de Mihai Vasilescu
Intoxicarea mediatică – nu doar în ultimele zile, ci în ultimii 25 de ani – încearcă să ne convingă că Gregorian Bivolaru este inamicul numărul 1 al românilor și al României. Hărțuit asiduu de autorități, împroșcat cu ură și insulte cam pe toate canalele mediatice, în presa scrisă, la radio și mai ales la televizor, urmărit din umbră 24 de ore din 24 de serviciile secrete române încă de la vârsta de 17 ani, profesorul de yoga a continuat în acest timp cu o consecvență supranaturală să facă ceea ce și-a propus: să predea yoga. O bună parte din activitatea sa este legată de spiritualitate. El a învățat zeci de mii de oameni să practice yoga și a scris cursuri și cărți despre yoga și alte subiecte spirituale. Dar Gregorian Bivolaru nu a ținut conferințe și nu a scris cărți doar pe teme spirituale. O parte considerabilă a activității sale publicistice a abordat frontal subiecte fierbinți și tabu pentru presă: crimele francmasoneriei, faptul că francmasoneria este o sectă satanică, intrigi și conspirații politice, otrăvirea copiilor români cu vaccinuri, chemtrails etc. De ce? Pentru că el consideră că oamenii au dreptul să afle adevărul și, dacă nu ar spune ceea ce știe despre toate acestea, ar fi complicele celor ce săvârșesc aceste crime.
Deși presa din România a făcut din Gregorian Bivolaru subiectul său nr. 1 din 1990 și până în prezent, ea nu a scris mai nimic adevărat nici despre activitatea și nici despre viața și personalitatea sa. Subiect predilect al presei, Gregorian Bivolaru este în continuare necunoscut marii majorități a românilor, care își imaginează însă că știu totul despre el. Presa a încercat să ne convingă, printr-o asiduă intoxicare mediatică, că el este dușmanul cel mai mare al românilor și cauza tuturor relelor care se petrec în țara aceasta. De peste 25 de ani presa a publicat un volum imens de informații false, adeseori contradictorii, despre Gregorian Bivolaru, ignorând aproape în totalitate să îi ceară și lui punctul de vedere (sau distorsionându-i grosolan spusele).
Acuzele fantasmagorice care i se aduc lui Gregorian Bivolaru în presă sunt atât de variate și abominabile, încât probabil nu una, ci zeci de minți bolnave se află în spatele fiecărei campanii de presă. Unele acuzații de acest gen s-au regăsit și în dosarele penale care i-au fost fabricate – incoerența acuzelor, lipsa de probe și inconsistența dosarelor au fost scoase în evidență în instanță, dar presa nu a spus nimic despre asta. Deși două instanțe de judecată, la Sibiu și la Cluj, au arătat că nu există nimic real în acuzele formulate în dosare, presa a tăcut mâlc despre verdictele favorabile lui Gregorian Bivolaru și a continuat să vehiculeze în disperare acuzații fără niciun fundament precum „trafic de minori”.
Dacă cineva ar vrea să își facă o impresie despre valoarea profesională a jurnaliștilor din România, cazul Bivolaru este edificator. Prin dimensiunea care i s-a acordat în presă, cazul Bivolaru nu are egal, iar prin lipsa de profesionalism cu care este tratat spune totul despre minciuna și denigrarea instituționalizată practicată în mass-media românească, obedientă până la anihilarea valorilor.
Cine sau ce forțe se află însă în spatele acestei uriașe campanii mediatice? Cine a comandat-o? Cine o finanțează și o controlează? Cine îl urăște într-atât pe Gregorian Bivolaru încât să investească atâta timp, bani și resurse umane împotriva unui singur om? În 2005 s-a aflat că suma cheltuită de autorități în anchetele asupra lui Gregorian Bivolaru și MISA era la momentul respectiv de 2 milioane de euro. Cu aceste cheltuieli s-a fabricat dosarul în care Gregorian Bivolaru a fost acuzat în mod mincinos de „act sexual cu o minoră”. Cu siguranță, această scorneală a procurorilor români este cea mai costisitoare fantasmă sexuală din istoria planetei.
