Cine îşi uită trecutul este condamnat să îl repete. 9 martie – Ziua deținuților politici anticomuniști din perioada 1944 – 1989

De câțiva ani, în România, 9 martie este atât sărbătoarea creștină a celor 40 de Mucenici, cât și ziua în care ar trebui să ne amintim de miile de deținuți politici ai României comuniste, de destinele zdrobite de un regim criminal instalat de către armata sovietică – Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din Perioada 1944-1989.

Comunismul în România a însemnat arestarea a peste 3.000.000 de români, supunerea lor la cumplite torturi, foamete, frig și muncă silnică în 44 închisori și 72 de lagăre, organizate după model bolșevic. Acest regim a condus la exterminarea a 800.000 de deținuți, a lăsat familii îndurerate și terorizate și o țară care nu și-a revenit nici astăzi, la zeci de ani după ce i-au fost decimate tineretul patriot, elitele politice și intelectuale, dar și vârfurile armatei.

Anul acesta, în București, în afară de o mică ceremonie organizată de oficialități, o mână de bucureșteni, puțin peste 100, au participat la un marș comemorativ, la inițiativa Asociației NEAMUNIT. Nicio agenție de presă națională nu a scris o literă despre comemorarea unor oameni căzuți victime celei mai negre perioade din istoria modernă a ţării. Ici, colo, câte o informație răzleață a fost publicată de câte un site de informații, referitoare la ceremonia de comemorare desfășurată vineri la Monumentul ”Aripi”, dedicat Rezistenței Anticomuniste.

Nu ar trebui să ne mire. Cea mai mare victorie a comunismului – o victorie relevată dramatic abia după 1989 – a fost crearea omului fără memorie, a omului nou cu creierul spălat, care nu trebuie să-și amintească nici ce a fost, nici ce a avut, nici ce a făcut înainte de comunism. Dovada reușitei stă în participarea anemică la evenimentele organizate anul acesta întru cinstirea foșților deținuți, în timp ce agenda publică este complet acaparată de efortul de victimizare al unor infractori “de elită”, cu adânci rădăcini în nomenclatura securisto-comunistă.

Din 1964 regimul comunist, în încercarea sa de apropiere economică de Occident, a fost nevoit să renunțe de fațadă la procesele pe motive politice, condiție impusă de vestici. Securitatea, însă, a continuat poliția politică, urmărirea și încarcerarea dizidenților regimului, pe motive de drept comun.

Un aspect puțin cunoscut al acestei perioade a fost persecuția yoghinilor, scoasă la lumină datorită efortului și investigațiilor profesorului Gabriel Andreescu și a interesului manifestat de președintele INMER, Dinu Zamfirescu şi de colegii săi. Desfășurate într-un program de cercetare al Institutului Național pentru Memoria Exilului Românesc (INMER), acestea au permis accesul publicului la un fenomen rămas surprinzător de mult timp în obscuritate: „Reprimarea mișcării yoga în anii ’80”

După 1989, administrația și securitatea comunistă au rămas la putere și au continuat persecuțiile celor urmăriți până atunci, susține generalul de brigadă Dan Voinea, fost șef al Parchetului Militar.

Și mai puțin cunoscută publicului este decizia instanțelor de după 1989, de a recunoaște caracterul politic al condamnărilor și al internării psihiatrice forțate ale profesorului de yoga Gregorian Bivolaru.

Decizie irevocabilă! Gregorian Bivolaru a fost persecutat politic de regimul comunist şi condamnat pe nedrept – senţintă a Curţii de Apel Bucureşti

Sentinţa prin care s-a constatat caracterul politic al condamnărilor şi internării psihiatrice forţate ale lui Gregorian Bivolaru înainte de 1990

Într-un mod extrem de straniu a existat un boicot, o acțiune coordonată a presei de a ascunde publicului aceste informații esențiale, în timp ce mentorul MISA era prezentat ca fiind inamicul public numărul 1. Cineva a urmărit cu obstinație ca românii să nu afle nici cel mai mic detaliu care ar fi putut trezi suspiciunea că ceea ce i se întâmpla lui Gregorian Bivolaru era o continuare a abuzurilor din perioada comunistă.

“A fost dur la Rahova, de la 8:00 dimineața la 10:00 seara, o lună de zile. Îi auzeam și pe colegii pe care îi luaseră, din toate încăperile vecine. Le recunoșteam vocile. Îi băteau, pentru că erau strigăte. Îi băteau rău, îi băteau pe mai mulți. Am auzit vocea lui Grieg, a lui Mihai Triculete și a surorii lui. Atunci am simțit că înnebunesc, am simțit că-mi face scurtcircuit creierul. Într-o zi, m-au luat din camera unde mă țineau de obicei, m-au dus pe niște scări, pe niște coridoare. Și au deschis ușa unei camere unde era Grieg, cu trei-patru securiști. Grieg era în picioare, lângă un scaun, în spatele mesei. „Uită-te la el, l-am torturat, i-am strâns degetele la ușă cu creioane. Îți place cum arată? Asta pățești și tu dacă nu spui ce trebuie. „Îl chinuiseră, se vedea clar. Era o confruntare foarte puternică acolo, el și securiștii aceia. Dar m-a surprins expresia lui, avea compasiune, înțelegere pentru oamenii aceia și atâta umilință… Nu era de ochii lumii, căci acolo nu prețuia nimeni aceste calități. Grieg chiar avea o stare de liniște, de egalitate, de pace, nu urmărea cine intră în cameră, asta era starea lui, de liniște, de egalitate, de pace, în contrast cu iadul dezlănțuit în jurul lui.” [..]

„Protagoniștii mișcării yoga din anii ’80 aleseseră o viață ce dobândise sens datorită filosofiei şi tehnicilor yoga. Ei trăiau în afara chingilor puse de sistem pentru că aparțineau unei culturi alternative, ce era capabilă să hrănească o rezistență autentică, căci rezistența lor era libertatea de a exista altfel decât li se permitea. În asta constă diferența dintre autonomia mișcării yoga şi autonomia „rezistenților” prin cultură. Documentele Securității și amintirile victimelor confirmă puterea adepților yoga de a-și salva libertatea interioară, de a rezista hărțuirilor, de a rămâne fideli comunității, de a proteja valori precum non-violența, compasiunea și demnitatea într-un regim sufocat de meschinărie şi brutalitate. Mișcarea yoga din anii ’80 reprezintă o formă autentică de rezistență față de regimul comunist.”

Citate din studiul document „Reprimarea mișcării Yoga în anii `80” de Gabriel Andreescu.

Aproape toată povestea abuzurilor împotriva lui Gregorian Bivolaru încă din 1971 a fost rezumată sintetic în filmul documentar „În căutarea Adevărului”.

Sursa foto:
Marsul Eroilor – În Memoria Victimelor Comunismului
Aripi, Piata Presei Libere
9 martie 2018
© Claudiu Dumitrescu Photography