DOCUMENT EXPLOZIV! Apelul adresat preşedintelui României pentru graţierea lui Gregorian Bivolaru

7
1113
Ziarul Ring a postat ieri, 28 iulie 2016, o scrisoare-apel ce reflectă opinia unuia dintre cei mai competenţi cercetători ai cazului MISA, profesorul universitar Gabriel Andreescu. Mulţumim pe această cale domnului Andreescu pentru verticalitatea de care dă dovadă în conjunctura prezentă, în care extrem de puţini oameni îşi mai păstrează demnitatea şi curajul de a spune public adevărul despre MISA şi Gregorian Bivolaru. Salutăm totodată strălucita iniţiativă propusă prin această scrisoare-apel, pe care o puteţi citi în materialul redat integral mai jos, publicat de Ring:

 

Am primit la redacţie o scrisoare-apel adresată preşedintelui Klaus Iohannis de unul dintre cei mai cunoscuţi intelectuali disidenţi anticomunişti. Scrisoarea-apel îi solicită preşedintelui României graţierea lui Gregorian Bivolaru, liderul MISA, extrădat recent din Franţa, iar autorul scrisorii este Gabriel Andreescu, unul dintre cei mai mari disidenţi anticomunişti din România, autor, printre altele, al volumelor „Reprimarea mișcării yoga în anii `80” (Polirom, 2008) și „MISA. Radiografia unei represiuni” (Polirom, 2013), dar şi al rapoartelor APADOR-CH asupra cazului MISA.

Vă prezentăm în continuare Scrisoarea-document, datată 26 iulie 2016, documnet care, în următoarele zile, va stârni, cu siguranţă, numeroase reacţii în rândul opiniei publice din România.

Excelenței Sale, Domnul Klaus Iohannis Președintele României
Apel la grațierea lui Gregorian Bivolaru
adresată Excelenței Sale, Domnul Klaus Iohannis, Președintele României
Stimate Domnule Președinte,

Vă scriu această scrisoare pentru a vă solicita grațierea lui Gregorian Bivolaru, cetățean român condamnat de către ÎCCJ, în anul 2013, la 6 ani închisoare, având azil politic în Suedia, reținut în luna februarie a.c. în Franța, adus în România conform hotărârii de extrădare a judecătorilor francezi din 13 iulie 2016. Decizia luată de ÎCCJ într-o ședință-spectacol a încălcat cerințe de corectitudine elementare și contrazice faptul că la data declaratei infracțiuni: „relație sexuală cu o minoră”, aceasta avea 17 ani, vârstă de consimţământ, şi nega să fi avut o astfel de relație. În anul 2015, Tribunalul București a stabilit că interceptările folosite în proces au fost ilegale.

Vă adresez această cerere întrucât Gregorian Bivolaru și adepții din Mișcarea înființată de el, MISA, sunt victimele unei ample conspirații implicând agenți publici și instituții. Acţiunea represivă împotriva lui Gregorian Bivolaru a început în anii comunismului, când a fost arestat, torturat, trimis într-un spital psihiatric pentru că promova yoga. Caracterul de poliție politică a acestor acte a fost recunoscut de Tribunalul București în anul 2011. Reprimarea lui și a adepților a fost continuată după anul 1990 și a luat forme extreme – incluzând asalturi ale trupelor de jandarmi însoțite de procurori și ofițeri SRI, declarate în anul 2015 de Curtea de Apel din Cluj drept „barbare”, bazate pe acuzații „absurde”. Chiar arestarea lui Gregorian Bivolaru în Franța s-a făcut prin falsificarea de către Poliția Română a condamnării sale. „Relația sexuală cu o minoră” a fost transformată, pentru mobilizarea autorităților internaționale, în „exploatare sexuală a minorilor și pornografie infantilă”.

Faptul că investigațiile împotriva lui Gregorian Bivolaru și a MISA, inițiate acum mai bine de 20 de ani, pentru care statul a cheltuit milioane de euro și în care au fost implicaţi sute de agenţi publici au dus la condamnarea pentru „un act sexual cu o minoră de 17 ani”, şi nimic în plus care să motiveze asemenea desfășurare de forțe, arată excepționalitatea acestui caz. În fabricarea „dosarului Bivolaru” au colaborat Parchetul, SRI, Jandarmeria, Ministerul de Justiție, Poliția Română. Între timp, pentru acțiunile împotriva victimelor în cazul Bivolaru – MISA, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat statul român obligându-l la plata a peste 300.000 de euro în cauzele Atudorei c. România (2015) și Amarandei și alții c. România (2016). Alte plângeri depuse de Gregorian Bivolaru și de MISA au fost considerate admisibile de către CEDO și judecarea lor se apropie de final.

Desigur, sunt multe situaţii care ridică dubii cu privire la corectitudinea anchetelor și a deciziilor, ori în care descoperim istorii umane dureroase. Sunt deplin conștient că nu se poate cere președintelui, ca ultimă autoritate, să aducă dreptate ori să ofere compasiune în toate aceste cazuri. Însă cele întâmplate lui Gregorian Bivolaru ating un punct critic: instructorul yoga este victima unei conspirații la nivel de stat.

