Vizualizari : 0
Conferința cu tema: Spaţiul carpatic – străvechi leagăn al spiritualităţii şi „centru al lumii” – partea 6
Conferențiar: profesor Teofil Teodorescu
Credeam că ştim cine sunt strămoşii noştri. Cum se numeau şi cum a luat fiinţă poporul român. Documente senzaţionale demonstrează că mai sunt multe de aflat.
Ies la iveală adevăruri provocatoare despre altitudinea spirituală a străvechii civilizaţii din spaţiul carpatic. Adevăruri care nu mai pot fi ascunse, nu mai pot fi nesocotite.
Ardealul a fost într-o vreme, ca şi Muntenia, sub stăpânire cumană, mult înainte de apariţia Imperiului Otoman (legendarul Negru Vodă şi chiar domnii Basarabi se spune că erau cumani), iar limba turcă este foarte apropiată de limba cumanilor. Această teorie ar putea explica existenţa acestui termen în limba română înainte de influenţa directă a turcilor şi în pofida faptului că turcii nu se puteau stabili în Ţările Române – nemaivorbind de faptul că acest termen, „a da iama”, este cât se poate de specific populaţiilor vorbitoare de limbi turcice din acele vremuri – cumanii, tătarii şi turcii jefuiau de zor.
Iar faptul că acest termen este prezent în limba bulgară, sârbă şi maghiară nu face decât să confirme această teorie – toate aceste ţări au suferit aceeaşi influenţă lingvistică – mai întâi cumană, prea puţin cunoscută din sursele istorice, apoi turcă, mai bine cunoscută.
În ceea ce priveşte primordialitatea spirituală şi lingvistică a spaţiului românesc – am acceptat-o – tocmai din această cauză am vrut să semnalez această posibilă eroare – pentru că abundenţa de greşeli de cercetare „sabotează” credibilitatea noastră.
Pana la a fi specifica populatiilor turcice va reamintesc ca expresia „a da iama” exista in limba romana si nu exista in niciuna din asa zisele „limbi de provenienta”. Imprumutul ca imprumutul dar cum explicati inexistenta sau „disparitia” expresiei din aceste limbaje?
Pe deoparte ma bucur ca mai avem printre noi un specialist in viata pentru limba cumana (probabil singurul). Totusi este pacat ca identitatea unei persoane atat de valoroase ramane incerta avand in vedere ca precizati o adresa de email falsa. Poate sunteti chiar… domnule Djuvara … extraordinar … chiar dumneavoastra scrieti si combateti pe MISA TV?
Teoria influentei cumane este o inventie menita sa inlocuiasca teoria continuitatii de neam si limba pe teritoriul actual al Romaniei din vremea dacilor pana in prezent. Iata cateva pareri despre autorul ei, Neagu Djuvara, apartinind unor istorici contemporani:
George Damian considera (un pic cam dur) ca Neagu Djuvara este „un impostor oarecare şi nimic mai mult” iar teoria sa este „o gainarie”. http://www.george-damian.ro/momentul-care-neagu-djuvara-devine-ridicol-4936.html
Matei Cazacu face o glumeata demonstratie a originii cumane a lui Djuvara in stilul alambicat care va caracterizeaza si pe dumneavostra:
Un nou club select şi-a făcut apariţia în România : Clubul prietenilor lui Negru Vodă. Sediul : necunoscut. Preşedintele acestui club (dacă aș fi răutăcios, i-as zice marele preot al acestei secte) este nimeni altul decât venerabilul domn Neagu Djuvara, o personalitate a vieţii publice româneşti care nu mai are nevoie de prezentare. Principala preocupare a acestui club este exaltarea, as zice chiar cultul, „bunului barbar”, avatar post-modern al „bunului sălbatic”, mai precis al cumanului civilizator şi catolic care acum şapte secole şi ceva i-a învăţat pe românașii noştri să-şi creeze în fine un stat, Muntenia sau Ţara românească, termen care în vremea aceea însemna „Ţara românilor” . Nu a cumanilor, nu a cumanilor şi românilor, ci doar a românilor!
