Vizualizari : 628

După cum afirma Hermes Trismegistos într-una din cele 7 legi fundamentale ale sale, totul în Creația și Manifestarea dumneziască este viu și poate fi identificat printr-o anumită frecvență vibratorie. Pornind de la acest adevăr fundamental, marii înțelepții din vechime ai umanității, inspirați fiind de Suprema Conștiință, au urmărit să intre cât mai profund într-o stare de comuniune identificatoare cu diferitele sunete și vibrații subtile arhetipale, știind că aceasta îi poate ajuta să se reintegreze pe deplin în ABSOLUTUL DUMNEZEIESC.

Despre Taina dezvăluită a mantrelor, ce constituie un aspect esențial al Școlii Ezoterice de Yoga Integrală MISA, aflăm în această ediție a specială a emisiunii: YOGA – Bucuria de a trăit mai mult și hiperconștient. Și tot în aceeași emisiune ne este dezvăluit misterul Marii Piramide din Egipt. Mărețul și misteriorul edificiul antic, construit cu zeci de mii de ani în urmă de civilizația atlantă, adăpostea în vechime o fundamentală inițiere spirituală, care le permitea celor care o primeau să atingă starea de Nemurire spirituală. Despre rolul spiritual al Marii Piramide și despre încă multe alte aspecte tainice care o învăluie de mii de ani, poți afla urmărind acest episod.

Puteți viziona toate episoadele acestei emisiuni aici:

https://misatv.ro/category/emisiuni/yoga-bucuria-de-a-trai-mai-mult-si-hiperconstient/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.