Vaccinarea – de la mușamalizare la catastrofă

2
1509

Catherine Frompovich este o activistă ardentă în ceea ce priveşte sănătatea fiinţei umane. A profesat ca specialist în nutriţie naturală, având o pregătire înaltă în ceea ce priveşte alimentația şi sănătatea holistică. Lucrările sale au fost publicate începând cu 1980. În cele ce urmează vă oferim comentariul pe care Catherine Frompovich l-a făcut după ce a vizionat filmul Vaxxed.

După decenii de cercetare cu atât de multe studii, materiale, date, prospecte de vaccinuri şi alte documentaţii referitoare la vaccinurile produse de Big Pharma şi făcute obligatorii de CDC/FDA, în cele din urmă am fost capabilă să anulez orice posibilă „prezumţie de nevinovăţie” pe care aş mai fi putut-o avea despre autenticitatea informaţiilor răspândite de CDC/FDA, sub controlul Big Pharma, ca adevăruri de necontestat despre vaccinurile toxice, în timpul urmăririi documentarului Vaxxed. L-am văzut nu doar o dată, ci de două ori, în două zile consecutive!

A doua oară am luat notiţe, pentru că m-am gândit că cititorii vor dori să ştie nu doar ce gândesc despre cel mai important, mai promițător şi excepţional de revelator documentar, dar de asemenea ce s-a petrecut după a doua vizionare a sesiunii de întrebări şi răspunsuri care a urmat imediat după premiera filmului. Atunci dr. Andrew Wakefield şi două dintre participantele la documentar, mame ale căror copii au fost afectaţi de vaccinuri, au onorat teatrul cu prezenţa lor şi au interacţionat cu audienţa, în mod evident implicată.

Vaxxed a fost pus pe lista neagră şi scos din Festivalul de Film Tribeca. Actorul Robert De Niro, care are un copil afectat de vaccinuri, a făcut declaraţii revelatoare legate de modul în care el şi organizatorii festivalului de film au fost puternic presați pentru a scoate acest film din festival. El şi-a exprimat comentariile faţă de omul de televiziune Al Roker sub forma: „Este ceva care nu e tocmai kosher în toată treaba asta”.

În primul rând şi mai presus de toate, mass-media a răspândit calomnii despre Vaxxed, spunând că este un film despre un medic britanic discreditat profesional, Andrew Wakefield.

Filmul este un documentar autentic, care foloseşte toate modalitățile şi tehnologia posibile pentru a proba frauda absolută care transpare de la nivelul CDC, în ceea ce priveşte aruncarea la gunoi a analizelor şi studiilor care au arătat că autismul este cauzat de vaccinul MMR. Aceasta în special la băieţii afro-americani cu vârsta sub trei ani. Aceste studii au fost în mod deliberat omise, ascunse iar mai apoi folosite în mod eronat în studiul DeStefano, susținut de William Thompson, doctor în ştiinţe, care se dovedește astfel a fi un regretabil conspirator şi complice care vrea însă acum, datorită unei treziri a conștiinței, ca faptele şi adevărul să fie cunoscute!

Vaxxed are două linii de derulare:
1. Frauda şi ascunderea deliberată a informaţiilor privind vaccinurile de către CDC, în ceea ce priveşte autismul la băieţi. Unul dintre cercetătorii care au lucrat la documentar, William Thompson, epidemiolog la CDC, vrea să facă cunoscute aceste aspecte. El a ajuns la Brian Hooker, doctor în ştiinţe, care are un copil autist, fiind afiliat Universităţii Simpson. El cunoaşte statistică şi știinţă, fapt dovedit prin cele 60 de publicaţii tehnice care confirmă statutul său profesional.

Se pare că Thompson a realizat că nu are de-a face cu un tată nătâng!
Pe această linie a documentarului ni se prezintă dialogul Thompson-Hooker, un schimb de informaţii şi conversaţii telefonice înregistrate în care Thompson mărturiseşte frauda şi evidentele crime ştiinţifice comise în numele industriei farmaceutice şi scopul aparent al protejării intereselor legitime ale oamenilor, protejându-se în schimb, pe ascuns, interesele Big Pharma, CDC şi FDA, precum și ale cercetătorilor şi oamenilor de ştiinţă plătiți de acestea.

2. A doua linie a documentarului este constituită din povestirile unor părinţi, documentate cu înregistrări video, care arată modul de viaţă al copilului lor dinainte de vaccinare şi afectarea evidentă de după vaccinare. Se pot vedea durerea şi amărăciunea părinților, ce au însoţit urmărirea evoluţiei negative a copilului, acum adolescent, care dintr-o fiinţă frumoasă şi sănătoasă a ajuns o persoană „distantă neurologic” care nu poate funcţiona normal şi este privată de plinătatea vieţii, toate acestea ca rezultat al vaccinurilor, în general, şi al vaccinului MMR în special!

