Decizie previzibilă în procesul lui Gregorian Bivolaru la ICCJ

4
1087

După ce a decis intempestiv finalizarea procesului şi renunţarea la audierea lui Gregorian Bivolaru, instanţa l-a condamnat la şase ani cu executare pentru nişte fapte inexistente

În urma deliberărilor, judecătorii au dispus condamnarea lui Gregorian Bivolaru la şase ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu o minoră în formă continuată, a cărei parte vătămată este Mădălina Dumitru. Pentru toate celelalte acuzaţii din dosar Gregorian Bivolaru a fost achitat. Precizăm în cadrul mărturiei sale din proces, Mădălina Dumitru a declarat în repetate rânduri că aceste „fapte” pentru care a fost fabricat dosarul lui Gregorian Bivolaru nu s-au petrecut niciodată şi că în realitate toate acestea au fost inventate de către procurorii care au instrumentat dosarul.

În ceea ce îi priveşte pe ceilalţi doi inculpaţi din dosar, Zsolt Farkaş şi Mirona Farcaşi, instanţa a hotărât astfel: Zsolt Farkaş a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru infracţiunea de trafic de migranţi, iar faţă de Mirona Farcaşi s-a dispus încetarea procesului penal.

Decizia de condamnare a lui Gregorian Bivolaru nu surprinde prea mult, având în vedere modul intempestiv în care completul de judecată a decis finalizarea procesului şi renunţarea la comisia rogatorie din Suedia. Reamintim că “completul negru” de la ICCJ condus de Ionuţ Matei a decis rejudecarea dosarului lui Gregorian Bivolaru, după două decizii anterioare care i-au fost favorabile, sub pretextul că trebuie să “i se dea dreptul să se apere”. În acest context, renunţarea la audierea lui Gregorian Bivolaru indică limpede faptul că instanţa nu a fost deloc interesată să cunoască punctul de vedere al acestuia asupra acuzaţiilor formulate la adresa sa, şi nici să-i acorde dreptul de a se apăra. Finalizarea intempestivă a acestui proces evidenţiază comanda politică. Enormitatea condamnării (şase ani cu executare) pentru un presupus act sexual cu o minoră care a declarat în repetate rânduri că nu a avut niciun fel de relaţie personală de această natură cu Gregorian Bivolaru, este de asemenea o nedreptate strigătoare la cer.

Pentru a distrage atenţia de la imensa nedreptate pe care o reprezintă acest verdict, Ionuţ Matei a jucat teatru la o conferinţă de presă în care a declarat că ar fi primit o scrisoare de ameninţare. Prin aceasta el s-a ipostaziat în magistratul incoruptibil care urmăreşte să facă dreptate (chiar dacă este ameninţat), dar în realitate totul nu a fost decât o divagaţie abilă ca să distragă atenţia de la numeroasele abuzuri pe care le-a făcut în acest proces. Citiţi aici comunicatul Biroului de Presă MISA despre acest eveniment.
Biroul de Presă MISA a semnalat în comunicatele anterioare numeroasele abuzuri, nereguli şi ilegalităţi din cadrul procesului de la ÎCCJ. Mass-media a trecut sub tăcere toate aceste aspecte, transformând cazul într-un circ mediatic, exagerând unele detalii scandaloase şi picanterii, difuzând numai elementele defavorabile lui Gregorian Bivolaru deşi marea majoritate a mărturiilor din proces i-au fost favorabile acestuia şi au evidenţiat modul abuziv în care a fost instrumentat acest dosar.
Menţionăm că în continuare Gregorian Bivolaru rămâne sub protecţia Regatului Suediei. Indiferent de rezultatul de astăzi, azilul politic ramâne valabil. Decizia ICCJ demonstrează încă o dată că autorităţile suedeze au procedat corect atunci când au decis că Gregorian Bivolaru nu poate avea parte de un proces corect în România.

Biroul de Presă MISA
14 iunie 2013

Sursa: Yogaesoteric

4 COMENTARII

    • Banuiesc ca ai vrut sa spui Strasbourg in loc de Haga si Curtea Europeana a Drepturilor Omului in loc de tribunalul international de la Haga.

      Ce-i drept menirea și scopul Tribunalului Penal Internațional de la Haga este de a judeca persoane care au comis genociduri, crime de război și crime contra umanității si deja anumite persoane din structurile statului Roman ar putea fi acuzate de asa ceva pentru abuzurile din cazul MISA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.