Probabil până acum suma cheltuită de autorități pentru anchetarea mișcării de yoga și a lui Gregorian Bivolaru a ajuns deja undeva pe la 5 milioane de euro. Numai site-urile de propagandă împotriva Școlii de yoga MISA sunt finanțate cu 30.000 de euro lunar. Cine este responsabil de faptul că aceste sume imense de bani sunt cheltuite, pe spinarea românilor, într-o vendetă dementă împotriva unui profesor de yoga care s-a retras oficial din activitatea publică încă din 1996?
Răspunsul trebuie căutat cu zeci de ani în urmă, în perioada comunistă, când Securitatea l-a declarat pe Gregorian Bivolaru cel mai periculos disident al regimului comunist. La momentul respectiv yoga era deja scoasă în afara legii în România. Pe de o parte, profesorul de yoga era considerat periculos pentru că preda multor oameni yoga (avea, chiar și în ilegalitate, un număr foarte mare de cursanți), iar ideile promovate de yoga erau considerate periculoase pentru ideologia comunistă. Este interesant faptul că documentele Securității nu menționează explicit și continența sexuală ca opusă ideologiei comuniste (în acea perioadă obsedată de procreație, în care toate metodele contraceptive erau interzise), dar cu siguranță și aceasta deranja foarte mult. Supravegherea, urmărirea, acuzarea lui Gregorian Bivolaru de către Securitate ar putea fi încadrate în peisajul bizar al epocii comuniste și, dacă la mijloc ar fi fost doar atât, poate că reprimarea mișcării de yoga în România s-ar fi oprit odată cu încheierea regimului comunist. La aceasta însă s-au adăugat și unele intrigi politice.
Ambiția dementă a unor lideri ai Securității de a fi promovați în funcție i-a făcut să speculeze obsesiile paranoide ale lui Nicolae Ceaușescu, convingându-l pe acesta că Gregorian Bivolaru punea la cale un complot împotriva lui personal. Prin încarcerarea lui Bivolaru, sperau să câștige favorurile lui Ceaușescu. Gregorian Bivolaru a fost însă singurul care a reușit să evadeze din arestul Securității – o palmă usturătoare pentru torționarii lui, care și la zeci de ani de zile după celebra evadare încearcă să o nege sau să inventeze teorii absurde care să dea o altă explicație. Și totuși, faptele sunt fapte: în ciuda îndârjirii cu care era hăituit de Securitate, Gregorian Bivolaru a continuat să predea yoga cât s-a aflat în libertate. Când a fost arestat chipurile pentru complot împotriva regimului comunist a reușit să evadeze, dar apoi a fost prins din nou și închis pentru evadare, deși nu a avea nicio condamnare inițială. După episodul evadării, ura obsesivă a Securității față de Gregorian Bivolaru nu a făcut decât să crească de la an la an, ca și resursele investite pentru urmărirea lui, în încercarea de a-i înscena infracțiuni de drept comun.
Evident că și acum mai sunt unele personaje, în cotloanele SRI-ului, care îl urăsc de moarte pe Gregorian Bivolaru nu numai pentru că a reușit să evadeze din arestul Securității, ci și pentru că și-a continuat neobosit activitatea, în ciuda tuturor atacurilor la adresa lui: amenințări, atentate, bătăi, închisoare, denigrare mediatică ce aduce a linșaj public, șicane continue pe toate căile, fabricarea de dosare pentru infracțiuni de drept comun, urmărire și supraveghere, etc. Ne putem imagina ura acestor „profesioniști” ai Serviciilor secrete care, având la dispoziție bani, oameni, resurse materiale, aparatură de supraveghere de ultimă generație, arme, și care controlează presa – și se cred atotputernici – împotriva unui om care rezistă netulburat de peste 45 de ani la toate atacurile împotriva lui și reușește să clădească o școală de yoga valoroasă care atrage zeci de mii de oameni către idealuri spirituale. Eșecul tuturor atacurilor la adresa lui Gregorian Bivolaru nu a făcut, probabil, decât să crească îndârjirea și ura celor care le-au pus la cale.
