Fragment din Decizia Curţii Supreme de Justiţie din Suedia cu privire la cerere de extrădare în România a lui Gregorian Bivolaru

0
539

„La cererea procurorului şef, Ministerul de Externe suedez a declarat că România, în calitate de ţară candidată la UE, în principiu, îndeplineşte aşa-zisele criterii Copenhaga, ceea ce înseamnă că ţara dispune de instituţii stabile care garantează siguranţa de drept, drepturile omului şi respect şi protecţie faţă de minorităţi. În practică însă, continuă Ministerul de Externe, pot însă avea loc cazuri particulare de încălcare a respectului pentru drepturile omului şi în acest sens Ministerul de Externe face trimitere la Raportul întocmit de comisia UE din octombrie 2004 cu privire la abateri grave de la sistemul de drept, cazuri de corupţie, de părtinitate din partea guvernului şi cazuri de hotărâri impuse de anumiţi judecători şefi. Cu privire la asociaţia MISA, se notează că acuzaţiile împotriva organizaţiei şi a liderilor acesteia sunt multe şi grave şi vin atât din partea autorităţilor cât şi a massmediei române. Tonul în massmedia a fost uneori de instigare la ură, mai notează Ministerul de ExterneSe pare că organizaţia s-a aflat sub controlul serviciilor de securitate mai bine de 10 ani, iar liderul acesteia încă din anii 1970; cele mai multe acuzaţii nu au putut fi dovedite şi nu s-a pronunţat nici o hotărâre judecătorească în acest sens.

Arestarea şi audierea Mădălinei Dumitru în caz a avut loc, după aprecierea actualei instanţe, sub forme de-a dreptul îngrijorătoare. Transmiterea pe posturile de televiziune a arestării şi campania de presă ce a urmat şi care s-a bazat pe informaţii provenite din ancheta preliminară transmise presei cu intenţia de a crea o opinie împotriva lui Gregorian Bivolaru. Au fost transmise presei şi o parte din documentaţia cu privire la percheziţii la domiciliu şi de la vandalizarea locuinţei lui Gregorian Bivolaru. În ambele ordine de arestare care au stat la baza cererii de extrădare, se subliniază ca un motiv special de arestare faptul că Gregorian Bivolaru deranjează liniştea şi ordinea publică. Această infracţiune a constat, potrivit ordinului din 31 mai 2004, în faptul că reacţia populaţiei, atunci când au aflat de infracţiunile grave comise împotriva minorilor, a cauzat o stare socială tensionată, ceea ce îndreptăţeşte luarea unor măsuri de prevenire drastice împotriva lui Gregorian Bivolaru. În caz a mai fost invocată şi o alcuţiune în parlament în care Gregorian Bivolaru este numit Satan, psihopat, nemernic, terorist şi escroc, urmată de un îndemn adresat procurorului public de a-l aresta imediat. Ca un motiv special care ar impune o arestare imediată se menţionează că părinţii acelor minori a căror viaţă ar fi distrus-o Bivolaru intenţionează să-şi facă singuri dreptate printr-o eventuală linşare a lui.

La o apreciere de ansamblu a cercetării invocate în această parte a anchetei, instanţa hotărăşte că există riscul ca Gregorian Bivolaru, din cauza convingerilor sale religioase, să fie supus unor persecuţii foarte grave, la o eventuală extrădare. Curtea Supremă hotărăşte de aceea că potrivit S 7 din Legea cu privire la extrădare, există impedimente împotriva unei extrădări.

Sursa: Decizia Curţii Supreme de Justiţie din Suedia cu privire la cerere de extrădare în România a lui Gregorian Bivolaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.