O nouă amânare în procesul lui Gregorian Bivolaru

1
971

Vizualizari : 10,938

Joi, 9 mai 2013 a avut loc un nou termen în dosarul lui Gregorian Bivolaru, cu numărul 405/85/2005, aflat pe rol la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Rezultatul şedinţei a fost o nouă amânare, pentru data de 23 mai 2013.

Cu toată nerăbdarea autorităţilor române, comisia rogatorie prin care Gregorian Bivolaru urmează să fie audiat în Suedia încă nu a fost soluţionată. Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au cerut autorităţilor suedeze să le comunice în amănunţime legislaţia internă a Regatului Suediei în ceea ce priveşte organizării comisiei rogatorii.

Maniera în care s-a dispus această adresă a avut însă o aparenţă autoritară şi aptă să vexeze autonomia instituţională a organismelor suedeze. Vom urmări cu vădit interes modul cum vor reacţiona procurorii şi guvernul suedez la o astfel de solicitare din partea judecătorului Ionuţ Matei.

Este de reţinut că încă de la acest termen reprezentanţii procurorului general al Suediei au comunicat cu claritate faptul că Gregorian Bivolaru nu a întârziat în niciun fel organizarea comisiei rogatorii – procedurile fiind strict în faza prealabilă contactării efective a dumnealui.

În ceea ce îi priveşte pe martorii Parchetului citaţi pentru acest termen, aceştia în continuare nu s-au prezentat. Mai există şi doi martori cu identitate protejată, despre care încă nu au sosit de la Tribunalul Sibiu informaţiile privind identitatea lor reala, pentru a putea fi citaţi în vederea audierii.

O ilegalitate care se continuă în desfăşurarea procesului rămâne situaţia Mironei Farcaşi, ale cărei acuzaţii au fost prescrise din punct de vedere legal, dar acest lucru nu a fost constatat din punct de vedere juridic. „Dacă ar înceta procesul penal în ceea ce o priveşte, datorită prescripţiei faptelor, ea ar putea deveni un martor cheie, întrucât are cunoştinţă în mod direct asupra unor aspecte esenţiale ale cauzei.” – declară Norbert Kozma, avocatul Mironei.

Tiberiu Bărbăcioru, avocatul lui Gregorian Bivolaru, sesizează tendinţa părtinitoare a aşa numitului „complet negru”: „Probe care s-ar presupune că ar fi în favoarea acuzării sunt cu insistenţă solicitate în timp ce probele pe care noi le-am propus din păcate nu au fost agreate a fi admise de către instanţă”.

În paralel cu procesul, a avut loc şi un miting de protest al membrilor şi simpatizanţilor şcolii de yoga MISA. Numărul de participanţi aprobaţi de Primăria Municipiului Bucureşti a fost de maximum 30 de persoane.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.