Bucureşti, 4 octombrie. Astăzi a avut loc la Tribunalul Cluj un nou termen în apelul solicitat de Parchet în procesul în care instanța de fond l-a achitat pe Gregorian Bivolaru şi pe alți 20 de practicanţi yoga de acuzația de „trafic de persoane”. Parchetul a cerut să continue administrarea probelor, respectiv audierea martorilor, considerând că cei 10 ani de până acum nu au fost suficienți și că cercetarea judecătorească a fost superficială. Instanța de apel a admis cererea Parchetului, a casat hotărârea de achitare anterioară și a trimis cauza la Tribunalul Cluj, pentru motivele arătate de Parchet.
Am arătat anterior că instrumentarea acestui dosar a fost abuzivă şi profund nelegală, chiar simplul fapt că rechizitoriul a fost pus de DIICOT la dispoziţia presei şi publicat pe internet fiind o dovadă a dispreţului total faţă de lege, de adevăr şi de prezumţia de nevinovăţie. Mai mult, în cele 100 de volume care alcătuiesc dosarul nu există nicio singură probă care să susţină acuzaţia de „trafic de persoane”. Există însă o serie de mărturii hilare şi de pretenţii aberante din partea aşa-ziselor părţi vătămate, care au „descoperit” abia după începerea urmăririi penale în acest dosar că au fost „traficate” şi cer ca daune aproximativ 5 milioane de euro. Cum explică oare Parchetul faptul că dintre zecile de practicanţi yoga aflaţi în locuinţele percheziţionate în martie 2004 nici măcar unul singur (!) nu a reclamat autorităţilor „eliberatoare” că ar fi fost traficat, exploatat, abuzat, ci dimpotrivă toţi au făcut plângeri împotriva celor care au efectuat percheziţiile?
Redăm, pentru a ilustra incoerenţa acuzaţiilor, câteva pasaje din cererea unei „victime a traficului de persoane” adresată instanţei pe 9 septembrie 2016: „Si în primul rând [n.b. la punctul 6 din cerere], victima traficului de persoane, nu trebuie să dovedească nimic! NIMIC! Existenţa elementelor infracţiunii de trafic de persoane este suficientă pentru a acorda, după lege, drepturile la care VTP [n.b. victima traficului de persoane] are dreptul!”. Ca „elemente care confirmă traficul de persoane”, această aşa-zisă parte vătămată enumeră, printre altele faptul că a fost „pus să facă meditații yoghine”, sau „G.T. ne-a trezit de două ori după ora 1 noaptea […] (tratament inuman)”.
Aşteptând să fie audiat de judecători pentru prima dată în acest dosar, Gregorian Bivolaru afirmă: „Oricât i-ar forţa procurorii în mod abuziv pe martori spre a-i determina să le furnizeze mărturii mincinoase, şi oricâte probe false s-ar inventa, mai devreme sau mai târziu adevărul va ieşi la lumină, căci așa cum ştim cu toții nu există justiţie superioară adevărului.”
Biroul de presă MISA
email: biroudepresa_misa@yahoo.com
*****
În atenția celor care depun mărturie falsă.
În anul 1944, mama mea care avea 20 de ani, a fost scoasa din hora cu cătușe la mâini și acuzată de crimă. Era doar ea cu bunica. Bunicul murise în 1939, iar frații erau pe front sau prizonieri în Siberia. Nu avea cine să o ajute. A fost dusă la jandarmerie și pusă să dea declarații. Trei zile a plâns continuu, s-a rugat și a declarat același aspect, că este nevinovată. Nu vă puteți imagina câtă suferință era. Speranța ei era doar Dumnezeu! După trei zile s-a ținut un proces cu mai mulți martori. Ultimul martor adus împotriva ei a fost o femeie necăjită pe care mămica o ajuta. Această femeie după ce a jurat pe Biblie, nu a mai depus mărturie împotriva mamei. Ea spus ADEVĂRUL că mămica era nevinovată, iar vinovata, cea care făcuse crima era verișoara ei și o chemase la proces ca martor fals.
După 50 de ani s-a petrecut următorul eveniment. Moș Nică, căsătorit cu sora tatălui meu și care a devenit cumnatul mamei mele, era foarte bolnav. Suferea de mulți ani, ajunsese doar piele și oase, era foarte greu atât pentru el că avea dureri cumplite, cât și pentru rudele noastre care-l îngrijeau. Nici nu murea, dar nici nu trăia. Era într-o suferință cumplită. Luni seara i s-a făcut Sfântul Maslu cu doi preoți, unde a fost și mămica. După ce s-a terminat, preoții au plecat. În 5 minute preotul mai tânar s-a întors, s-a așezat în genunchi lângă pat și l-a întrebat pe moș Nică dacă nu a depus vreodată mărturie falsă împotriva cuiva. Mămica a realizat că depusese mărturie falsă împotriva ei la procesul din 1944. A vorbit cu mătușa mea, i-a adus aminte lui moș Nică. El a recunoscut, a început să plângă și a chemat-o pe mama sa-și ceară iertare. Mama mea îl iertase demult, erau foarte buni prieteni cum de altfel era și cu sora lui, femeia care făcuse crima pentru care fusese mama acuzată. Moș Nică a plâns continuu și și-a cerut iertare de la mama până miercuri, când după al doilea Maslu a părăsit planul fizic.
Văzând toate acestea m-am cutremurat, deorece oamenii în inconștiența lor depun mărturii false împotriva unor ființe nevinovate și apoi suferința lor este foarte mare și cumplită.
Femeia care s-a temut de Dumnezeu și nu a depus mărturie falsă și a spus ADEVĂRUL, a trăit toată viața în sărăcie și nevoi. Spre bătrânețe a dus-o și ea mai bine. A murit înaintea mamei mele. Și într-o noapte mama a visat-o că era foarte bine și mânca cozonac, iar mama o întreba cum de mănâncă ea cozonac, ea care a fost săracă toată viața poate nici o bucată de pâine nu avea. Cozonacul fiind un simbol al bunăstării, pentru fapta ei bună Dumnezeu a răsplătit-o. Bine a făcut, bine a găsit!