Pentru a înțelege campania mediatică împotriva MISA trebuie să îi căutăm și să îi analizăm sursele și originile
de Mihaela Gheorghiu
Motto: „Investigaţiile sugerează convingător implicarea SRI în campania stigmatizatoare împotriva membrilor MISA, cel puţin din anul 1992. Am putut documenta şi mijloacele brutale ale ofiţerilor de securitate împotriva practicanţilor yoga de înainte de 1989, deveniţi ulterior iniţiatorii MISA. Cineva ar putea susţine că, având în vedere intrarea foştilor ofiţeri de securitate în serviciul SRI, ori păstrarea în sistem a foştilor comunişti, avem o continuitate instituţională care plasează începutul abuzurilor cu aproape 20 de ani în urmă.”
(nota noastră – această afirmație a fost făcută în 2009) – Gabriel Andreescu [în „Libertatea de a fi altfel decât ţi se permite – Despre reprimarea mişcării yoga în anii ’80”. De vorbă cu Gabriel Andreescu. Interviu realizat de jurnalistul Mihai Lisei, publicat de revista Tribuna, în nr. 161, 16-31 mai 2009]
Pare de-a dreptul imposibil să înțelegem ce se ascunde în spatele campaniei mediatice de discreditare a lui Gregorian Bivolaru analizând punctual stadiul actual al acestei campanii. În ciuda numărului imens de articole și emisiuni pe acest subiect, prea puține sunt informațiile concrete pe care le putem descoperi în presă. Mai ales pentru cei care îl cunosc pe Gregorian Bivolaru și au cât de cât idee despre adevărata activitate a Școlii de yoga MISA, această campanie este absurdă și de neînțeles, pentru că nu are nimic de-a face cu realitatea.
Cum s-a ajuns la construirea mediatică a unei realități paralele în cazul MISA și Gregorian Bivolaru? Cum este posibil să fie mediatizată obsesiv o imagine a lui Gregorian Bivolaru care nu are nimic de-a face cu adevărul? Cum este posibil ca mass-media să publice pe bandă rulantă articole mincinoase care prezintă o imagine total falsă a unei școli de yoga și a mentorului acesteia, deși sunt zeci de mii de oameni care contrazic această viziune distorsionată a presei? Este ceva care s-a petrecut pur și simplu, este o situație care a degenerat accidental de-a lungul anilor sau toate acestea sunt rezultatele unor acțiuni precise, elaborate?
Întrucât analiza stadiului actual al campaniei de discreditare a MISA nu face decât să ridice și mai multe întrebări pertinente (în loc să răspundă la ele), este imperios necesară o modificare de perspectivă. Mai precis, privind această campanie în perspectivă vom avem posibilitatea să ne dăm seama ce anume s-a petrecut, cine trage sforile, ce urmărește și cum de s-a ajuns aici. Putem pune lucrurile cap la cap și să ne formăm o imagine obiectivă dacă analizăm campania de discreditare a MISA încă de la început, în anii 1990, imediat după așa-zisa revoluție din decembrie.
Vom descoperi că războiul de imagine împotriva MISA are componentele unei strategii puse la cale și urmărite perseverent de niște minți diabolice, care se folosesc de mass-media pentru a întreține o campanie de discreditare. Și totul își are originea în ura și înverșunarea Securității împotriva unei practici spirituale autentice și împotriva unor oameni care au refuzat să renunțe la idealurile lor în perioada comunistă.
Scurtă incursiune istorică – înainte de înființarea MISA. Propagandiștii Securității
În perioada comunismului, mișcarea yoghină nu era deloc privită cu ochi buni de Securitate. După ce yoga o fost scoasă în afara legii, toți practicanții yoga erau supravegheați de Securitate, și în special cei care erau instructori. Între toți yoghinii, Gregorian Bivolaru era considerat cel mai periculos „element subversiv” și „inamic al regimului comunist”, fiind în mod continuu supravegheat, hărțuit, anchetat de organele Securității.
Vremurile erau oarecum diferite de ceea ce se petrece acum, căci represiunea poliției politice era obscură, ascunsă. Mare parte din teroarea și forța de dominare a Securității venea din modul de acțiune subversiv, din faptul că totul se făcea pe ascuns, fiind posibil ca ei să își exercite controlul și măsurile represive fără să se afle. Altfel spus, deși a investit multe resurse în încercarea de a stopa practica yoga, Securitatea nu a riscat prezentarea cazului Bivolaru în presă în timpul comunismului, chiar dacă pe atunci controla presa aproape complet. Nu a existat nimic asemănător unei campanii publice de discreditare împotriva yoghinilor, deși ei erau hăituiți continuu, cu cruzime.