M-am tot întrebat cum a ajuns Neagu Djuvara, un istoric matur şi cu frumoase şi erudite lucrări, la o asemenea concluzie şi la atâta intoleranta fata de sceptici şi critici, printre care, cu toată modestia, ma număr şi eu. Singura explicaţie la care am ajuns, după multe frământări, este următoarea : deşi se proclama român „neaoş”, Neagu Djuvara este el însuşi…cuman sau mai degrabă peceneg (frate al cumanului, cum au fost şi uzii, găgău(t)zii şi multi alţii). Cum ? Păi, foarte simplu căci răspunsul ni-l da chiar domnia sa : prenumele lui deriva de la etniconul Peceneagu, devenit, în româna veche, Beșineagu, iar apoi, din motive de eufonie, prima parte urât sunătoare a numelui s-a evaporat şi a rămas… Neagu. Căci, urmând logica domniei sale, dacă un om (exemplu Basarab I) poarta un nume turc, cuman, el este cuman. Așa şi el, oricât se pretinde „român neaoş”, cine ştie din ce bascac pecenego-cuman se trage. In copilăria mea am citit cu nesaţ o carte cu aventurile unui băieţel năzdrăvan pe nume Neagu Beagu Cotoiagu, de Neagu Radulescu, un bun caricaturist şi scriitor, care a scris mai multe cărţi dintre care îmi amintesc doar de „Napoleon fuge repede”, istoria unui cal de curse etc. Și mai adaug că mă trag şi eu, din partea mamei, dintr-un Neagu (zis Trei fete), conţopist la cancelaria isprăvniciei (prefecturii) de Buzău care pe la 1842 a avut straşnica idee să cumpere cu bani buni de la Vodă Gheorghe Bibescu o diplomă de pitar pe care o posed şi azi, transmisă cu sfinţenie în familia sa, Negulescu, înscrisă ca atare în arhondologia Tării Româneşti în epoca în care, vorba lui Ion Ghica, se făceau „pitarii, ca măgarii”. Deci, „et in Arcadia ego”, ș.a.m.d., am dreptul la o opinie privind pe strămoşii (cui?) cumani şi pecenegi.
http://www.asymetria.org/modules.php?name=News&file=article&sid=1233
îmi pare rău pentru nota polemică în care a eşuat acest dialog – v-aţi obişnuit să fiţi nedreptăţiţi şi reacţionaţi cam dur… în stilul ziariştilor de care vă tot plângeţi – îmi puneţi în cârcă exagerările lui Neagu Djuvara şi îl ironizaţi aici, fără nici un sens, doar pentru a arunca în derizoriu o observaţie care nu „demola” în nici un fel teoria prezentată în conferinţă – închei cu amărăciune, cerându-vă totuşi să specificaţi sursa istorică în care apare expresia „a da iama” măcar înainte de influenţa lingvistică turcească
Polemica poate fi ceva benefic chiar si asociata cu ironia (vezi Caragiale). Daca asta numiti esec atunci probabil ca nu ati experimentat cu adevarat dialogul pana acum. Si ma gandesc ca atunci cand l-ati acuzat pe conferentiar ca greseste ar fi trebuit sa va asteptati la o mica polemica, nu-i asa?
Daca suntem cu totii de acord ca pe teritoriul Romaniei exista o continuitate de populatie si limba atunci normal ar fi ca cei care vin cu teorii ale imprumutului lingvistic sa vina cu dovezi si nu invers.
Foarte interesanta conferinta. Apreciez munca depusa pentru alcatuirea conferintei. Am audiat cu sufletul la gura.
Si astept rabdator si urmarea promisa.
Extraordinara conferinta, felicitari lui Teofil Teodorescu
o observaţie:
expresia „a da iama” vine, totuşi, din turcă – cel mai probabil de la termenul yagma, care înseamnă „jefuire” şi este apropiat de verbul „a jecmăni”, despre care DEX spune că vine de la un termen împrumutat din maghiară, probabil tot de origine turcică, „jacman”, care înseamnă „jaf mare” – deci „a da iama” în ceva înseamnă a jefui, a prăda, a năvăli, a distruge – când e vorba de oi, conform exemplului dvs., înseamnă de fapt că moartea „a dat iama” în turmă.
nu sunteţi singurul cercetător care greşeşte astfel – convinşi de întâietatea noastră lingvistică, mulţi „tracologi” exagerează, forţând uneori până la absurd etimologia unor cuvinte
faptul că „iama” din această expresie ajunge să se apropie de înţelesul de „moarte” ţine de un alt fenomen lingvistic interesant – limba română deformează uneori pronunţia şi sensul unor cuvinte împrumutate din alte limbi, aducându-le la forma cea mai apropiată de limba sanscrită
Mai bine evitati sa dati sentinte categorice si cam fantasmagorice.
observatia dvs este controversata si destul de hazardata. unii zic ca „iama” provine din turcescul yagma, altii din turcescul yama, ba din maghiara altii zic, ori din bulgarescul jagma, ba nu, din sarbescul iagma, samd.
Ardealul nu a fost sub influenta otomana si totusi expresia exista si acolo, nu are un specific regional muntean sau moldovean.
Ar fi chiar atat de grav sa acceptati ca cel putin in unele cazuri limba romana a fost o limba primordiala si ca nu este cazul sa scornim teorii fanteziste care trec prin imprumuturi succesive din mai multe limbi, cu pierderi sau recuperari de sunete, ca sa se ajunga in final la acelasi cuvant cu acelasi sens cu cel sanscrit?