În film se arată că dr. Thompson i-a spus doctorului Hooker în mod specific într-o convorbire telefonică înregistrată care se poate auzi în film, că dacă Hooker l-ar asculta pe Thompson şi ar face ce zice Thompson, Hooker „va fi capabil să acceseze un cufăr de comori de date”.

Dr. Hooker a realizat în mod evident cum a fost ghidat şi ascultat deoarece se aude o înregistrare a dr. Thompson spunând ca răspuns la afirmaţia „rasa (umană – n.r.) în general este înşelată”, „Oh!Ai găsit!”.

Thompson a confirmat astfel că Hooker era capabil să sorteze rezultatele pe care i le-a furnizat şi care demonstrau corelaţia şi legătura între vaccinul MMR şi autism la băieţii de culoare afro-americani cu vârsta sub trei ani!

Mai mult, dr. Thomson a afirmat că a primi vaccinul MMR după cum este în schemele de vaccinare CDC/FDA creşte riscul de îmbolnăvire de autism de 2,6 ori faţă de situaţia în care s-ar primi vaccinul MMR după vârsta de trei ani.

Mai mulţi profesionişti din domeniul sănătăţii sunt intervievaţi în film, iar unii accentuează faptul că autismul, sau sindromul Kanner – aşa cum a fost numit în anii ’40, era un caz la 15.000 de oameni înainte de 1978! În prezent, există diferite statistici, inclusiv cea care spune că acum se înregistrează un caz la 48 de indivizi!

Dr. Wakefield își joacă propriul rol în film, chiar dacă tot el l-a regizat. Wakefield a fost contactat de părinţi englezi ai căror copii sufereau de probleme gastrointestinale grave după ce au fost vaccinaţi. Wakefield era un eminent gastroenterolog în Marea Britanie, așa că el a fost apelat de mulţi părinţi pentru orice ajutor le putea oferi în diagnosticarea problemelor cu care se confruntau copiii. Wakefield a spus că dr. John Walker-Smith, unul dintre coautorii materialului Wakefield retras a fost medicul care a decis că acei copii trebuie investigaţi, alături de un membru al echipei de cercetare care a produs controversatul material care în mod ostentativ a fost „demascat” de un jurnalist englez fără nicio pregătire medicală!

Pentru a scurta povestea, atât Walker-Smith, cât şi Wakefield au fost degradaţi din statutul de profesionişti englezi în domeniul sănătăţii; Walker-Smith şi-a recăpătat creditul profesional, dar Wakefield a continuat să fie discreditat şi lăsat în bătaia vântului, aşa cum spun chiar ei.

Din moment ce Walker-Smith a fost reinstaurat în funcţie, de ce nu a fost reacceptat şi Andrew Wakefield? Bună întrebare! În film se poate vedea şi auzi o audiere în care întrebări referitoare la problemele gastrointestinale la copii au fost în mod specific direcţionate către dr. Wakefield care a răspuns la ele, la cererea conducătorului grupului!

Cea mai ironică parte despre întregul fiasco medical din Marea Britanie legat de Wakefield este că în Concluziile acelui material făcut de Wakefield şi care apoi a fost retras – iar aceasta este dovedit de o imagine prezentată în film a materialului – se spune că articolul nu dovedeşte o corelaţie cauză-efect între MMR şi autism, şi că SUNT NECESARE MAI MULTE INVESTIGAŢII! Dacă Big Pharma, CDC/FDA şi alţi cercetători ar fi continuat cercetările după concluziile materialului lui Wakefield, la nivel global nu s-ar experimenta această creştere exponenţială a numărului cazurilor de autism.

Unul dintre medicii din film, dr. Sears, pediatru, pare sceptic în privința posibilității ca vaccinurile să determine autism şi întreabă despre vaccinul MMR pentru fiul său. Spre finalul documentarului, când îi sunt date rezultatele studiului Thompson pentru a le evalua, rezultate care au fost oferite congresmanului Posey şi sunt disponibile tuturor celor care le solicită, dr. Sears – aproape într-o neîncredere totală, spune în faţa camerei – „mă simt ca şi cum am fost minţit… aici există date pe care ei au ales să le ignore”.

Mai departe, el se lamentează puţin spunând că simte că tot ceea ce a spus părinţilor tuturor copiilor consultaţi în ultimii 10 ani se baza pe o minciună şi o muşamalizare. Cât de tragic trebuie să fie pentru un pediatru să ajungă la această concluzie şi să o și mărturisească apoi. Dar dr. Sears nu a fost singurul; au fost şi alţi medici care şi-au exprimat îngrijorările.

Rachel Rose, medic, a spus: „Este într-adevăr uimitor modul în care datele au fost prezentate tocmai pe dos… Despre ce oare am mai fost minţită?
Stephanie Seneff, medic, cercetător la Massachusetts Institute of Technology, afirma în faţa camerei că vom avea nişte copii foarte bolnavi iar societatea noastră nu va mai fi capabilă să se focalizeze pe altceva!