A existat însă de pe atunci un element propagandistic interesant. Un anume Mario Sorin Vasilescu publica periodic articole în care prezenta yoga într-un mod populist, punând în defavoare elementele ezoterice care dau adevărata valoare acestui sistem milenar și criticând destoinic viziunea yoghină tradițională. Înainte de 1989, (ca de altfel și în anii 1990), Mario Sorin Vasilescu a fost singurul profesor yoga din România căruia serviciile secrete nu-i făceau probleme. Singurul ale cărui articole apăreau publicate în presă, iar articolele lui, deloc întâmplător, făceau propagandă împotriva unui stil autentic, tradițional, de a preda și practica yoga.
În arhivele Securității, cercetătorul Gabriel Andreescu a descoperit ce se ascunde în spatele acestei „bunăvoințe” a presei față de „yoga lui Mario Sorin Vasilescu”, cât și în spatele vehemenței cu care Mario Sorin Vasilescu a criticat în presă yoga tradițională și școlile de yoga „rivale”. Mario Sorin Vasilescu era plătit de Securitate ca să scrie articole de propagandă! Însărcinările, sumele primite și modul în care s-a achitat de sarcini „agentul Mario” arată foarte clar că sursa inspirației sale editoriale erau ordinele primite de la Securitate!
Când și cum a început campania de imagine împotriva MISA: informatorii și ofițerii Securității
„Relaţia” yoghinilor cu torţionarii lor din Securitate este explicată succint de Gabriel Andreescu astfel: „Adăugată la încăpăţânarea cu care adepţii yoga şi-au continuat activităţile în ciuda actelor de represiune, înfruntarea directă a ofiţerilor de Securitate explică furia lor. În decembrie 1989 trăiau încă frustrarea unei bătălii nefinalizate. Securitatea a avut de lucru cu grupul lui Gregorian Bivolaru timp de şapte ani, acesta devenind astfel singurul exemplu de rezistenţă colectivă îndelungată sub regimul Ceauşescu.” [Gabriel Andreescu, „MISA, radiografia unei represiuni”]
Nu e deloc întâmplător faptul că primul atac mediatic la adresa lui Gregorian Bivolaru a venit curând după Revoluţie, într-o revistă extremistă înfiinţată de foşti ofiţeri de Securitate în martie 1990: revista Europa. Într-un editorial semnat de directorul publicaţiei, Ilie Neacşu (ulterior deputat PSD şi PRM), era atacat virulent Gelu Voican Voiculescu, iar ca element de propagandă împotriva acestuia este speculată o pretinsă legătură a lui cu Gregorian Bivolaru.
Acest prim articol insultător, care nici măcar nu îl ţintea direct pe profesorul de yoga, şi-a pus amprenta pe întreaga campanie care a urmat, chiar dacă au trecut de atunci peste 25 de ani. Continuarea unei „răfuieli”? Răzbunare personală? Luarea de măsuri dintr-o prudenţă agresivă pentru a nu fi deconspirată reprimarea brutală din timpul comunismului şi faptul că au făcut poliţie politică? Sau efectiv, la început, yoghinii au „picat la mijloc” în răfuiala de interese a diferitelor curente din serviciile secrete?
Despre Gelu Voican Voiculescu am publicat deja pe yogaesoteric o serie de dezvăluiri importante. Cert este că Gregorian Bivolaru a avut de suferit din cauza lui Gelu Voican în perioada comunistă și a replicat imediat articolului din Europa, cerând să nu fie asociat cu acest personaj nefast.
La momentul respectiv Gregorian Bivolaru nici nu avea cum să știe că Voican Voiculescu se număra printre turnătorii și informatorii Securității. El fusese însă invitat de Gelu Voican Voiculescu să intre în francmasonerie și ulterior fusese anchetat brutal ca să dea informații despre activitatea respectivului. Gregorian Bivolaru nu a dat informații despre Gelu Voican Voiculescu atunci când a fost anchetat violent, dar acesta dădea frecvent note informative despre el, prin care căuta să se dea bine pe lângă ofițerii de Securitate.
Ulterior, același personaj obscur, implicat în jocurile de putere ale serviciilor secrete din anii 1990 – Gelu Voican Voiculescu – nu a scăpat nicio ocazie să dea declarații mincinoase presei despre Gregorian Bivolaru.
