Raidurile poliției împotriva MISA în Franța, 28 noiembrie 2023. 5. Ideologia anti-secte în Franța

0
655
de Susan J. Palmer

Franța este singura țară democratică care promovează o ideologie anti-secte sponsorizată de stat, bazată pe teoriile depășite ale „spălării pe creier” și ale „controlului mental”.

Partea 5 din 5. Citiți partea 1, partea 2, partea 3 și partea 4.

Pentru a înțelege acuzațiile aduse împotriva lui Bivolaru și a cursanților MISA din Franța, trebuie să analizăm noțiunea de „abus de faiblesse” (abuz de slăbiciune sau de vulnerabilitate) în contextul socio-politic al legii About-Picard din 2001 (adesea numită „legea franceză a spălării pe creier”). Această lege a fost adoptată de Adunarea Națională în mai 2001. Inițiatorii acesteia au fost senatorul de centru Nicholas About și Catherine Picard, deputat socialist în Adunarea Națională.

Ideologia franceză anti-secte își imaginează un „guru” îndoctrinând adepți – imagine generată de A.I.

Această lege din 2001 a fost o manevră strategică a mișcării anti-secte sponsorizate de guvernul francez pentru a controla „problema sectelor”. Scopul legii din 2001 a fost de a permite statului să-i urmărească penal pe „liderii de sectă” (etichetați ca „guru-și” în Franța) care (se presupune) că le fac rău adepților lor prin puterea de manipulare mentală. Această lege a creat o nouă infracțiune numită „abus de faiblesse, care indica exploatarea adepților vulnerabili de liderii carismatici nemiloși ai „sectelor”, a căror influență se preconiza că va conduce inexorabil la diverse forme de devieri sociale: fraudă, abuz fizic și psihologic, sinucideri în masă, boli psihice, pedofilie, spălare de bani și practicarea ilegală a medicinei. Orice lider de „sectă” găsit vinovat de „abus frauduleux de l’état d’ignorance ou de faiblesse” (abuz fraudulos de starea de ignoranță sau de slăbiciune) poate fi pasibil de o pedeapsă de cinci ani de închisoare și de amenzi de până la 750.000 de euro.

Prima aplicare a legii din 2001 a avut loc în octombrie 2004, când Arnaud Mussy a fost adus în fața Tribunalului corecțional din Nantes, fiind acuzat de „abus de faiblesse. În calitate de profet/lider al micului grup teozofic Néo-Phare, a fost acuzat că a „manipulat mental” un adept vulnerabil pentru a-l face să se sinucidă. Mussy a fost găsit vinovat și condamnat la trei ani de închisoare (cu suspendare) și la o amendă de 115.000 de euro.

Acest proces a fost foarte mediatizat în Franța, deoarece avea atât valoare juridică, cât și pedagogică. Era un avertisment adresat tuturor „liderilor de sectă” să înceteze „spălarea pe creier” și cetățenilor francezi să nu se mai alăture „sectelor”.

„Sectele” sunt, de asemenea, acuzate de „trafic de ființe umane”, deoarece se presupune că „abuzează de slăbiciunea” adepților lor pentru a-i face să muncească gratis. Este bine-cunoscut faptul că munca voluntară (spălatul vaselor și al rufelor, tăierea morcovilor sau măturatul podelelor) este practicată în mod obișnuit în mănăstirile catolice (unde munca domestică este un fel de „devoțiune”), în ashram-urile hinduse și în sangha-urile budiste (unde munca domestică neplătită este înțeleasă ca fiind „karma yoga” și este impregnată de o calitate meditativă). Ni se pare uimitor faptul că în ultimul deceniu am asistat la o serie de raiduri ale poliției asupra comunităților spirituale, pur și simplu (sau mai ales) pentru că un fost membru s-a plâns că a fost obligat să spele prea multe vase (ca în cazul raidurilor în stil militar împotriva Ananda Assisi din Italia și împotriva MISA însăși din România în 2004, precum și împotriva diferitelor comunități spirituale din Franța și Belgia acuzate de „travail dissimulé” (muncă disimulată).

