Revelarea în fiinţa noastră a stării de Omniprezenţă a lui Dumnezeu

1
715

În Manifestare, existenţa se desfăşoară în spaţiu şi timp. Ea îşi diferenţiază etapele de derulare în funcţie de diferenţele care apar între „aici şi acolo“ şi între „acum şi altădată“. Asemenea deosebiri definesc existenţa fiinţei umane aflate în spaţiu şi timp. De aici apare conştiinţa prezenţei într-o anumită conjunctură spaţio-temporală.

Astfel este înţeleasă de către minte prezenţa bine definită spaţio-temporal. Ea asigură astfel ordinea tuturor aspectelor manifestate. Însă o prezenţă delimitată spaţio-temporal nu poate fi acceptată de un suflet plin de aspiraţie spirituală. Sufletul trezit devine conştient de limitările prezenţei sale spaţio-temporale. Primul impuls ce derivă din aspiraţia de depăşire a condiţiei existenţei limitate este mişcarea. Ea începe prin a fi foarte concretă şi evoluează către o mişcare subtilă, psihică, mentală şi spirituală, care expansionează gradat câmpul conştiinţei individuale, marcat de coordonatele existenţei spaţio-temporale.

Elanul de creştere al acestei mişcări ce evoluează de la exterior la interior a sufletului individual este chiar drumul către starea de revelare a Sinelui Suprem Nemuritor Atman. În acest demers, sufletul viu, plin de aspiraţie spirituală Îl caută pe Dumnezeu nu numai în condiţiile date ale prezenţei spaţio-temporale definite, ci şi dincolo de acestea, în alte locuri şi în alte momente, la „depărtare“ faţă de condiţia prezentă. Chiar dacă sufletul porneşte în această căutare de la un prezent individual, el aspiră către o prezenţă universală. Deplasându-se astfel în spaţiul extins al diferitelor experienţe de viaţă, sufletul individual Îl regăseşte pe Dumnezeu pretutindeni. Această mişcare extinsă în spaţiu şi timp face să apară şi să se amplifice starea de libertate. „Caută şi vei găsi“ îi şopteşte mereu sufletului Dumnezeu, ghidându-l conştient către descoperirea gradată a prezenţei Sale, în diferite ipostaze spaţio-temporale.

Savoarea spirituală a întâlnirii sufletului individual cu prezenţa lui Dumnezeu în felurite condiţii spaţio-temporale face să apară o stare de frenezie interioară, în care darul lui Dumnezeu este perceput în raport cu continuumul spaţio-temporal, ca o deplasare uniform accelerată a sufletului în raport cu condiţiile variate ale existenţei.

Însă oricât de mare ar fi viteza de deplasare de la o stare de prezenţă la o alta, întotdeauna între ele va rămâne o „entitate“ de spaţiu şi o „entitate“ de timp, care trebuie transcense. Însăşi evoluţia noastră spirituală este numită deseori „cale spirituală“, pentru că ea implică mişcare, şi anume trecerea gradată, succesivă de la o anumită experienţă a descoperirii prezenţei lui Dumnezeu la o alta, ce o completează şi o desăvârşeşte pe cea anterioară. Însă oricât de repede ne-am deplasa între aici şi acolo, între acum şi altădată, limitarea experienţei spaţio-temporale a sufletului continuă să subziste. Atunci când sufletul realizează aceasta, el poate avea acces la starea iluminatoare în care i se revelează adevărul profund că de fapt cea mai mare viteză de deplasare în manifestarea desfăşurată în spaţiu şi timp este starea de Omniprezenţă. Ca un corolar al acestei înţelegeri superioare, sufletul va realiza că oriunde s-a deplasat în spaţiu şi timp, în decursul existenţei sale, întotdeauna Dumnezeu a fost prezent, înaintea lui, acolo unde el a ajuns în urma deplasării. Oriunde am fi, Dumnezeu e întotdeauna prezent acolo şi atunci, pentru că El este omniprezent.

Ghidându-ne mereu şi mereu către a-I descoperi prezenţa pretudindeni, El ne pregăteşte sufletul pentru a putea descoperi şi trăi în fuziune extatică cu El starea de Omniprezenţă. Atunci când conştiinţa individuală, spaţiul şi timpul vor fi înlocuite de nemărginire şi eternitate, atunci sufletul individual va depăşi limitarea existenţei spaţio-temporale şi se va contopi cu Dumnezeu Tatăl, în starea de Omniprezenţă. Atunci sufletul se trezeşte în spirit prin revelarea Sinelui Divin Atman, care este însăşi prezenţa continuă a lui Dumnezeu din noi.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.