Primele campanii: oamenii, ziarele și documentele Securității
Succesul uluitor al Școlii de Yoga înființate de MISA în 1990 a atras reacții mai întâi prudente, apoi îngrijorate și apoi ostile dintr-o anumită zonă a autorităților statului care purta în anii 1990 foarte puternic amprenta mentalității securiste.
Faptul că existau zeci de mii de practicanți yoga după doar primii doi ani de când yoga revenise în legalitate a atras atenția serviciilor secrete – acești oameni, care înainte erau angajații Securității și cunoșteau forța și demnitatea micului grup de yoghini dinainte de 1989, au făcut o adevărată fixație în a considera grupul yoghinilor, care acum creștea de la o zi la alta și se estima că ajunsese la vreo 30.000 de cursanți yoga, un pericol pentru națiune. De ce? Pentru că ei nu îi puteau controla și manipula pe yoghini nici când erau câteva zeci. Nu îi puteau nici măcar speria sau intimida.
Primele campanii de presă împotriva lui Gregorian Bivolaru și MISA au avut loc în 1992-1993 în ziare și reviste care erau bine cunoscute la vremea respectivă pentru originea și finanțarea securistă. Printre acestea, cele mai notorii sunt Cuvântul și România Mare, dar și Baricada și Academia Cațavencu.
În Cuvântul, Andrei Zlătescu, un tânăr ziarist cu aspirații filozofice (dar complet incult în ceea ce privește tradiția orientală) lansează o serie de articole foarte acide împotriva lui Gregorian Bivolaru. Articolele sunt neobișnuit de prost scrise, inclusiv cu greșeli de gramatică, idei incoerente și un limbaj suburban, ceea ce face aproape de neînțeles spațiul editorial care le era acordat. Dacă la început Zlătescu se referea și la idei, în curând a renunțat la orice subtilitate și a trecut la un atac direct la persoană împotriva lui Gregorian Bivolaru cu titluri precum „Gregorian Bivolaru, are o cobră în pantaloni” (exact așa, cu virgulă între subiect și predicat).
În articolele lui, Zlătescu scoate ca iepurele din pălărie niște informații despre condamnările și anchetele lui Gregorian Bivolaru din perioada comunistă – totul însă este interpretat grotesc, cu multe detalii false. Dar există și referiri la anumite percheziții care au fost reale, iar acestea ridică întrebarea de unde avea Zlătescu acele informații? Fără îndoială i-au fost puse la dispoziție de foștii lucrători ai Securității care s-au ocupat de cazul Bivolaru. Sau, poate știa povestea de la tatăl său – general de Securitate.
România Mare duce și ea în perioada respectivă o campanie de presă aproape dementă împotriva lui Gregorian Bivolaru și a cursurilor de yoga care prindeau un având tot mai mare. În România Mare regăsim discursul violent și extremist al lui Corneliu Vadim Tudor, dar și practici notorii ale securității. Ei publică, în primul rând, ANONIME – scrisori pretinse de la cititori, care calomniază în mod halucinant, fără dovezi, școala de yoga și pe mentorul ei. Dar pe lângă acestea, România Mare face imprudența să publice fragmente din declarațiile din dosarul lui Gregorian Bivolaru de la Securitate.
La momentul respectiv oficial presa nu avea cum să aibă acces la dosarele Securității! Având în vedere că niciun ziarist nu și-a dat osteneala să analizeze cazul Bivolaru și nici nu avea cum să ajungă la acele documente, este destul de evident că securiștii ei înșiși au dat unele documente din dosar, presei, inclusiv acele dovezi fabricate de ei prin care au încercat să îi însceneze lui Gregorian Bivolaru infracțiuni de drept comun.
Gabriel Andreescu, care a studiat dosarul lui Gregorian Bivolaru existent în arhivele CNSAS a semnalat faptul că dosarul nu mai fusese consultat de niciun jurnalist până în momentul respectiv. Toate aceste documente ajunse în presă arată că era vorba de o campanie orchestrată de foştii torţionari.
„Toate detaliile anterioare [n.n. din cadrul lucrării respective] sprijină ipoteza că foştii ofiţeri de Securitate se aflau în spatele informaţiilor ajunse în presă prin intermediul publicaţiilor România Mare şi Academia Caţavencu. Surprinzător este faptul că ziariştii de la Academia Caţavencu şi-au însuşit verdictul instituţiilor represive din acei ani, solidarizându-se implicit cu acţiunile punitive ale fostei Securităţi, inclusiv cu folosirea psihiatriei în scopuri poliţieneşti.
