Europa liberă: Torţa democraţiei şi torţionarii săi

Pe magistrați îi preocupă doar cât de subtil, organizat, şi legitim este violul intimităţii.

Procuroarea şefă de la Direcţia anticorupţie promite că va asculta cu mai multă atenţie păsurile contribuabililor chiar la ei acasă. Vom investi mai mult în aparatură şi personal, ne vom extinde, promite Laura Kövesi. Aşadar, spre deosebire de alte domenii de producţie lovite de austeritate sau incompetenţă, categoria servicii (servicii secrete, se-nţelege) se dezvoltă în ritm accelerat.

Decizia prin care Curtea Constituţională pune între paranteze „supravegherea tehnică” pentru că exprimarea din Codul de Procedură Penală ar fi prea vagă a stârnit frisoane la SRI şi bucurie la DNA. Direcţia doamnei Kövesi speră să se revină la supremaţia procurorilor aşa cum era prevăzută pe vremuri de codul procedural. Ar fi o reîntoarcere la epoca de aur când procurorii erau stâlpii societăţii de care erau atârnaţi infamii care subminau sistemul din interior. Oricum luna de miere între SRI şi DNA a început să se amestece cu cea de fiere. Unii toastează pentru acest divorţ. Tot răul spre bine sau vice-versa: e posibil ca interceptările făcute de diverse instituţii foarte ascultătoare să nu mai poată fi folosite în dosare sensibile. Avocaţii şi juriştii independenţi se bucură deja că haosul care va rezulta din contestarea informaţiilor din dosarele penale le va rotunji cifra de afaceri.

Ar trebui să ne întrebăm colateral, pur retoric, dar inevitabil, de ce a trebuit să treacă atâta vreme de la modificarea Codului de procedură până când înalţii magistraţi să se decidă să ia măsura radicală de declarare a neconstituţionalităţii? Dacă e vorba despre măreţia dreptului invocată cândva de preşedintele Curţii, de ce nu se folosesc de ea şi pentru a examina constituţionalitatea votului dat în Senat în urma căruia partidele nu mai pot fi executate de creditori şi-şi pot folosi sediile închiriate cum poftesc. Sau să reexamineze Legea siguranţei cibernetice pe care a şi respins-o acum un an, dar care s-a reîntors pe uşa din dos în Parlament, a fost votată la scor şi a fost aprobată în noiembrie trecut de preşedinte. Desigur, am mai fi vrut şi ca statul să pună ordine în transferul şi gestionarea informaţiilor esenţiale, să nu mai fie nevoie să baţi coclaurile pentru a duce un act care să confirme alt act care la rându-i să deschidă un alt ghişeu unde să depui dosarul conţinând documente emise de stat, totul într-o zbatere şi un consum de nervi şi energie care ne consumă definitiv. Dar nu informaţiile care i-ar face plătitorului de impozite viaţa mai uşoară trebuie să circule mai repede, ci celelalte. De aici şi eterna dezbatere cine, cât şi cum poate asculta când interesele de partid şi de stat o cer.

Ce s-a stricat între timp în uriaşa cooperativă de ascultare şi monitorizare a populaţiei? Să fie oare adevărat zvonul care circulă ca o injecţie cu steroizi prin arterele mediatice că, îndată ce a fost instalat, guvernul Cioloş a fost supus „supravegherii tehnice” de către Direcţia de informaţii şi protecţie internă a Ministerului de Interne, club de agenţi ascultători care voiau să-i vadă şi să-i audă pe tehnocraţi cum gândesc mai ales în legătură cu lupta cu anticorupţia? Principala ţintă ar fi fost Corpul de control al primului ministru, direcţie care pregătea caii cei mari să înceapă propriile „supravegheri tehnice” pe teme de mare corupţie în diferite instituţii de stat.

Decizia Curţii Constituţionale ar veni aşadar să pună ordine în haosul comunicaţiilor statului, iar promisiunea făcută de procuroarea şefă de la DNA că va întări Serviciul tehnic al Direcţiei este o aluzie stângace la anvergura şi importanţa viitoarelor investiţii în tehnologie de interceptare. Adică magistraţii nu sunt defel îngrijoraţi de violarea sistematică a intimităţii sub pretextul luptei cu vrăjitoarele corupţiei şi terorismului, nu-i deranjează nici harababura din sistemul integrat de comunicaţii al statului pe a cărui inutilitate s-au cheltuit sute de milioane de euro, ci îi preocupă doar cât de subtil, organizat şi legitim este violul intimităţii. Iar lipsa de reacţie a societăţii civile demonstrează nu doar inexistenţa acesteia, ci şi cum a desfigurat puterea obişnuinţei o populaţie observată, monitorizată şi disciplinată de autorităţile statului vreme de mai bine de jumătate de veac.

Citește continuarea articolului

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.