Prezumția de nevinovăție à la française

0
560

Confruntați cu un caz cu amploare internațională, e cazul să ne depășim provincialismul și să băgăm în seamă și presa internațională. Căci, nu-i așa, suntem europeni. Dâmbovița nu-i ca Sena la fel cum iarna nu-i ca vara, dar din alte puncte de vedere obiceiurile pariziene ni se par oarecum familiare. Parol, monșer!

Sistemul românesc de drept s-a inspirat după cel franțuzesc. Fapt cunoscut, facilitat și de originea comună a celor două limbi. Termenii, conceptele, definițiile din vocabularul juridic românesc sunt aproape identice cu cele din vocabularul francez. Înfrățite par să fie și cele două poliții, după cum aflăm de pe site-ul poliției române: „Poliţia este o instituţie importantă a statului contemporan, având însă adânci rădăcini în istorie, pentru că a apărut încă din perioada primei organizări statale. […] Inspirată după modelul poliţiei statului francez, poliţia română a avut un rol important în realizarea unirii din ianuarie 1859, în înfăptuirea reformelor social-economice de către Cuza şi mai ales în timpul războiului de independenţă.”

Bun, ne-am liniștit, a apărut din perioada primei organizări statale, de atunci ține totul sub control, Gelu și Menumorut și-au făcut datoria. Poliția franceză precis are și ea rădăcini vechi, nu suntem așa familiarizați cu istoria Franței, posibil să se revendice de la Asterix și Obelix. Oricum, trecutul ca trecutul, dar și în secolul XXI asemănările sunt izbitoare (la propriu, te izbesc de pereți de nu te vezi). Iar prezumția de nevinovăție nu funcționează nici aici, nici acolo, nici atunci, nici acum. Un fel de neti neti. Când e vorba de Gregorian Bivolaru și de yoghini, desigur.

Să găsim câteva trăsături comune ale principalelor două operațiuni polițienești care i-au vizat pe Gregorian Bivolaru și pe yoghini. Martie 2004, București, percheziții brutale, distrugeri, bunuri ridicate fără mandat, cagule, violență, amenințări cu arma, insulte, ore lungi de interogatorii, intimidare, declarații smulse sub presiune, dar măcar persoanele ridicate cu dubele s-au întors seara la casele lor. Noiembrie 2023, împrejurimile Parisului și Riviera franceză, percheziții brutale, distrugeri, bunuri ridicate fără mandat, cagule, violență, amenințări cu arma, insulte, ore lungi de interogatorii, intimidare, încercări de a smulge declarații sub presiune. Și în plus cătușe, cadou din partea „salvatorilor” pentru „victime”, ore petrecute în frig în lenjerie și papuci, nopți petrecute pe cimentul secției de poliție, presupuse „victime” lăsate noaptea în stradă fără bani și telefoane, cu casele sigilate. În 2004 mass-media românească transmite imagini în direct, în 2023 imaginile filmate sunt mai puține, dar detaliile abundă în presa internațională – francofonă, anglofonă sau în limbi de circulație restrânsă. În 2004 au fluturat un mandat, în 2023 afirmă că n-au nevoie de vreunul, ei sunt poliția judiciară și au toate drepturile.

Sursele de informații pentru zecile de articole din presa internațională par să fie la origine una sau două, în rest se bazează pe tehnica investigativă „copy-paste”, asezonată cu titluri apocaliptice și afirmații șocante care zguduie opinia publică anesteziată de vaccinuri. Jurnaliștii par siguri pe ei când spun în cor: „au fost eliberate 26 de femei despre care există informații că au fost supuse abuzurilor și ținute în condiții mizere”; „unii membri ai organizației ar fi fost transformați în presupuși sclavi pentru Bivolaru”; „prin manipulare psihică, dar și constrângeri fizice acestea [n.b. persoanele vulnerabile] ajungeau să întrețină relații sexuale cu maestrul”. Nu îi deranjează ideea că „mărturiile de la victime” pe care le citează sunt doar trei la număr, și chiar și mai puțin faptul că femeile care în viziunea lor au fost „ținute captive” de oamenii răi și „eliberate” de polițiști au declarat că nu au fost ținute de nimeni nicăieri împotriva voinței lor (decât la secția de poliție). Iar etichetele „sectă” și „abuzuri” apar în fiecare titlu, analfabet să fii și după câteva zile ajungi să le poți citi și știi și că se asociază cu „yoga” sau cu „tantra”.

În 2004, jurnaliștilor mai că le săreau ochii din orbite când strigau din toți rărunchii trafic de droguri, trafic de arme, crimă organizată, să-i închidem pe toți și să vedem după aceea de ce îi acuzăm, ar trebui linșați etc. Zero dovezi, declarații smulse sub presiune sau prin șantaj, dar on s’en fiche (adică pe românește nu le pasă). Presa i-a considerat vinovați pe yoghini de la bun început, oamenii obișnuiți se gândeau că trebuie să fie ceva acolo, prea vorbește toată lumea, și oricum, nu-i așa, nu iese fum fără foc. (Deși mai contează și cine a pus focul.) Iar 17 ani, cât a durat procesul, yoghinii au umblat cu tinicheaua de coadă. Deci prezumția de nevinovăție, un principiu fundamental al actului de justiție, era pe când nu s-a zărit, azi o vedem și nu e.

