Starea exemplară de bun-simţ

Bunul-simţ reprezintă acea capacitate superioară prin care fiinţa umană este capabilă de a diferenţia rapid şi spontan binele de rău, dreptul de nedrept, ceea ce este adevărat de ceea ce este fals şi de a găsi întotdeauna măsura corectă şi cât mai armonioasă în gândire, vorbire, acţiune şi comportament. Bunul-simţ implică existenţa unei anumite forme de înţelepciune morală practică ce rezultă din experienţa superioară de viaţă. Această stare superioară este în măsură să orienteze în mod binefăcător şi armonios fiinţa umană, în toate împrejurările diferite ale vieţii.

Fiind vorba de un simţ superior, cu rol integrator, bunul-simţ este exercitat în mod asemănător cu orice alt act perceptiv fizic, cum ar fi văzul sau auzul. Fiinţa umană cu bun-simţ percepe imediat şi în mod spontan semnificaţia morală şi spirituală a diferitelor împrejurări concrete. Deloc întâmplător, în folclorul poporului nostru, cei lipsiţi de bun-simţ sunt apreciaţi ca fiind orbi sau surzi din punct de vedere moral. Bunul-simţ este reflexul unei fiinţe cu un anumit grad avansat de evoluţie spirituală, care este totodată înzestrată cu unele calităţi spirituale remarcabile şi anume capacitatea empatică, aptitudinea de a fi inimos, trezirea justei percepţii a valorilor spirituale autentice şi o structurare fermă şi armonioasă a modului de a fi. A avea bun-simţ înseamnă totodată a fi plin de compasiune, a avea sufletul trezit, a fi bun, iubitor, capabil de a-i ajuta la nevoie pe cei care merită, a fi modest şi în special a fi într-o deplină stare de acord cu esenţa profundă, spirituală a propriei fiinţe.

Cel care cu adevărat este plin de bun-simţ are o dinamizare amplă, intensă şi armonioasă a centrului secret de forţă anahata chakra, dinamizare care îl face să resimtă aproape permanent o stare de empatie superioară, profundă şi spontană, cu tot ceea ce îl înconjoară. O asemenea fiinţă umană înzestrată cu bun-simţ ştie şi simte adăvărul profund al afirmaţiei: „ceea ce ţie nu-ţi place, altuia nu trebuie niciodată să-i faci”. Tocmai de aceea, cel care este înzestrat cu bun-simţ nu face altuia ceea ce lui nu i-ar place niciodată să i se facă. O asemenea fiinţă umană este capabilă de o gândire pozitivă benefică, ce se situează dincolo de orice fel de prejudecăţi dogmatice şi de felurite limitări închistatoare egotice.

Existenţa stării de bun-simţ necesită o gândire benefică profundă, care să fie spontan activată. Acest gen de gândire benefică se bazează pe empatie, pe care o şi fructifică din plin. Gândirea binefăcătoare pe care o implică existenţa bunului-simţ este caracterizată de complexitate şi de spontaneitate totodată. Această combinaţie de atribute conferă acestui tip de gândire superioară un fundament intenţional eminamente benefic. Fiind întotdeauna bazată pe o intenţionalitate benefică, modul de gândire care susţine bunul-simţ se manifestă rapid şi prin aceasta fiinţa este absolvită şi totodată depăşeşte cu uşurinţă tiparele rutiniere şi tiparele comportamentale comune. Gândirea benefică ce este exercitată odată cu bunul-simţ este întotdeauna o gândire practică şi ea nu are nimic speculativ. Ea este poate cea mai practică formă de gândire pozitivă. Tocmai de aceea, acest tip superior de gândire implică existenţa unei treziri a inteligenţei suficient de puternice. De aici derivă şi caracterul adaptativ al gândirii benefice care rezultă din existenţa stării exemplare de bun-simţ. Amplificarea acestei forme de gândire superioară şi de inteligenţă practică, împreună cu creşterea celorlalte atribute şi aspecte ale inteligenţei în general, conduce fiinţa umană către starea de înţelepciune. Binecunoscuta ecuaţie “inteligenţă + bun simţ = înţelepciune” este o condiţie culminantă a experienţei de transformare interioară şi de evoluţie spirituală a fiinţei umane.

Starea exemplară de bun-simţ conferă fiinţei umane capacitatea de a vedea feluritele aspecte ale vieţii aşa cum sunt ele în realitate şi, totodată, permite fiinţei umane să realizeze în mod corect şi divin integrat, aşa cum trebuie, acţiunile binefăcătoare care este necesar să fie făcute. Starea exemplară de bun-simţ conferă totodată capacitatea superioară de a deosebi în mod just binele de rău şi de a discrimina ceea ce-i adevărat de ceea ce este fals. Starea exemplară de bun-simţ deschide fiinţei umane calea către descoperirea în propriul univers lăuntric a Adevărului Ultim Divin.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.