Cursuri adiacente

0
1575

Vizualizari : 9,056

 ENEAGRAMA, simbolul universal

Cuvântul „eneagrama” vine din limba greacă: „enea” – 9 şi „grama” – figura. Este constituită dintr-un cerc împărţit în 9 părţi egale şi o serie de linii. Aceste linii formează un triunghi echilateral cu vârful în sus, expresie a Legii lui Trei, iar cele şase puncte se constituie într-o expresie dinamică, procesuală, a Legii lui Şapte.

Eneagrama a fost revelată în Occident pentru prima oară de către George Ivanovitch Gurdjieff  (1877-1949), controversatul mistic şi iniţiat armean, care a aplicat foarte des această diagramă în cadrul metodelor sale de trezire spirituală.

Psihologii au îmbrăţişat cu entuziasm acest sistem de definire al fiinţei umane pentru că, spun ei, este singurul sistem psiho-spiritual care descrie personalitatea umană în totalitatea ei, ca un continuum de stări şi nivele de conştiinţă, dezvăluind misterul stărilor contradictorii pe le trăim.

Eneagrama reprezintă simbolic şi structural orice proces complet şi desăvârşit şi orice fenomen, orice fiinţă, orice unitate a Creaţiei care se poate autoregla şi care are toate proprietăţile unui sistem complet.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.