Martor surpriză în cazul procesului lui Gregorian Bivolaru

Proces Gregorian Bivolaru 23 mai 2013 partea 1
Vizualizari : 3707

Proces Gregorian Bivolaru

 

Joi, 23 mai 2013 a avut loc un nou termen în procesul lui Gregorian Bivolaru, în cadrul dosarului penal 405/85/2005, judecat la ICCJ.

După ce, la ultimele două termene, nu s-a prezentat pentru audiere niciun martor al Parchetului, de data aceasta a fost adusă Ilie Luminiţa, sora aşa zisei părţi vătămate Dumitru Mădălina. Nimeni nu se aştepta ca declaraţia ei să fie în favoarea inculpaţilor din dosar, de vreme ce în anii trecuţi ea a susţinut contrariul.

Proces Gregorian Bivolaru

Cu această ocazie, ea „a arătat în mod foarte clar că tot ceea ce a spus anterior este o consecinţă directă a dezinformării la care a fost supusă din partea lucrătorilor poliţiei şi ai Parchetului, fiind influenţată de asemenea şi de campania mediatică extrem de agresivă care a fost purtată de-a lungul anilor” – declară Norbert Kozma, avocatul Mironei Farcaşi.

Avocata Adina Solomon, care o apără pe Mădălina Dumitru, aşa zisa parte vătămată din proces, îşi exprimă revolta faţă de modul în care se instrumentează acest dosar. Martora parchetului a fost hărţuită într-o manieră absolut dramatică, ce ar fi înspăimântat pe oricine.

„Domnii judecători, declară Adina Solomon, prin toate întrebările pe care le-au pus astăzi martorei, au vrut să-i creeze o formă de intimidare şi de spaimă cumplită, la care n-ar fi făcut faţă absolut nimeni, nici măcar un intelectual sau un om care este foarte sigur pe el.”

„Fiind martorul Parchetului, procurorii şi magistraţii care au conceput acest dosar au forţat-o acum aproape 10 ani să dea declaraţii împotriva propriei surori, Mădălina, şi să facă afirmaţii mincinoase cum că ea ştie că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu inculpatul din această cauză, Bivolaru Gregorian.”
„Trebuie să ştiţi însă că, la un moment dat, martora de astăzi a declarat că a aflat de la sora ei cum a fost luată de procurori la percheziţii, cum a fost bătută de jandarmi cu bocancii, cum a fost dusă la Parchet să dea declaraţii contra voinţei ei – mă refer la Dumitru Mădălina, la partea vătămată. Iar judecătorul pur şi simplu refuza să consemneze că partea vătămată a fost lovită cu bocancii de jandarmi!” – continuă avocata.

Faţă de această întorsătură de situaţie, Parchetul nu a rămas indiferent, însă în acelaşi mod absurd şi nelegal cum ne-a obişnuit: „În mod surprinzător Parchetul a declarat că se autosesizează pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă – lucru care mi se pare inacceptabil, în condiţiile în care martora a declarat circumstanţele în care nu-şi mai menţine aceste declaraţii.” – spune Tiberiu Bărbăcioru, avocatul lui Gregorian Bivolaru.

„Consider că toată lumea ar trebui să fie profund îngrijorată, inclusiv cei din Europa de condiţiile în care se administrează un dosar de către instanţa supremă din România. Este absolut revoltător.” – conchide Adina Solomon.

Ionuţ Matei intenţionează să renunţe la comisia rogatorie din Suedia – vezi video

În legătură cu comisia rogatorie care urmează să se constituie în Suedia, procedura continuă, spre nerăbdarea instanţei române care, după ce a cerut să fie informată în legătură cu etapele efectuării acesteia, este pe cale să renunţe la ea:

„Preşedintele a sugerat chiar faptul că dacă partea suedeză nu va îndeplini aceste solicitări în cel mai scurt timp cu putinţă, este posibil să se revină asupra dispoziţiei de efectuare a comisiei rogatorii.” – spune avocatul Norbert Kozma.