Dacă la publiciştii săptămânalului pus de Vadim Tudor să-i servească pe foştii securişti această mentalitate era de aşteptat, ea nu concorda nicidecum cu filozofia politică a săptămânalului satiric. Din 1993, chiar ziariştii care lucrau în presa considerată onorabilă renunţaseră să trateze cazul Gregorian Bivolaru, MISA respectând standardele deontologice.” [Gabriel Andreescu – Reprimarea mișcării Yoga în anii ‘80]
Rezultatul primelor campanii de presă: Gregorian Bivolaru, un disident al regimului comunist, condamnat politic de Securitate, închis abuziv și nedrept de Securitate, este prezentat în presa post-decembristă ca un „infractor recidivist”. Modul în care presa și societatea românească a înghițit această prezentare, care indică totodată o halucinantă răsturnare de valori, arată imaturitatea democrației românești și lipsa de educație a oamenilor și a instituțiilor statului.
Campanii de mare amploare: informatorii Securității și ofițerii SRI
În anii 1995, 1996 și 1997 s-au derulat campanii mediatice de foarte mare amploare în diferite publicații precum Jurnalul Național, Ziua, România Liberă, Evenimentul Zilei și Libertatea. Spațiul nu ne permite să le analizăm pe toate, așa încât vom puncta doar câteva elemente care dovedesc implicarea serviciilor secrete. La momentul respectiv, fuseseră deja în mod repetitiv publicate, cu mult tam-tam, diverse documente ale Securității referitoare la Gregorian Bivolaru, inclusiv acele probe contrafăcute prin care vroiau (și nu au reușit) să îi însceneze infracțiuni de drept comun.
Apăruseră în presă de asemenea fotografii personale ale yoghinilor, confiscate de Securitate, care au ajuns să fie folosite obsesiv în presă, cum ar fi poze alb-negru făcute la mare, la plajă, dar și alte imagini cu Gregorian Bivolaru. Printre acestea se numără și unele fotografii trucate prin care se urmărea să se însceneze infracțiunea de „sex în grup” – deși nici acele fotografii trucate nu reprezintă vreun „act sexual în grup”. Acest gen de poze sau chiar alte imagini cu femei goale (din alte surse) au fost publicate obsesiv în asociere cu articolele despre Gregorian Bivolaru și MISA. Deja se contura ca strategie predominantă această tentă sexuală a acuzațiilor aduse.
Un rol „motor” în anii respectivi l-a jucat publicația Ziua, al cărei director pe atunci, Sorin Roșca Stănescu, l-a invitat și el, ca și Gelu Voican Voiculescu, pe Gregorian Bivolaru să intre în masonerie. Din nou, Gregorian Bivolaru a refuzat. Mai mult decât atât, el a publicat un volum cu Dezvăluiri cutremurătoare despre secta satanică a Francmasoneriei. Aceasta a declanșat noul val de campanii de presă.
Sorin Roșca Stănescu nu este doar francmason, ci și colonel SRI. Sub conducerea sa, numai în primele trei luni ale anului 1995 ziarul Ziua a publicat peste 30 de articole mamut într-o campanie de o violență și vehemență fără egal împotriva practicanților yoga în general și a mentorului MISA în special. Inventivitatea de care au dat dovadă jurnaliștii Ziua pentru a publica material zi de zi pe acest subiect (articole de una sau chiar două pagini de ziar) nu este însă dublată nici de calitate, și nici de dovezi. Însă dovedește clar că este vorba de un atac strategic, concertat, care viza – explicit – desființarea școlii de yoga.
Vom analiza celelalte campanii în alte articole și vom evidenția conexiunile dubioase ale autorilor cu serviciile secrete. Să mai dăm aici un singur exemplu: în Libertatea, un autor prolific a fost Valentin Zaschievici – și el deconspirat recent ca informator al SRI. În 1995, acesta scria articole pline de venin, de certă inspirație securistă, la adresa lui Gregorian Bivolaru.