Această ură obsesivă este dublată de teama că el ar putea din nou evada. După acel episod rușinos pentru Securitate, de câte ori au mai reușit, prin tot felul de manevre flagrant ilegale, să îl închidă pe profesorul de yoga, l-au păzit cu sute de jandarmi înarmați. Brutalitatea cu care l-au tratat în arest pe Gregorian Bivolaru își are de asemenea originea în această ură dementă, căci el nu a făcut niciodată nici cel mai mic gest violent.
Pe vremea comunismului, Securitatea avea o secție care se ocupa de supravegherea practicanților yoga și plănuia diferite strategii de acțiune împotriva lor – inclusiv prin înscenarea de infracțiuni de drept comun. În zilele noastre, un întreg departament al SRI-ului se ocupă de supravegherea practicanților yoga, de campania de dezinformare și discreditare a lui Gregorian Bivolaru și pune la cale diferite strategii împotriva lui și a Școlii de yoga. După 1989, Gregorian Bivolaru a fost continuu urmărit, așa cum au fost supravegheați și sute de practicanți yoga. Motivul invocat a fost siguranța națională. Rezultatul acestor cheltuieli imense? Nu a fost obținută nici măcar o singură probă pentru săvârșirea vreunei fapte penale. Gregorian Bivolaru a fost condamnat la 6 ani închisoare pentru „act sexual cu o minoră”, iar minora respectivă a negat, chiar în cadrul procesului respectiv, că ar fi avut o relație cu el. Evident, nu a existat nicio probă pentru acea acuzație și totuși instanța coruptă a ÎCCJ a emis o condamnare pentru 6 ani.
Iată deci cum SRI-ul, vajnic continuator al Securității, urmărește ani de zile un cetățean în ideea că pune în pericol siguranța națională (și în speranța de a descoperi vreo faptă penală de drept comun), dar nu găsește NIMIC și se ajunge la un proces pentru „act sexual cu o minoră”, faptă de altfel inexistentă. Dacă ASTA înseamnă siguranța națională pentru SRI, sperăm ca niciodată România să nu se afle într-o situație de potențial conflict, pentru că e clar că serviciile secrete sunt de o incompetență crasă, nereușind nici măcar să își înțeleagă domeniul de activitate. Chiar este nevoie ca SRI-ul să aibă un întreg departament, cu specialiști antrenați de CIA, pentru a înscena fapte de drept comun unui profesor de yoga?
Ceea ce au însă din plin, în lipsa competenței, serviciile secrete românești este simțul dramatic. Chiar era nevoie de 300 de jandarmi și procurori într-o acțiune împotriva unor practicanți yoga (în 2004)? Chiar era nevoie ca Gregorian Bivolaru să fie păzit de sute de jandarmi înarmați după ce a fost arestat abuziv, când nu exista nicio acuzație oficial formulată împotriva lui, în 2004? Chiar era nevoie ca autoritățile române să pună Europolul pe urmele unui om acuzat în mod fals de „relații sexuale cu o minoră”? Chiar era cazul ca peste o sută de polițiști francezi să fie implicați într-o acțiune de proporții împotriva unui om care nu a făcut în toată viața lui nici cel mai mic gest de violență și care este acuzat în mod aberant și mincinos de „relații sexuale cu o minoră”? Chiar era cazul ca pentru o acuzație atât de derizorie, care nu intră în domeniul de preocupare al Europolului, Gregorian Bivolaru să fie închis într-o închisoare de maximă securitate?
Dezvoltarea disproporționată, paranoică de forțe împotriva lui Gregorian Bivolaru, arată atât ura serviciilor secrete române, cât și teama lor obsesivă că el ar putea evada încă o dată.
Citiți continuarea acestui articol
Citiți și:
Pentru cine şi de ce sunt yoghinii „periculoşi”?
SRI-ul este Croitoraşul cel viteaz
