Starea spirituală de mobilizare lăuntrică exemplară

1
542

Marea majoritate a oamenilor înţeleg mobilizarea ca fiind rezultatul acţiunii concertate de a apăra anumite idealuri ce sunt comune membrilor grupului uman din care fac parte. Tocmai de aceea, mobilizarea este adeseori înţeleasă ca fiind apanajul situaţiilor de criză sau a situaţiilor limită. În realitate însă, starea spirituală de mobilizare exemplară însumează prezenţa, în fiinţa sau în fiinţele umane care manifestă această stare superioară, a Atributelor dumnezeieşti ale Unităţii şi ale Binelui divin, ce determină realizarea unor acţiuni benefice, prin trezirea capacităţii de a depăşi prompt şi eficient obstacolele, mai ales prin intermediul trezirii eficiente a unor resurse potenţiale nebănuite.

Starea spirituală de mobilizare exemplară poate fi înţeleasă din două perspective principale, o perspectivă individuală şi o perspectivă colectivă. Atunci când este privită din punct de vedere individual, starea spirituală de mobilizarea exemplară exprimă capacitatea fiinţei umane de a pune în acţiune, în mod concordant, mai multe tipuri de resurse individuale, ce se află deocamdată, în cazul ei, în stare de potenţialitate. Atunci când se referă la o anumită colectivitate de fiinţe umane, starea spirituală de mobilizare exemplară implică antrenarea unui număr considerabil de oameni ce aparţin unei colectivităţi, având personalităţi şi caractere mai mult sau mai puţin diferite, în vederea realizării unei acţiuni benefice, ce este de interes general.

Privită la modul general, fie că este vorba de perspectiva individuală sau de cea colectivă, starea spirituală de mobilizare exemplară face întotdeauna posibilă activarea simultană a unor potenţialităţi latente, diferite, ce sunt prezente în mod tainic în Microcosmosul fiecărei fiinţe umane într-o manieră ce este perfect concordantă în raport cu obiectivul sau scopul benefic urmărit. Concordanţa este astfel o caracteristică esenţială ce conduce la realizarea, prin intermediul stării spirituale de mobilizare exemplară, a unui anumit scop benefic ce prezintă o anumită complexitate.

Starea spirituală de mobilizare exemplară face posibilă abolirea aproape instantanee a predominanţelor inerţiale, a stagnării şi a dezordinii şi ea produce totodată o accelerată activare a resurselor potenţiale, latente şi de cele mai multe ori nebănuite din fiinţă. În cazul stării spirituale de mobilizare exemplară subzistă totodată o tainică forţă subtilă de coeziune, care conferă coerenţă, ordine şi o exemplară concentrare a forţelor fizice, psihice, mentale, sufleteşti şi spirituale ale fiinţei umane. Privită din perspectiva transformărilor spirituale profunde pe care le generează în Microcosmosul individual al fiinţei umane, starea spirituală de mobilizare exemplară face cu putinţă transcenderea rapidă a anumitor stări limitatoare de ataşament, unele dintre ele extrem de constrângătoare, care de regulă sunt rezultate din feluritele obişnuinţe curente, de zi cu zi, ale oamenilor În cazul stării spirituale de mobilizare exemplară are loc o rapidă trecere la acţiune, se manifestă o stare spirituală intensă de detaşare şi simultan se produc cu rapiditate o serie de transformări lăuntrice care permit înfăptuirea eficientă a intenţiilor benefice asociate scopului sau obiectivului urmărit. Astfel, starea spirituală de mobilizare exemplară este cea care permite fiinţei umane să depăşească condiţionările, handicapul, obstrucţiile, inerţia, blocajele şi să învingă cu un mare curaj ceea ce este ostil şi malefic. Starea spirituală de mobilizare exemplară predispune fiinţa umană la o asociere spontană cu cei ce sunt asemenea ei, în gânduri şi intenţii benefice ce sunt similare. Se poate spune că odată cu manifestarea stării spirituale de mobilizare exemplară se instalează, adeseori în mod spontan, şi starea de fraternitate spirituală. Aspiraţia intensă către unitate spirituală este un aspect central către care tind atunci energiile psihice şi sufleteşti ale celui sau celor care trăiesc plenar starea spirituală de mobilizare exemplară.

Pentru practicanţii yoghini, starea spirituală de mobilizare exemplară este o cale rapidă şi eficientă de a acţiona în mod benefic şi transformator, manifestând simultan o stare continuă de detaşare suverană în acţiune. În cazul stării spirituale de mobilizare exemplară se manifestă totodată capacitatea de a antrena şi de a angrena resurse tainice latente nebănuite din fiinţă. Starea spirituală de mobilizare exemplară reprezintă o trezire simultană a mai multor capacităţi superioare, latente, ce sunt capabile să se manifeste eficient şi într-un deplin acord, la unison. Starea spirituală de mobilizare exemplară permite yoghinilor să atingă şi să manifeste apoi o stare superioară de transcendere ce se realizează chiar printr-o acţiune frenetică. Acesta este de cele mai multe ori cazul celor care se angrenează ferm şi cu abnegaţie pe calea eroului spiritual (vira).

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.