Toate ziarele care îl criticau pe Gregorian Bivolaru (de fapt, mai corect ar fi să scriem că publicau mizerii despre el) s-au solidarizat și din alt punct de vedere: niciunul nu i-a acordat dreptul la replică. Deși nu au avut spațiu editorial pentru punctul de vedere al yoghinilor calomniați, totuși toate aceste ziare i-au acordat spațiu editorial unui alt personaj pe care îl cunoaștem deja, Mario Sorin Vasilescu. Personaj cheie al propagandei securiste împotriva lui Gregorian Bivolaru, plătit pentru a scrie împotriva practicii yoga tradiționale, Mario Sorin Vasilescu își continuă activitatea prolific și disciplinat pe aceeași linie trasată de serviciile secrete.
Parafrazându-l pe Gabriel Andreescu, care a scris că încă din 1993 toată presa din România a renunțat să mai trateze cazul MISA conform deontologiei profesiei de jurnalist, putem afirma că încă din 1995 mass-media din România a pierdut complet contactul cu realitatea în ceea ce privește fenomenul MISA.
Deja presa construise această realitate paralelă, distorsionată și aberantă, despre MISA și Gregorian Bivolaru, și chiar și cei mai respectați și inteligenți jurnaliști au încetat să mai își pună cea mai mică întrebare privind MISA. Adevărul a fost complet estompat de minciunile campaniilor mediatice de discreditare a mișcării yoghine. A trebuit ca abuzurile în cazul MISA și Gregorian Bivolaru să escaladeze violența și să implice autoritățile statului la cel mai înalt nivel, ca unii jurnaliști să reînceapă să își pună întrebări despre acest caz.
În sinteză, iată care sunt cele zece dovezi zdrobitoare că serviciile secrete sunt cele au lansat campania de discreditare a lui Gregorian Bivolaru în mass-media românească
Dovada nr. 1. Mario Sorin Vasilescu a fost plătit de Securitate să scrie astfel de articole de propagandă împotriva practicii yoga tradiționale încă din anii 1980.
Dovada nr. 2. Primul atac împotriva lui Gregorian Bivolaru este un articol publicat în Europa, o revistă înființată de ofițeri ai Securității în 1990.
Dovada nr. 3. Implicarea lui Gelu Voican Voiculescu în atacurile din presă la adresa lui Gregorian Bivolaru în anii 1990 indică o conexiune cu serviciile secrete post-decembriste.
Dovada nr 4. Articolele publicate în Cuvântul în 1992, scrise de fiul unui general de Securitate, conțin informații care nu erau publice până atunci (inclusiv adresa lui Gregorian Bivolaru) despre anchetele Securității.
Dovada nr. 5. Campania din România Mare din 1993 este concepută după toate „regulile” discreditării în perioada comunistă: anonimele, stigmatizarea publică, mărturiile false. La acestea se adaugă discursul naționalist-populist al lui Corneliu Vadim Tudor.
Dovada nr. 6. Publicarea unor documente din dosarul lui Gregorian Bivolaru de la Securitate, în presa anilor 1990, în ziare și reviste controlate de SRI, în condițiile în care dosarul nu a fost analizat de niciun jurnalist.
Dovada nr. 7. Publicațiile respective speculează scenariile prin care Securitatea încerca să îi documenteze lui Gregorian Bivolaru infracțiuni de drept comun și niciuna nu evidențiază faptul că, fiind urmărit de Securitate în comunism, Gregorian Bivolaru ar trebui să fie considerat disident și erou, și nicidecum infractor!
Dovada nr. 8. Campaniile presă ale ziarului Ziua, sub conducerea lui Sorin Roșca Stănescu, colonel SRI, și spațiul editorial neverosimil de mare acordat articolelor care discreditau MISA. Aceste articole se constituie într-o campanie subversivă care viza dezmembrarea școlii de yoga.
Dovada nr. 9. Articolele din Libertatea ale informatorului SRI Valentin Zaschievici conțin fotografii personale confiscate de Securitate yoghinilor.
Dovada nr. 10. Mario Sorin Vasilescu, același care poate fi considerat precursorul campaniei anti-yoga în perioada comunistă, a jucat un rol foarte important în diferite etape ale campaniei anti-MISA, după 1990, pe aceeași linie care i-a fost trasată de Securitate în anii 1980.
Citiți și:
CNSAS a primit ordin să ascundă că Gelu Voican Voiculescu a fost turnător al Securității
Înainte de a-l turna la Securitate, Gelu Voican Voiculescu a încercat să-l racoleze pe Gregorian Bivolaru în francmasonerie
Minciunile mass-media în cazul MISA merg de la inexactități și informații false la fantasmagorii elaborate