Cartea lui Susan Palmer „The New Heretics of France: Minority Religions, la République, and the Government-Sponsored ‘War on Sects’” (New York: Oxford University Press, 2011)

Există mai multe caracteristici ale procesului juridic în cazurile de „abus de faiblesse” care par să submineze principiile prezumției de nevinovăție și al imparțialității instanței. În primul rând, se pune problema autenticității și a credibilității presupuselor victime. Este nevoie doar de un singur pacient sau fost membru pentru a depune o plângere împotriva unui terapeut sau maestru spiritual la ADFI-ul local (ADFI = „Association de défense des familles et de l’individu”, Asociația pentru apărarea familiilor și a individului). Este suficient pentru a declanșa anchete și/sau arestări, așa cum a subliniat un articol din „Le Monde” . Au fost puse sub semnul întrebării motivele personale ale unora dintre auto-intitulatele „victime” și, adesea, se dovedește că sunt părinți supra-protectori, soți geloși, foști iubiți respinși sau colegi de muncă competitivi (un factor care a fost luat în considerare și în cazul MISA).

O problemă serioasă pentru cei acuzați de „abus de faiblesse” este că avocații care lucrează pentru UNADFI sau MIVILUDES au puterea de a depune plângeri în numele presupuselor victime, fără acordul acestora din urmă sau chiar fără ca acestea să știe. Atunci când așa-zisele „victime” protestează că nu sunt victime, răspunsul instanței este adesea de a interpreta negarea lor ca fiind o dovadă de „spălare pe creier”, din moment ce oamenii „spălați pe creier” nu își dau seama că sunt „spălați pe creier”. Dacă declarațiile lor nu sunt acceptate de instanță, este sarcina procurorului să racoleze alte „victime”.

În cazul iubitei presupusului „guru” Neelam Makhija, aceasta a subliniat că, dat fiind faptul că poliția i-a supravegheat convorbirile telefonice timp de peste un an, numele persoanelor care au apelat din greșeală numărul ei de telefon mobil și au închis imediat au fost incluse printre potențialii clienți care erau presupusele sale „victime” – desigur, erau persoane complet străine pe care ea nu le-a întâlnit și cu care nu a vorbit niciodată.

În sfârșit, conceptul de abus de faiblesse se bazează pe teoria extrem de contestată a „spălării pe creier”, numită „manipulation mentale” sau „emprise” în Franța. Conceptul de „spălare pe creier” datează din anii 1950, iar originile și plauzibilitatea sa ca teorie au fost amplu documentate și dezbătute de sociologi și psihologi.

Validitatea științifică a teoriei „spălării pe creier” a fost pusă la îndoială, deoarece nu trece testul principiului falsificabilității al lui Karl Popper. „Spălarea pe creier” este chiar inclusă în Encyclopedia of Pseudoscience: From Alien Abductions to Zone Therapy („Enciclopedia pseudoștiințelor: De la răpiri de către extratereștri la reflexologie”) (New York: Facts on File, 2013, 217-18).

Deși publicul din diferite țări încă mai acceptă „spălarea pe creier” ca și cum ar fi un fapt științific care oferă o explicație psihologică simplă pentru convertirea bruscă a unui individ la o mișcare religioasă sau politică radicală, începând cu anii 1980, comunitatea științifică și instanțele de judecată au renunțat la teoria „spălării pe creier” ca fiind lipsită de rigoare științifică. Neclaritatea teoriei „spălării pe creier” și dificultatea inerentă de a dovedi sau infirma afirmațiile acesteia îl plasează pe presupusul autor al „abuzului de vulnerabilitate” într-o situație pe care unul dintre colaboratorii mei a descris-o ca fiind „kafkiană”.

