Achitarea lui Gregorian Bivolaru la Cluj a fost decizia corectă, ţinând cont de aberaţiile din rechizitoriu; totuşi, Parchetul a făcut recurs – Comunicat de presă

1
1124

La recursul de mâine de la Tribunalul Cluj, procurorii încearcă cu disperare să-şi spele obrazul, după ce rechizitoriul de 100 de volume a fost desfiinţat de instanţă

Mâine, 6 septembrie 2016, se judecă la Tribunalul Cluj recursul în procesul intentat împotriva lui Gregorian Bivolaru şi altor 20 de practicanţi yoga pentru o acuzaţie inventată de trafic de persoane. Decizia de achitare s-a pronunţat prin Sentinţa Penală nr. 62 din 11 februarie 2015, document de aproape 100 de pagini care demonstrează instrumentarea abuzivă şi profund nelegală de către procurori a acestui dosar.

Redăm în continuare din acest document amplu câteva paragrafe edificatoare cu privire la inexistenţa infracţiunilor de care a fost acuzat Gregorian Bivolaru, la presiunile politice exercitate şi chiar la fabricarea acestui dosar şi a aşa-ziselor probe prezentate de Parchet:

• Rechizitoriul (constând în 100 de volume!) „s-a bazat pe fapte care nu există”, pe declaraţii obţinute inclusiv în urma unor „percheziţii barbare”, pe expertize ale unor aşa-zişi experţi care fie şi-au „asumat în mod ilegal această calitate de specialist în psihologie judiciară” (psihologul Tudorel Butoi), fie se află pe statele de plată ale SRI (prof. univ. Irina Holdevici, ofiţer SRI), „instituţia implicată în deschiderea dosarului MISA”;
• „Întreaga cercetare judecătorească a relevat inconsistenţa acuzaţiilor din rechizitoriu, în această fază toate acuzaţiile dovedindu-şi adevărata natură, adică de simple presupuneri, deducţii lipsite de suport probator, devenind mai mult decât evident că faptele de acuzare fie nu există, fie nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată.”;
• procurorii au folosit aşa-zise mijloace de probă care „nu au avut ca scop aflarea adevărului”, ci au fost folosite „doar pentru a influenţa instanţa”;
• organele de urmărire penală „au încălcat în mod foarte grav dreptul la un proces echitabil al inculpaţilor”;
• procurorii au recurs chiar, în mod extrem de grav, la înlocuirea unor nume din declaraţiile unor părţi vătămate, pentru „a induce în eroare instanţa de judecată”, „cu scopul de a atrage răspunderea penală […] a inc. Bivolaru Gregorian”;
• „DIICOT a ales ’specialişti’ ce puteau ’garanta’ rezultatul demersului care era deja stabilit. Aceştia doar au preluat anumite teorii deja elaborate de Parchet, pe care apoi le-au ’confirmat’, fără a le verifica în niciun mod legitimitatea. Niciuna dintre aceste aşa-zise ’expertize’ nu îndeplineşte criterii elementare de profesionalitate”;
• unele aşa-zise părţi civile au dat declaraţii „cu exact acelaşi cuvinte până la cel mai mic detaliu, ceea ce dovedeşte că fraza le-a fost dictată de către anchetator şi că ele în realitate nu cunosc nimic despre asta”;
• declaraţiile unor părţi civile referitoare la alte părţi civile nu au putut fi luate în considerare din cauza „interesului procesual comun pe care îl au toate părţile civile, şi anume acela de a obţine pe nedrept sume de bani cu titlu de despăgubiri”, sume halucinante ce ajung până la 5 milioane de euro; de asemenea există în declaraţii „o serie de contradicţii flagrante care demonstrează fără dubiu că nu spune adevărul”;
• unele părţi civile au formulat plângeri la ani buni după „săvârşirea presupuselor fapte ale căror victime susţin că au fost”, ceea ce arată „lipsa de veridicitate a acuzaţiilor” şi „scopul […] de a se răzbuna pe inculpatul Bivolaru Gregorian”;
• absolut toate „părţile vătămate” au declarat că nu au fost oprite să plece din ashram sau de la cursul de yoga când au dorit aceasta;
• instanţa constată în cazul fiecărei părţi civile că „este exclusă existenţa oricărui element de îndemnare, de determinare, de constrângere sau de abuz de autoritate care să fi fost exercitată […] de către inc. Bivolaru Gregorian”, precum şi că este exclus că „s-ar fi putut afla într-o stare de vulnerabilitate faţă de inculpatul Bivolaru Gregorian, caz în care ar fi putut să fie receptivă la presupusele acte de recrutare care susţine că s-ar fi săvârşit asupra ei în vederea cazării în ’ashram’ şi exploatării acesteia în stare de aservire”;
• „publicarea integrală pe internet a întregului Rechizitoriu, chiar înainte de a fi sesizată instanţa de judecată, dovedeşte cu prisosinţă aceste presiuni care au existat în timpul anchetei”;
• „materialul probator conduce instanţa mai presus de orice dubiu spre concluzia că faptele nu au fost săvârşite

În concluzie, acest dosar se bazează în întregime doar pe interpretarea forţată şi complet ilegală pe care Parchetul o face termenului de „karma-yoga” („calea acţiunii altruiste şi detaşate”), pentru a pune semnul egal între traficul de persoane şi munca voluntară. Amintim câţiva autori celebri care au scris despre karma-yoga: Swami Vivekanada – „Karma Yoga: the Yoga of Action”, Swami Sivanada – „Practice of Karma Yoga”, Sri Aurobindo – „Karma Yoga – Perfection in Work”.

Avocatul lui Gregorian Bivolaru în procesul de la Cluj, Dan Voinea, doctor în drept, general de brigadă şi expert în victimologie, declară: „Inculpații din acest dosar și yoghinii din România sunt victimele a peste 40 de ani de abuzuri din partea structurilor de putere securiste, suferind doar pentru că înțeleg să ducă o viață diferită de a altora, să mediteze și să aibă o filozofie proprie despre existența umană cu adânci reflexe din filozofia indiană, experiența yoga. Această hărțuire sistematică prin presă și justiție afectează profund viața acestor victime prin marginalizare și dispreț, fapt ce constituie o violare gravă a libertăților și demnității umane. Această cauză prin istoricul ei se dorește a fi o construcție juridică de natură politică a ‘cauzei MISA’ și face parte din marile dosare ce privesc victimele comunismului, iar represiunea împotriva MISA este o replică a represiunii făcute împotriva mișcării yoga de peste 40 de ani.”

În condiţiile unei judecăţi corecte, este dificil de imaginat cum instanţa ar putea lua mâine o altă decizie, analizând aceleaşi fapte.

Mugurel Atudorei
Biroul de presă MISA
email: biroudepresa_misa@yahoo.com

*****
Despre şcoala de yoga MISA: Şcoala de yoga MISA, fondată în 1990, este cea mai mare şcoală de yoga din Europa, având filiale în 33 de ţări. În cadrul cursurilor organizate de MISA se predau tehnici tradiţionale de yoga integrală care sunt practicate şi apreciate de zeci de mii de persoane. Cursurile MISA oferă o abordare pluridisciplinară a ştiinţei milenare yoga, împletind într-un mod accesibil, adaptat mentalităţii moderne, tradiţia înţelepciunii yoghine cu cele mai noi descoperiri ştiinţifice.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.