de D.V.

„Lipsa de frică (curajul), curăția inimii (puritatea), statornicia în cunoaștere și yoga, dăruirea, înfrânarea, sacrificiul, învățătura, asceza, dreapta purtare,

Nevătamarea, adevărul, lipsa mâniei (calmul), renunțarea, liniștea, neclevetirea, mila pentru viețuitoare, nerâvnirea, blândețea, sfioșenia, cumpătarea,

Tăria, iertarea, hotărârea, curățenia, ne-dușmănia (pacea), ne-mândria (umilința) sunt ale acelui născut pentru o stare dumnezeiască, o, Bharata.”
(Bhagavad Gita, cap XVI, 1-3)

 

„Caracterul nostru nu este altceva decât rezultatul gândurilor şi dorinţelor noastre pe care le întreţinem mai mereu.”
(profesor de yoga Gregorian Bivolaru)

 

Așa cum suntem poate familiarizați cu expresia „Marile adevăruri sunt simple”, la fel putem spune că marile revelații sunt simple. De multe ori acestea, tocmai datorită simplității lor geniale, sunt trecute cu vederea de ființele umane superficiale, care le consideră banale.

În fapt, revelarea Atributelor Dumnezeiești a devenit posibilă, prin Voia lui Dumnezeu Tatăl, într-un moment unic al evoluției planetei Pământ, moment în care, în pofida încercărilor foarte grele prin care trece umanitatea, a apărut totuși o suficientă elevare a conștiinței, a frecvenței nivelului de vibrație planetar care a permis cadrul de manifestare a acestei revelații. Faptul că revelarea Atributelor Dumnezeiești a fost realizată în cadrul Școlii noastre de Yoga Ezoterică Integrală este, desigur, semnificativ. Dincolo de această semnificație, rămâne însă esențial modul în care această revelație este și va fi pusă în practică.

Atributele Dumnezeiești – o modalitate unică de elevare a conștiinței

Prin revelarea comuniunii cu energiile subtile sublime ale Atributelor Dumnezeiești ne este pusă la dispoziție o cheie esențială de rafinare și de înălțare şi elevare a conștiinței noastre. Putem spune că avem acces direct la esențe – la energiile esențializate ale unor calități fundamentale ce ne pot modela structura interioară, purificând-o și permițându-ne astfel să atingem idealurile spirituale înalte pe care ni le-am propus. Este o modalitate de o simplitate dumnezeiască și, în același timp, de o mare eficiență odată ce este corect înțeleasă și apoi pusă în practică. Reușita pe această cale ține de două calități importante: onestitatea și perseverența.

Onestitatea și perseverența – calități care susțin reușita

De ce onestitatea? Deoarece în lipsa onestității pe care să o arătăm în primul rând față de propria ființă, nu vom putea identifica în mod corect ceea ce ne lipsește încă și ne este necesar să amplificăm (prin acumulare în universul nostru lăuntric a rezonanței oculte pure și esențiale a Atributului Dumnezeiesc corespondent). Onestitatea cu care ne analizăm structura lăuntrică este astfel un aspect sine qua non. Fără ea nu se poate realiza cu succes o analiză corectă.

Aici este bine să ne amintim faptul că întotdeauna noi suntem mereu față în față cu Dumnezeu. Evoluția noastră ca ființe conștiente este responsabilitatea fiecăruia dintre noi. Nimeni nu va putea face eforturile de transformare în locul nostru. De aceea, a ne ascunde chiar și față de noi înșine defectele sau lipsurile de caracter nu ne va fi de niciun folos. Dimpotrivă, acest fapt va funcționa ca o piedică sistematică în procesul de evoluție lăuntrică. Nu ne va servi la nimic să ne considerăm superiori față de alte ființe umane sau inferiori – în funcție de predispozițiile dobândite ale egoului nostru (ahamkara). Aceste aspecte polar opuse reprezintă, de fapt, aceeași iluzie a egoului (ahamkara). El este cel care se compară mereu și în felul acesta țese felurite iluzii care, toate, ne țin prizonieri într-o falsă realitate.

Să ieșim din iluzia egoului

Singura ființă cu care este chiar necesar să ne comparăm pentru a ne evalua gradul de evoluție suntem noi înșine, cei de acum 5 ani, 7 ani, 10 ani etc. Cât am reușit să realizăm? Câți din „talanții” cu care suntem înzestrați am reușit să fructificăm? Cât de mult ne-am maturizat lăuntric față de ceea ce eram în trecut?

