Starea exemplară de entuziasm, plină de forţă elevată şi de abnegaţie

În tradiţia spirituală, cuvântul entuziasm desemnează existenţa unei credinţe frenetice într-o anumită revelaţie divină ce a fost trăită cu intensitate. Entuziasmul înseamnă totodată şi faptul de a putea urma cu fervoare o anume inspiraţie divină ori un anume har dumnezeiesc. Starea de entuziasm este asociată şi cu situaţia favorabilă excepţională a primirii unui anumit dar dumnezeisc sau, altfel spus, a unei favori ce provine de la Dumnezeu. La origini, în limba greacă, cuvântul entuziasm era descris ca fiind o formă instantanee de “insuflare divină” sau de “inspiraţie creatoare dumezeiească”, ce se manifestă în fiinţă ca urmare a unei revelaţii divine sau a unei influenţe binefăcătoare ce este intermediată de o fiinţă divină, zeiescă.

Cuvântul entuziasm provine din limba greacă şi este format din particula “en”, care înseamnă “în” sau “înăuntru” şi “Theos”, care înseamnă Dumnezeu. La vechii greci starea de entuziasm, “enthousiasmos”, era un considerată a fi o stare mistică şi profund religioasă, căreia îi era atribuit în mod curent sensul de „inspiraţie divină creatoare”. În limba greacă, cuvântul entuziasm este descris ca fiind derivat din verbul “enthousiazein”, care înseamnă la modul fundamental “starea de a fi călăuzit de o forţă tainică divină, de a fi extaziat, de a trăi o stare de exaltare interioară, de a fi călăuzit de puterea tainică a credinţei ferme în Dumnezeu”. Termenul entuziasm poate fi înţeles şi ca fiind derivat din cuvântul antic “enthous”, care înseamnă starea de a fi „inspirat de forţele tainice divine”. Astfel că, putem afirma că faptul de a avea o stare exemplară de entuziasm desemnează de fapt o experienţă spirituală inefabilă, exemplară în felul ei, în care fiinţa umană are oportunitatea excepţională de a-L descoperi într-un anume fel, tainic, pe Dumnezeu ca fiind prezent în intimitatea cea mai profundă a propriei fiinţe. În timpurile lui Iisus, apostolii săi erau caracterizaţi de către cei perceptivi şi care erau deschişi către Dumnezeu că fiind, cităm, „plini de must”, entuziaşti, atunci când ei predicau învăţătura dumnezeiescă primită prin intermediul revelaţiilor lui Iisus, fiinţa lor fiind astfel copleşită de prezenţa Duhului Sfânt.

La modul general vorbind, starea exemplară de entuziasm este descrisă ca fiind o stare benefică ce este contaminantă, care atrage cu repeziciune conştiinţele oamenilor către trăirea unei stării de bine, fiind, analogic vorbind, o stare magnetică, ce atrage atenţia fiinţelor întocmai ca magnetul. Starea exemplară de entuziasm face parte din caracteristicile esenţiale ce descriu dispoziţia benefică a unei fiinţe umane ce este totodată charismatică. Entuziasmul este una dintre condiţiile fundamentale ale succesului ce se manifestă în toate acţiunile benefice şi divin integrate. Starea exemplară de entuziasm este totodată elementul motor care determină declanşarea unei acţiuni benefice şi este în acelaşi timp cheia subtilă ocultă, de ordin lăuntric, ce ne face să devenim capabili să pornim într-o anume acţiune benefică ce este divin integrată. În limbajul actual, starea exemplară de entuziasm este asociată cu o dispoziţie eminamente benefică, ce este caracterizată de o însufleţire pură şi puternică, de înflăcărare interioară, de participare creatoare, de pasiune efervescentă şi de exaltare benefică.

Din punct de vedere spiritual, starea exemplară de entuziasm evidenţiază o tainică manifestare, ce este pregnantă şi intensă, a prezenţei misterioase a lui Dumnezeu în microcosmosul fiinţei individuale. Un om entuziast este astfel călăuzit de tainicele forţe divine, ce provin de la Dumnezeu, şi care se pot manifesta prin intermediul fiinţelor divine zeieşti sau prin intermediul îngerilor de lumină. Privind din acest punct de vedere profund spiritual putem afirma că o fiinţă umană care experimentează în mod plenar starea exemplară de entuziasm trăieşte în realitate la scară mică o stare misterioasă de îndumnezeire, ce se manifestă în universul ei lăuntric şi tocmai de aceea ea debordează de energie benefică şi de viaţă divină în acele momente privilegiate, ce îi sunt dăruite prin intermediul stării exemplare de entuziasm. O fiinţă umană entuziastă, este totodată o fiinţă extrem de optimistă, aproape până la euforie. Ea este totodată încrezătoare până la exuberanţă. Atunci când este asociată cu starea de abnegaţie, starea exemplară de entuziasm face să apară în microcosmosul individual o extraordinară putere divină călăuzitoare, pe care Dumnezeu o manifestă plenar prin acea fiinţă umană ce este în mod exemplar entuziastă. Privită din această perspectivă, starea exemplară de entuziasm, ce este plină de forţă elevată şi de abnegaţie, se deosebeşte ca fiind o veritabilă stare de insuflare divină, ce este în realitate o trăire mistică profundă, în care predomină credinţa fermă în puterea transformatoare benefică a lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, credinţa fermă şi de nezdruncinat în Dumnezeu este sursa certă a entuziasmului binefăcător.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.