În fiecare an, mii de yoghini din toată lumea vin în România pentru a participa la taberele yoghine de la Herculane (în luna mai) şi de la Costineşti (în luna august).
Nu îi atrage numai peisajul de poveste de la celebrele băi termale sau farmecul litoralului românesc; în primul rând ei sunt atraşi de atmosfera euforică, plină de efervescenţă spirituală a acestor tabere.
Aici pot primi iniţieri yoghine excepţionale, care nu se mai oferă nicăieri în lume, pot participa la conferinţe inedite pe teme spirituale şi pot lua parte la meditaţii yoghine, spirale sau exemplificări spirituale cu o tematică variată.
Taberele spirituale yoghine de vacanţă organizate în România de Şcoala de yoga MISA sunt la ora actuală unice pe această planetă, atât prin evenimentele incluse în program, cât şi prin numărul mare de fiinţe umane care participă, pline de entuziasm, în cadrul lor.
Mai mult, conform profeţiilor indianului Sundar Singh despre România, această ţară va avea un rol esenţial în trezirea unei noi spiritualităţi planetare, autentice.
Taberele de la Herculane şi Costineşti indică deja că aceste profeţii se vor realiza, iar fiecare dintre cei prezenţi are şansa de a lua parte activ şi plin de dăruire la acţiuni de mare anvergură, contribuind astfel în mod direct la evoluţia spirituală a umanităţii şi a planetei Pământ.
Sursa: Misa Yoga Camps
Multumesc din suflet pentru acest film!
Multumesc lui Dumnezeu pentru ca face posibile realizarile spirituale!
Este o posibilitate pentru mine de a va vedea, atunci cand imi este dor de voi, de a evoca minunatele momente din tabere si de a le putea aduce aproape in oricare zi.
Pentru mine acest filmulet este o poarta catre unison si unitate spirituala, pe care pot oricand pasi cu recunostinta si bucurie!
Cu drag va multumesc si va iubesc!
Any english subtitles, please?
We are working on that.
Va rugam foarte mult sa traduceti acest filmulet si in engleza.. Este superb.
Minunat. Suntem binecuvantati ca locuim intr-o astfel de tara, ca avem un ghid spiritual si exista aceste tabere yoghine cu totul si cu totul extraodinare. Multumim pt film.
Imi este tare dor de o tabara spirituala!