Toate acestea sunt întrebări corecte pe care ar fi necesar să ni le adresăm constant. Ele ne vor ajuta să mergem mai departe, dacă și răspunsurile pe care ni le oferim vor fi oneste. Și pentru ca un astfel de demers lăuntric să fie încununat de succes putem recurge constant la comuniunea cu energia subtilă sublimă a Atributului Dumnezeiesc al Onestității Dumnezeiești.

Perseverența în urmărirea țelurilor benefice

Următorul aspect important este perseverența. În Bhagavad Gita, marele avatar Krishna explică, la modul esențial, ce sunt acumulările karmice și faptul că posibilitatea de acțiune și de înțelegere a unei ființe umane aflate încă sub incidența iluziei (maya) va fi mereu dictată de acestea. Adică de acțiunile ei din trecut care au fost realizate fără consacrarea roadelor către Dumnezeu Tatăl și care, în consecință, au generat diferite direcții de comportament, trăsături de caracter sau grade de inteligență.

Putem afirma astfel că o ființă este perseverentă într-o direcție eminamente benefică în măsura în care înțelege necesitatea profundă a acelei acțiuni și este capabilă să treacă la acțiune. Cu alte cuvinte, chiar să realizeze efectiv ceea ce și-a propus. Pentru că, și din acest punct de vedere, există multe opreliști. Sunt multe ființele umane care înțeleg necesitatea de a acționa într-o direcție benefică și, cu toate acestea, nu reușesc să se mobilizeze pentru a acționa efectiv. Ei bine, în acest moment, dincolo de toate tehnicile și procedeele pe care deja le avem la dispoziție, comuniunea conștientă cu Atributele Dumnezeiești ne oferă o cale regală, de o eficiență extraordinară, pentru a avea acces direct la energiile subtile sublime pure, esențiale, ce au o frecvență de vibrație care nu se modifică niciodată, pe care dorim să le trezim sau să le amplificăm în structura noastră prin rezonanță ocultă.

Acțiunea corect integrată împreună cu perseverența – o uniune de bun augur

Putem astfel să realizăm comuniunea cu energia subtilă sublimă a Atributului Dumnezeiesc al Acțiunii Dumnezeiești pentru a dobândi capacitatea de a acționa benefic într-un mod impecabil. Putem să ne focalizăm asupra energiei subtile sublime a Atributului Dumnezeiesc al Perseverenței Dumnezeiești, ceea ce ne va permite, în timp, să dăm dovadă de o perseverență exemplară. Putem să acumulăm în ființa noastră energia subtilă sublimă a Atributului Dumnezeiesc al Înțelegerii Dumnezeiești sau al Înțelepciunii dumnezeiești etc. Lista posibilităților este descrisă de însăși lista Atributelor Dumnezeiești.

Această revelație poate fi folosită de orice ființă umană care își dorește cu adevărat să o pună în practică. Ea nu implică aproape niciun efort – în afară de cel al focalizării și al repetării acestei comuniuni într-un mod consecvent. Este perfect accesibilă și poate contribui într-o măsură uluitoare la rafinarea frecvenței de vibrație a ființei umane care o pune în practică.

O elevare a conștiinței unei ființe umane contribuie la elevarea frecvenței de vibrație a întregii planete

Avem astfel la dispoziție paleta uluitoare de calități și caracteristici dumnezeiești esențiale pe care le putem trezi la rândul nostru, în microcosmosul nostru lăuntric, prin comuniunea și aprofundarea rezonanței oculte cu energiile subtile sublime ale Atributelor Dumnezeiești. Vom deveni în felul acesta, din ce în ce mai mult, conștienți de natura noastră esențială.

Cu cât structura noastră trupească, psiho-emoțională, psiho-mentală, spirituală devin mai pure și mai rafinate, cu atât mai ușor va putea sa radieze, precum razele soarelui străpung și luminează o apă cristalină, natura sublimă a Sinelui Dumnezeiesc Nemuritor (Atman).

Prin aprofundarea de cât mai multe ființe umane a comuniunii cu energiile subtile sublime ale Atributelor Dumnezeiești, putem spune că încep să strălucească la orizont, pentru întreaga planetă, zorii unei noi ere.

Prin însăși natura acestei revelații și a faptului că ea a putut fi oferită acum umanității, această eră va sosi cu siguranță. Accelerarea sosirii ei însă depinde acum de fiecare dintre noi!

Despre revelația extraordinară reprezentată de Atributele Dumnezeiești puteți afla mai multe pe site-ul atribute-dumnezeiesti.ro.

(articl preluat de pe misa.yoga)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.