Apoi în iunie 2007, dacă vă amintiți, aceiași yoghini acuzați pe nedrept de trafic de persoane au aflat din presă (!) că dosarul este trimis în judecată, iar după câteva ore au putut să și citească întregul rechizitoriu, stând acasă în fotoliu, tot din presă, în Jurnalul Național. Fapt ilegal și nemaiauzit până atunci, și probabil nici de atunci încolo, confidențialitatea informațiilor din anchetele penale fiind garantată prin lege (și nu prin legea junglei). Parchetul s-a apărat că nu de la ei a plecat, procurorul general Laura Codruța Kovesi a refuzat să-i primească în audiență pe yoghinii care reclamau scurgerile ilegale de informații către presă, evident nimeni nu a fost găsit vinovat, concluzia logică e că rechizitoriul a făcut picioare și s-a dus singur la ziar, ajutat de malefica Inteligență Artificială. Pe lângă rechizitoriu, au mai „făcut picioare” la presă și alte obiecte ridicate la percheziții, inclusiv jurnalul presupusei „victime” a lui Gregorian Bivolaru, fotografii personale ale celor anchetați, toate obiecte fără legătură cu mandatul de percheziție, care se referea doar la „obiecte care conțin date informatice, date referitoare la traficul informațional sau la utilizatori”. Cu fiecare nouă informație lansată de presă, se cimenta în subconștientul colectiv convingerea că „ciudații ăia” sunt vinovați și că și-o merită. Toate aceste abuzuri, plus multe altele, au fost recunoscute de CEDO, care a obligat statul român să plătească despăgubiri celor care și-au văzut călcate în picioare drepturile tocmai de cei care ar fi trebuit să le protejeze.

În Franța anului 2023, în curând 2024, ziarele citează (ca pe la noi) „surse judiciare” sau, după caz, „surse apropiate anchetei” care le divulgă informații la care n-ar trebui să aibă acces, toate sugerând, bien sûr, vinovăția indiscutabilă a lui Gregorian Bivolaru și a „bandei organizate” create de el. Evident că și presa dâmbovițeană este la curent cu aceste practici polițienești de un înalt profesionalism: „Mărturii șocante din dosarul lui Gregorian Bivolaru au apărut în presa franceză. […] O sursă apropiată anchetei a declarat, pentru France Presse, că întreg dosarul este o nebunie.” (Nici noi n-am fi putut s-o spunem mai bine, chiar este o nebunie!) Dar „scurgerile” sunt doar din direcția care le validează narațiunea. Nici un polițist și niciun jurnalist nu suflă o vorbuliță despre faptul că femeile „eliberate” de poliție n-au dat nicio declarație împotriva lui Gregorian Bivolaru, ci mai mult decât atât au rămas cu o severă alergie la uniforme și o profundă aversiune față de poliția „salvatoare”. Adio filme cu Louis de Funès pentru următorul cincinal. Doar că problema este aici dublă. Nu numai că „sursele judiciare” dau presei ilegal informații din dosar, dar în plus unele dintre ele sunt niște minciuni atât de flagrante, încât le subminează credibilitatea. Pentru toți cei care au luat cât de cât contact cu școala noastră de yoga, să spui că „multe femei se aflau sub influența alcoolului”, când în plus le-ai luat din pat la 6 dimineața, este cam ca și cum ai spune că ai găsit un unicorn în curte printre panseluțe. Așa ceva nu există.

 

Aceleași „surse judiciare”, dornice să intre în grațiile presei, a patra putere în stat, că nu strică să ai prieteni peste tot, nu ezită să dea numele și adresa persoanei responsabile de școala de yoga din Franța, plus profesia și alte detalii personale, la care se adaugă declarația primarului vigilent, îngrijorat că vin multe mașini și crește coeficientul de poluare și nu mai ia premiul 1 pe județ, precum și declarații ale vecinilor, că oamenii sunt oameni peste tot, mai ales vecinii, abia așteaptă să-ți povestească ce au văzut peste gard și cum se organizau acolo „orgii”. Și tot aceleași surse știu de la „foști adepți” că „pentru a-i face să consimtă” [n.b. să facă filme pornografice, cum or fi văzut ei cu ochelari în infraroșu ce se face în casă?] se practica „privarea de hrană și somn”. Să ne trimiteți niște poze vă rugăm să vedem cât de slabi ați ajuns din cauza privării de hrană. Dacă vă găsim un colăcel sau o burticică vă retrageți aberațiile astea?

Deci cam așa stă treaba cu Liberté, égalité, fraternité. Dacă s-au făcut abuzuri la București, de ce să nu se facă unele chic și la Paris? Când presa românească te declară cu anticipație vinovat, de orice și de toate la un loc, de ce s-ar jena presa franceză? Că doar e mai simplu să lansezi lozinci decât să vii cu probe. Iar până la proba contrarie, tu ești cel declarat vinovat.

Acum nu prea știm cum a rămas. Mai e Bucureștiul „Micul Paris”, sau a ajuns Parisul „Marele București”?

Sursa: misa.yoga

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.