2012 – anul Apocalipsei sau al Salvării?

1
997
de Gregorian Bivolaru

 

Transformările care au început deja și care urmează să se producă într-o manieră accelerată, adeseori surprinzătoare, vor conduce în mod ineluctabil la Marea Trecere care va fi amorsată în cursul anului 2012 și după această dată. Acestea vor implica, înainte de toate, modificări subtile, sublime, profund elevate, energetice într-o proporție de aproximativ 75%, și numai într-o proporție de aproximativ 25% vor fi clare și evidente în lumea fizică.
În realitate, universul nostru lăuntric nu este limitat doar la o a treia dimensiune, cea spațială. În simultaneitate cu acest spațiu în care trăim și pe care îl percepem cu toții în realitatea fizică, există alte spații, cunoscute ca universuri sau lumi paralele.

Un exemplu semnificativ este spațiul eteric, la care putem avea acces atunci când suntem cufundați în stări de transă plenare, benefice, profunde. Tot în asemenea stări izbutim să pătrundem și în planul astral, care are o altă frecvență de vibrație. Acolo există mai multe astfel de lumi distincte care au, fiecare dintre ele, o frecvență specifică de vibrație. Există spații infernale și spații intermediare. Cele intermediare ar putea fi asociate cu ceea ce, în tradiția creștină, se numește purgatoriu. Și există, de asemeni, șapte spații paradisiace.

În aceste spații paradisiace, cunoscute sub numele de Raiuri în tradiția folclorică, avem acces atunci când în universul nostru lăuntric dispunem de o energie uriașă, pe care o putem direcționa prin procesul de sublimare. Întotdeauna, fără excepție, accesul la aceste spații paralele devine cu putință atunci când intrăm într-o tainică și profundă stare de comuniune cu sfera super-gigantică de forță a Marii Puteri Cosmice Bhuvaneshwari. Fiecare dintre aceste spații prezintă o anumită frecvență de vibrație a energiei timpului, distinct modulată. Atunci când reușim să pătrundem, datorită unui proces de rezonanță ocultă, într-unul dintre aceste universuri paralele, avem acces simultan la un alt mod de trăire a energiei tainice a timpului.

În paradis timpul aleargă mai repede

Un aspect cu totul extraordinar, pe care îl experimentăm atunci când reușim să pătrundem într-un spațiu paralel, este apariția unei percepții accelerate a energiei timpului. Cu toate că avem impresia că au trecut doar 10 minute, când revenim în planul fizic constatăm cu uimire că ceasul indică 40 de minute. Accesul la aceste modulări ale energiei tainice a timpului este cu putință prin intermediul comuniunii intime cu sfera super-gigantică de forță a Marii Puteri Cosmice Kali.
Prin urmare, pentru toate experiențele așa-zis paranormale, care țin atât de dimensiunea spațială, cât și de dimensiunea temporală, este necesar să experimentăm comuniunea intimă cu Marile Puteri Cosmice Kali și Bhuvaneshwari.
În cazul dimensiunilor infernale însă, spațiul este întunecos, tenebros, iar energia timpului prezintă o încetinire chinuitoare, exasperantă. Ceea ce acolo pare că a trecut cu greu în 40 de minute sau o oră, atunci când se consultă un ceas din realitatea fizică, se observă că a însemnat de fapt doar 3-4 minute.

Citește tot articolul pe YogaEsoteric.net

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.