În virtutea competenței sale de a „veghea la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice” și de a asigura „medierea între puterile statului, precum şi între stat şi societate”, președintele României, folosind prerogativa „acordării graţierii individuale”, poate ridica o povară de pe umerii statutului român. Democrația românească nu are cum deveni onorabilă, și deci stabilă, atâta timp cât împotriva tuturor evidențelor, instituții de putere ale statului lucrează fățiș, sub ochii opiniei publice, pe care o mint ca să o mobilizeze și să o solidarizeze cu ele, pentru reprimarea unui instructor yoga și a adepților săi.

Menționez în sprijinul acestei cereri de grațiere pericolul la integritatea fizică şi la viața lui Gregorian Bivolaru. De zeci de ani, se repetă incitări la linșarea instructorului de yoga, cu concursul unor agenți publici, iar condițiile de detenție pot favoriza agresiuni fatale. În luna mai a.c., un yogin a fost înjunghiat la intrarea într-o clădire a MISA, în perimetrul căreia, pe ziduri, fusese scris „Moarte lui Bivolaru”. În luna iunie, un alt yogin a fost bătut până la sânge. Atacatorii îl învinovăţeau pentru asocierea cu Gregorian Bivolaru. Răbufnirile au urmat anunțului făcut de Poliția Română, falsificator și incitator, că instructorul yoga a fost condamnat pentru „exploatarea sexuală a minorilor și pornografie infantilă”.

Toate acestea sunt motive, domnule președinte, să fac apel la dumneavoastră pentru a-l grația pe cetățeanul român Gregorian Bivolaru care deja a stat în spatele gratiilor circa un an, în Suedia şi Franţa, în urma demersurilor făcute de autorităţile române în legătură cu decizia ÎCCJ din anul 2013. Este, știu, o hotărâre sensibilă și nici populară, dar atât de firească unui prim înalt demnitar fidel chemării de a „veghea la buna funcţionare a autorităţilor publice” şi „la respectarea Constituţiei”.

Având în vedere relevanța aparte a cazului Gregorian Bivolaru pentru societatea românească, fac public acest apel la grațiere.

Cu considerație, Gabriel Andreescu (Autorul rapoartelor APADOR-CH asupra cazului MISA)”.

7 COMENTARII

  1. Felicitari! Este timpul da ghidul nostru spiritual sa Fiè Liber in tara sa , FIE CA PRI GRATIA DIVINA, GRIG SA REVINA PRITRE NOI,SA.SI INDEPLINEASCA MISIUNEA SA SPIRITUALA ! DOAMNE AJUTA,!

  2. Multumim dl. Andreescu pentru curajul de a spune adevarul intr-o societate in care coruptia este din pacate inca la putere. Sunteti printre foarte putinii oameni din Romania care indrazneste sa aduca la lumina adevarul in cazul dlui Gregorian Bivolaru si MISA. Speram ca adevarul si justitia vor triumfa si dl. Gregorian Bivolaru va fi pus in libertate asa cum merita. Acest om de o valoare morala, intelectuala si spirituala indubitabila, care a ajutat de-a lungul timpului mii si mii de oameni sa se indrepte catre Dumnezeu, este inadmisibil sa fie pus pe lista celor mai periculosi criminali din Romania si sa fie pus dupa gratii pe baza unor acuzatii false, pe cand adevaratii criminali sunt inca liberi. Aceasta comparatie ar trebui sa dea de gandit Romanilor care sper sa se trezeasca in sfarsit la realitate si sa nu se mai lase manipulati de mass media corupta.

  3. VA MULTUMIM, DOMNULE GABRIEL, PENTRU CEEA CE ATI FACUT PENTRU NOI SI MAESTRUL NOSTRU SPIRITUAL PRIN ACEASTA SCRISOARE, ADRESATA PRESEDINTELUI TARII! SPERAM CA REZULTATELE SA FIE POZITIVE SI IMEDIATE! VA MULTUMIM CA EXISTATI IN NUMELE ADEVARULUI SI AL DREPTATII DIVINE!

  4. Romania,are unul dintre cei mai Mari Intelepti,pe care i a avut Romania vreodata,si vrea sa l tina prin inchisori. Multumim domnul Andreescu,pentru curajul,inteligenta si bunul simt,de care da ti dovada. Va doresc multa sanatate si succes in continuare.

  5. aceasta DA atitudine! multumim, domnule ANDREESCU pentru verticalitatea de care dati dovada. PUTINE SUNT FIINTELE CARE IN ACESTE ZILE SA FACA DOVADA ACESTEI CALITATI SUFLETESTI. ESTE CU ATAT MAI IMPORTANT, CU CAT MAREA MAJORITATE A CELOR CARE AR TREBUI SA SPRIJINE ADEVARUL, FAC ORICE PENTRU A SE ASCUNDE IN SPATELE MOLOZULUI DE MINCIUNI SI MIZERII CARE SUNT PROPAGATE CU NONSALANTA, DOAR DE DRAGUL DE A NU DERANJA. DAR POATE, URMAND EXEMPLUL DUMNEAVOASTRA, TOT MAI MULTI OAMENI CARE DETIN INSTRUMENTELE NECESARE VOR AVEA IN SFARSIT CURAJUL DE A SPUNE ADEVARUL.

Dă-i un răspuns lui Stanciu Nicusor Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.