Yoga și gramul de practică – Arta Binecuvântării

1
1527

În sensul ei spiritual, binecuvântarea reprezintă acţiunea de „a revărsa graţia divină”, de „a lăuda şi de a slăvi pe Dumnezeu”. Prima menţiune a binecuvântării apare în Biblie, în Geneză. Astfel, primele fiinţe care au primit binecuvântarea lui Dumnezeu, direct de la El, au fost Adam şi Eva, prin cuvintele: „Creşteţi şi înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul şi supuneţi-l.”

Binecuvântarea lui Dumnezeu poate fi chemată de oricine asupra unei fiinţe, unui lucru, unei situaţii. Prin gestul binecuvantării cheamăm Graţia şi sustinerea lui Dumnezeu-Tatăl. De aceea, mamele îşi binecuvântează copiii înaintea unui eveniment important, tinerii care doresc să se căsătorească cer mai întâi binecuvântarea părinţilor, apoi a preotului, ca reprezentant simbolic al divinităţii.

Fiecare dintre noi putem cere ca graţia şi harul divin să se reverse asupra celor pe care îi iubim şi chiar asupra noastră înşine. Pentru aceasta, ne putem ajuta de o tehnică simplă ce poate fi învăţată la cursurile şcolii de yoga MISA. Puterea aparţine oricum lui Dumnezeu, şi de asemenea şi decizia de a-şi revărsa harul asupra cui merită. Cel care realizează aceasta tehnică este doar un releu, prin intermediul căruia se va manifesta Graţia Divină.

Legătura misterioasă dintre om şi divinitate

Arta Binecuvântării este poate cea mai simplă cale de a apela Graţia Divină. Prin această practică, noi urmărim să transmitem şi să canalizăm această Graţie acolo unde considerăm necesar. Dacă dorinţa noastră este în acord cu Voinţa lui Dumnezeu, acest lucru se va petrece. Dacă nu, nu.

Mai mult decât atât, Graţia se va face simţită nu doar acolo unde o apelăm, dar şi în fiinţa noastră, acum devenită un canal de manifestare a ei. Astfel, chiar dacă noi aplicăm tehnica pentru altcineva, efectele benefice vor apărea şi pentru noi, pentru că aceste energii înalte care ne tranzitează atunci fiinţa vor produce şi în noi transformări, purificându-ne.

Prin Arta Binecuvântării se creează o legătură subtilă, tainică, între cel care o practică,aspectul binecuvântat, şi Dumnezeu, legătură prin care se revarsă iubirea divină şi Dumnezeu se face simţit. Ea întăreşte credinţa celui care încă mai este sceptic şi îi umple inima cu fericirea omniprezenţei divine.

Arta Binecuvântării face ca existenţa lui Dumnezeu să devină o realitate vie

La urma urmei, cei mai sceptici atei nu fac decât să dovedească o credinţă puternică… în faptul că „Dumnezeu nu există”. Argumentele pe care se bazează sunt de aceeaşi natură cu orice alt argument – adică mentale. Starea care le însoţeşte reflectă de cele mai multe ori o înţelegere greşită a ceea ce înseamnă divinitatea şi o stare de închidere la nivel afectiv.

Credinţa în Dumnezeu este o stare tainică ce cu greu poate fi exprimată prin argumente logice. Însă prin practica Artei Binecuvântării, ea poate fi atinsă în timp. La urma urmei, chiar şi cei mai aprigi atei îşi iubesc copiii, părinţii. Chemarea harului asupra celor dragi poate să trezească credinţa şi în ei. Cum?

Arta Binecuvântării face să se reverse în fiinţa umană Energia Divină Supremă care se află dincolo de existenţă şi nonexistenţă. Această energie provine chiar din sfera atotputernică a Spiritului Infinit Etern al lui Dumnezeu Tatăl şi nu există nimic în întregul Macrocosmos care să fie egal cu ea sau mai presus decât ea.

Prin repetarea acestui procedeu, energia benefică, foarte înaltă (rafinată, pură) a lui Dumnezeu Tatal trece prin structura fiinţei celui care realizează binecuvantarea, el este înălţat şi devine din ce în ce mai conştient de Prezenţa Divină care este în toate fiinţele şi lucrurile.

Graţia Divină ascultă de Voinţa lui Dumnezeu

Energia divină supremă este atotputernică, omniprezentă, eternă şi ei i se subordonează totul. Ea este Graţia Divină, de care depinde întreaga noastră evoluţie spirituală, ba chiar mai mult, însăşi viaţa noastră. Orice efort, în nu contează ce direcţie, dacă nu este însoţit şi susţinut de Graţia lui Dumnezeu, e în zadar.

Orice tehnică de evoluţie spirituală am practica, efectul ei este nul dacă nu avem alături de noi Graţia. Este Energia lui Dumnezeu Tatăl, însăşi prezenţa Lui care se face simţită în minunate şi infinite moduri. De asemenea este bine să ştim că ea este supusă în totalitate Voinţei libere a lui Dumnezeu Tatăl şi că depinde în totalitate de aceasta.

Ce altceva mai mult ne-am putea dori decât să fim în acord perfect cu Voinţa Celui care guvernează totul? Atunci am fi siguri că nu greşim şi că ne-am însuşit cu succes lecţiile acestei vieţi. Singura condiţie este gramul de practică.

Modalitatea concreta de realiza arta binecuvantarii o puteti urmari aici.

Vă invităm să comentaţi această postare cu experienţele pe care le-aţi trăit practicând Arta Binecuvântării. Cum v-a ajutat şi ce v-a învăţat?

 

1 COMENTARIU

  1. In timp ce ii pregateam micul dejun iubitei mele ,care mai motaia in pat i-am facut 12 binecuvantari.In momentul in care am intrat in camera ,parul si intregul corp al iubitei mirosea puternic a busuioc si era foarte mirata ,i-am expilcat de i-am facut si ne-am bucurat impreuna de efectul minunat al binecuvantarii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.