Gregorian Bivolaru aşteaptă audierea în Suedia

1
1439

Vizualizari : 13,024

Joi, 11 aprilie 2013 a avut loc un nou termen în dosarul lui Gregorian Bivolaru, cu numărul 405/85/2005, aflat pe rol la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Acest dosar este soluţionat de notoriul „Complet negru”: judecatorii Ionuţ Matei, Ioana Bogdan şi Cristina Rotaru. Cei trei şi-au dobândit o aură inchizitorială prin condamnările cu închisoarea pe care le-au aplicat, de cele mai multe ori unor persoane publice, din diverse grupuri de interese.

Să fie oare o „întâmplare” faptul că dosarul lui Gregorian Bivolaru a „nimerit” tocmai în ograda lor, atunci când au fost casate (tot de dumnealor) hotărârile de achitare date de Tribunalul Sibiu şi Curtea de Apel Alba Iulia?

În şedinţa din 11 aprilie, au fost citaţi câţiva martori ai acuzarii, dintre care unii cu identitate protejata. Nu s-au prezentat. Avocaţii apărării nu se opun audierii lor, dar doresc, pentru egalitate de tratament, ca identitatea acestora să fie dezvăluită.

Prin modul cum sunt efectuate audierile, judecatorii continuă să fie foarte discreţionari. Se zbat din răsputeri să aducă din toate colţurile lumii martori ai acuzării care ar urma să dea declaraţii, majoritatea pe fapte deja prescrise!

Dar când avocaţii apărării fac cereri de reaudieri de martori, şi solicitări ca martorii apărării să vină să se confrunte cu declaraţiile mincinoase ale celor audiaţi părtinitor, instanţa refuză! Şi tot ea declară, aşa cum a făcut-o pe 11 aprilie că, la final, va alege din tot ce s-a declarat ceea ce va considera de cuviinţă.

Aceeaşi atitudine confuză şi nedreaptă o au şi faţă de inculpata Farcaşi Maria Mirona, căci au refuzat sistematic să se pronunţe asupra cererii acesteia de încetare a procesului penal, faptele cu privire la ea fiind prescrise încă din anul 2011.

De ce o ţin „agăţată” pe Mirona? Pentru că, dacă ar da o hotărâre judecătorească în ceea ce o priveşte – aşa cum ar fi corect – ar însemna implicit să constate că şi cele 3 acuzaţii ale lui Gregorian Bivolaru s-au prescris. Este mai mult decât evident că domnii judecători nu sunt „interesaţi” să intre pe această pistă a legalităţii.

În ceea ce priveşte cererea de audiere a lui Gregorian Bivolaru prin comisie rogatorie în Suedia, avocatul domniei sale, Tiberiu Bărbăcioru declară că autorităţile suedeze încă nu s-au pronunţat. Instanţa din România nu poate controla această procedură, ci doar să aştepte cu o atitudine decentă răspunsul părţii suedeze, pe care ea însăşi l-a solicitat.

În paralel cu procesul a avut loc un miting de protest realizat de membri şi simpatizanţi ai şcolii de yoga MISA. Circa 30 de persoane au aşteptat în tăcere rezultatul procesului pe trotuarul din faţa ICCJ. Datorită spaţiului mic, acesta este numărul maxim de manifestanţi care a fost aprobat de Primăria Capitalei.

Cum vor decurge lucrurile în continuare? Vom afla la următorul termen în acest dosar, care va avea loc pe 9 mai 2013.

1 COMENTARIU

  1. […] Cu această ocazie, ea „a arătat în mod foarte clar că tot ceea ce a spus anterior este o consecinţă directă a dezinformării la care a fost supusă din partea lucrătorilor poliţiei şi ai Parchetului, fiind influenţată de asemenea şi de campania mediatică extrem de agresivă care a fost purtată de-a lungul anilor” – declară Norbert Kozma, avocatul Mironei Farcaşi. […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.