Vizualizari : 740

Dumnezeu în Manifestarea Sa de Sunet primordial și de esență a Conștiinței este prezent în întreaga istorie a umanității. În calitatea Sa de compozitor Suprem, El a emis Cuvântul din care a luat naștere simfonia Creației. Conform tradițiilor orientale milenare, această rostire primordială corespunde sunetului AUM sau OM. În alfabetul grec AUM este reprezentat de ALFA si OMEGA.

În emisiunea specială „YOGA EZOTERICĂ – Bucuria imensă de a trăi mult mai mult, fiind hiperconștienți”, ne va fi dezvăluită taina Sunetului Macrocosmic Fundamental – Pranava AUM, silaba sacră esențială ce ne conduce la întâlnirea directă cu forțele creatoare universale. Combinația de vibrații sonore care compun Pranava AUM posedă în sine o putere spirituală absolută și nu a fost creată și nici stabilită de vreo ființă umană.

Și tot în cadrul aceleiași emisiuni vom descoperi împreună cât de departe și de sus putem ajunge doar cu ajutorul unor mici obiceiuri benefice. De ce e așa? Dacă ne sporim performanța cu 1 la sută pe zi, într-un anumit domeniu, asta înseamnă că într-un an vom fi de aproape 4 ori mai buni. Succesul este în realitate produsul rutinei zilnice benefice, nu al acțiunilor majore făcute o dată în viață. Dacă vrei să afli mai multe, urmărește alături de noi a doua parte a filmului documentar: „De la micile obiceiuri benefice la marile realizări spirituale”.

Puteți viziona toate episoadele acestei emisiuni aici:

https://misatv.ro/category/emisiuni/yoga-bucuria-de-a-trai-mai-mult-si-hiperconstient/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.