Legea din 2001 se bazează pe trei ipoteze stereotipice „anti-sectă”:

  1. Că toate „sectele” sunt ca niște bande organizate sau carteluri: intrinsec rele și inevitabil predispuse la activități dăunătoare și criminale.
  2. Că „guru-șii” tind să fie manipulatori care stăpânesc o tehnologie misterioasă și ineluctabilă de control al minții/ persuasiune coercitivă/ „spălare pe creier”, pe care se bazează pentru a-și converti, controla și exploata adepții.
  3. Toți „membrii unei secte”, datorită stării lor de „spălare pe creier”, sunt „vulnerabili”, slabi și neajutorați din punct de vedere psihologic și, prin urmare, nu pot fi trași la răspundere pentru deciziile lor regretabile; prin urmare, trebuie să fie protejați de stat.

Cum își imaginează ideologia franceză anti-secte că un „guru” își „spală pe creier” adepții naivi – imagine generată de A.I.

Este important să avem în vedere contextul social și politic al legii din 2001. Aceasta a apărut în urma activismului anti-secte al mișcării anti-secte din Franța, sponsorizată de stat, care a înființat o serie de misiuni interministeriale la cel mai înalt nivel al guvernului, al căror mandat declarat era „la lutte contre les secte, „combaterea sectelor”. Prin urmare, în legea About-Picard se regăsește o puternică prejudecată împotriva noilor religii alternative. Amendamentele pe care guvernul le-a introdus în 2023, creând încă o nouă infracțiune și anume cea de „supunere psihologică”, pe lângă „abuzul de vulnerabilitate” – diferența fiind că poți deveni victimă a „supunerii psihologice” fără a fi într-o situație de „vulnerabilitate” – semnalează dorința de a face „lupta împotriva sectelor” și mai dură.

Cu toate acestea, noile dispoziții nu se vor aplica retroactiv în cazul Bivolaru. Cazul său este încă o aplicare a legii About-Picard în „războiul împotriva ‘sectelor’” din Franța și indică o tendință tot mai mare de a încadra, psihologiza și incrimina relația guru-chela (maestru – discipol), o respectabilă tradiție hindusă, ca fiind un „abuz de vulnerabilitate”.

Istoria juridică complexă a lui Bivolaru, care se întinde pe parcursul a patruzeci de ani și se extinde pe teritoriul a șapte țări, a fost documentată în studii despre MISA de dimensiunea unor cărți de către Gabriel Andreescu și Massimo Introvigne și nu a fost reluată în această serie. Totuși, aceste studii arată clar că acuzațiile de viol, prostituție, trafic de persoane, difuzate cu atâta entuziasm în mass-media, nu au fost susținute de Curtea Supremă a Suediei în 2005, de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în 2014, 2016, 2017 și de înseși instanțele din România. Mai mult, acuzațiile aduse lui Bivolaru în Finlanda se bazează pe teorii ale „spălării pe creier” care au fost respinse ca pseudo-științifice în alte jurisdicții.

Se pare că Franța a preluat aceste vechi acuzații bazate pe plângerile femeilor foste adepte și a creat un nou caz, „numai în Franța”, împotriva lui „guru” de la MISA, în care noțiunile nebuloase de „abus de faiblesse” și „dérives sectaires” intră în conflict cu concepte ezoterice precum erotismul sacru.

De ce este MISA atât de controversată? Introvigne sugerează că există o „linie roșie” care, în cele mai multe societăți, nu ar trebui să fie depășită: „religia și erotismul nu ar trebui să fie asociate”.

Articolul original în limba engleză a fost publicat aici: bitterwinter.org/the-police-raids-against-misa-in-france-november-28-2023-5-the-anti-cult-ideology-in-france/

*****

Despre autoare

Susan J. Palmer este profesor afiliat la Departamentul de Religii și Culturi al Universității Concordia din Montreal. De asemenea, ea conduce proiectul „Children on Sectarian Religions and State Control” de la Universitatea McGill, susținut de Consiliul de Cercetare în Științe Sociale și Umaniste al Canadei (SSHRC). Este autoarea a douăsprezece cărți, printre care The New Heretics of France (Oxford University Press, 2012).

 

Sursa: misa.yoga

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.