O nouă cerere a apărării lui Gregorian Bivolaru care este pe cale să fie respinsă de judecători. Ne întrebăm: oare justiţia din România chiar nu vrea să afle adevărul în acest caz?

Obiecte cu conotaţie sexuală sunt ridicate în mod exagerat la rang de „probe” – vezi video

Cu două zile înainte de termenul procesului, presa română a oferit publicului un show ce se dorea incendiar. Obiecte cu conotaţie sexuală, ridicate la rangul de „probe”, au sosit de la instanţa din Sibiu pentru a fi prezentate în dosar.

Cum a ajuns presa în posesia acestor informaţii? Numai cu ajutorul lucrătorilor Parchetului şi ai instanţei, care dau dovadă încă o dată de nerespectare a regulilor pe care ar trebui să le reprezinte. În Ghidul privind relaţia dintre sistemul judiciar din România şi mass-media,  se arată clar că presa nu poate avea acces la probe prin divulgarea cărora se încalcă dreptul la respectarea vieţii private a celor implicaţi, cu atât mai mult cu cât aceştia sunt minori. Judecătorul Ionuţ Matei declară însă că nu este problema dumnealui să afle cine a divulgat aceste informaţii!

În legătură cu aceste aşa zise „probe”, avocatul Tiberiu Bărbăcioru spune: „Cred că se caută picanteria şi senzaţionalul. Cum am spus tuturor, acele «probe» nu au absolut nici un fel de valoare. Nu demonstrează absolut nimic, nu reprezintă nici un element de fapt, nu incriminează pe nimeni, pur şi simplu sunt nişte obiecte cu un anumit conţinut erotic care, aşa cum am demonstrat şi la instanţa de fond, şi la instanţa de apel, nu au aparţinut nici lui Gregorian Bivolaru, nici lui Dumitru Mădălina, nici celeilalte inculpate ci pur şi simplu au fost ale unei alte persoane”.

Dacă inculpaţii din acest proces ar fi găsiţi vinovaţi, care ar fi consecinţele faţă de partea vătămată, Mădălina Dumitru?

După ce a fost târâtă timp de aproape un deceniu împotriva voinţei sale în acest proces, Mădălina ar rămâne marcată pe viaţă. Faţă de declaraţiile sale cum că nu a fost vătămată în nici un fel, instanţele au rămas surde şi mute.

Şi nu numai ele. Dacă verdictul s-ar da împotriva inculpaţilor, atunci toţi securiştii care se presupune că i-au au ascultat telefoanele timp de doi ani de zile, fără să alarmeze organele de drept, ar deveni complici ce ar trebui traşi la răspundere.

„Este ca şi cum dumnealor, timp de doi ani de zile, au asistat pur şi simplu la săvârşirea unei infracţiuni asupra unei minore şi nu numai că au închis ochii, dar au lăsat să fie vătămată. Aceşti procurori şi domni din cadrul SRI de la vremea respectivă vor fi nişte infractori.” – spune Adina Solomon, avocata Mădălinei Dumitru în proces.

Miting de protest în faţa ICCJ

Ca la fiecare termen, cu aprobare de la primărie, aproximativ 30 de membri şi simpatizanţi ai şcolii de yoga MISA au protestat în mod paşnic în faţa ICCJ, exprimându-şi nemulţumirea faţă de modul în care se desfăşoară acest proces.

Purtătorul de cuvânt al MISA, Costică Cojocaru, nu s-a lăsat intimidat de jurnaliştii care doreau să culeagă „roadele” ştirilor senzaţionale din ultimele zile, referitoare la aşa zisele probe cu conotaţie sexuală. „Circ şi pâine – a spus el. Este trist că nu doriţi să vedeţi abuzurile la care este supus domnul Gregorian Bivolaru”.

Jurnaliştii din mainstream media nu au avut răbdare să aştepte sfârşitul procesului. Ştirile pe care le-au dat conţin informaţii incomplete, dovedind interesul lor pentru senzaţional, şi nu pentru aflarea adevărului.

Următorul termen al dosarului va avea loc pe 6 iunie 2013.