O catastrofă completă, dacă îi permitem să se petreacă! Aceasta este cheia pentru această întreagă fraudă medicală oribilă făcută de om, mai ales când CDC/FDA încurajează, susţine şi promovează cercetarea FRAUDULOASĂ în domeniul vaccinurilor!!

James Moody, avocat public în Washington, a afirmat că la mii de oameni li se neagă dreptul onest la proces iar copiii sunt sacrificaţi, deoarece Curtea pentru vaccinuri în mod aparent neagă hotărârea reală dată de Congres care spune că toţi vaccinaţii afectaţi de vaccinuri trebuie să fie compensaţi!

Aş putea să mai aduc în atenţie mii de aspecte în ceea ce priveşte documentaţia, revelaţiile şi alte lucruri evidente din documentarul Vaxxed. Încurajez pe toţi cititorii să ceară cinematografelor să facă rost de acest film şi să îl ruleze.

Sunt foarte multe de spus despre acest film, dar cele mai importante aspecte sunt:
– Dr. William Thomson afirmă în dialogul cu dr. Hooker: „Este punctul cel mai de jos al carierei mele, dar merg înainte cu acel studiu”.
– „Vaccinurile sunt în mod inevitabil nesigure”.
– Vaccinurile multivalente nu au fost niciodată testate pentru interacţiunea sau reacţiile componentelor între ele.
– Dr. Thompson a dat congresmanului Bill Posey seturi complete de date, documente etc. asupra conexiunii autism-vaccin MMR la băieţii de culoare cu vârsta sub trei ani, care au fost aruncate la gunoi. El își dăduse seama că vaccinarea era o activitate criminală şi, din fericire, a salvat unele lucrări pentru a dovedi ce se petrece, precum și faptul că avocaţii siguranţei vaccinurilor nu sunt susţinători ai vreunei teorii a conspiraţiei, ci reclamă fapte reale.
– Acum este timpul pentru Congres, HHS, CDC şi FDA să privească direct către toată frauda vaccinurilor şi să instituie acuzaţii legale adecvate la toate nivelurile. În film se mai spune că, după doi ani de întâlniri secrete în spatele uşilor închise, dr. DeStefano a ieşit cu un nou studiu în care conexiunea dintre autism şi vaccinul MMR este omisă.
– Fiecare coautor al acelui studiu, cu excepţia lui William Thompson, a negat că datele au fost distruse şi aruncate la gunoi! Nu este această activitate una conspirativă şi o înţelegere secretă? Nu este prima dată, totuşi: să ne reamintim întâlnirea Simpsonwood din iunie 2000 în ceea ce priveşte descoperirile studiului Verstraten din cadrul CDC! Cum se face că Thompson are toate documentele şi înregistrările pe care studiul DeStefano în mod foarte convenabil le omite?

Cel mai important lucru pe care fiecare îl poate face – indiferent în ce zonă a lumii trăieşte – este să contacteze agenţiile de sănătate guvernamentale şi să le ceară datele ştiinţifice reale, concrete despre vaccinuri, şi să refuze vaccinurile care consideră că nu sunt sigure, deoarece cu toții avem acest drept. Mai mult, cei care cer ca dvs. să fiţi vaccinat furnizează informații frauduloase; nu există studii ştiinţifice care să arate că vaccinurile multivalente au fost testate sau studiate pentru interacţiunile biochimice posibile şi/sau negative şi/sau probabilitatea de a cauza boli acute sau pe termen lung datorită tuturor neurotoxinelor şi a altor substanţe chimice toxice din vaccinuri, sau care să fi fost supuse altor studii, la fel cum se petrece şi cu substanţele farmaceutice.

Cea mai impresionantă parte din Vaxxed şi mai ales din înregistrarea evenimentului de întrebări și răspunsuri de după premieră a fost când un spectator s-a ridicat şi a pus această întrebare revelatoare, care pare că aduce răspunsul ultim pentru întregul fiasco cu vaccinurile – inclusiv hotărârilor bazate pe o ştiinţă falsă, care pot fi amendate şi corectate: „De ce nu este pusă sub urmărire penală frauda din interiorul CDC, FDA şi Big Phrama, în virtutea legii RICO (2) din SUA, din moment ce ceea ce se petrece este cu adevărat fulminant?

2 COMENTARII

  1. excelent documentar! problema este cand ne vom trezi cu totii si sa nu mai acceptam vaccinul triplu. Acesta se practica pe scara larga in Romania. Noi cui sa ne adresam? De fapt, cred ca toata povestea asta cu vaccinarea trebuie revizuita, deoarece nu este normala o asemenea vaccinare intempestiva, pana tarziu la varsta adulta, deoarece aceasta cauzeaza mari prejudicii sistemului imunitar si organismului in general,, in timp ce asa- zisele beneficii sunt minime.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.