Stigmatizarea aproape obsesivă şi instigarea la ură – niște instrumente frauduloase de creștere a audienței

0
762

Biroul de presă MISA solicită acordarea dreptului la replică în urma difuzării de către postul Antena 3 în data de 9 septembrie 2016, între orele 14:00-16:00, a emisiunii din cadrul rubricii „Esenţial”, moderată de Ana-Maria Roman şi Mircea Badea şi avându-i ca invitaţi pe Mirela Voicu şi Adina Anghelescu Stancu. Solicităm difuzarea în aceleaşi condiţii editoriale a următoarei replici:

Biroul de presă MISA semnalează caracterul stigmatizant, suburban, tendențios şi calomniator al emisiunii „Esenţial” difuzată de postul Antena3 în data de 9 septembrie 2016, emisiune prin care se instigă cu viclenie opinia publică din România la reacții de adversitate și ură față de cursanţii şcolii de yoga MISA şi faţă de domnul Gregorian Bivolaru, aducându-li-se acestora, implicit, grave prejudicii de imagine.

La două săptămâni după meditaţia desfăşurată în cadrul Simpozionului Internaţional de Yoga de la Costineşti, cu ocazia unui moment astrologic special, acela de hiatus anual, redacţia și moderatorii Antena3 au dezlănțuit pe nedrept o imensă batjocorire publică la adresa respectivei manifestări. Aluziile tendenţioase şi insinuările josnice ce au fost exprimate în cadrul emisiunii reprezintă o furibundă, o încăpățânată denigrare şi stigmatizare a celor peste 3500 de participanţi care au venit, unii dintre ei, din zeci de ţări ale lumii pentru a participa la un anumit eveniment spiritual de excepţie, în virtutea drepturilor constituționale pe care le au la liberă asociere și liberă manifestare a convingerilor filosofice, spirituale și religioase. Meditaţia ce s-a desfăşurat timp de mai multe ore într-o anumită poziționare ce are forma geometrică a unei spirale umane uriaşe este o manifestare unică pe plan mondial și atrage an de an tot mai mulți participanți care doresc să experimenteze din plin stările spirituale euforice cu totul remarcabile ce se resimt în acest tip de meditație.

Pornind de la o filmare preluată de pe site-ul MISA Senzational TV (pentru care era de bun simț ca măcar să ulțumească), redactorii de la Antena3 nu au făcut altceva decât niște speculații abjecte, grotești – complet lipsite de fundament – asupra unor cuvinte ca „lichid galben”, „anus”, „pis-rala” sau „guru”. Una dintre invitate a arătat telespectatorilor, plină de o tâmpă mândrie, că a venit intenţionat în emisiune cu un tricou pe care scria mare „Mă-ta” şi a motivat că prin aceasta vrea să îi înveţe gramatică pe „analfabeţii” din MISA. O altă invitată a lansat la rândul ei aberaţia că pentru desfăşurarea spiralei ar fi fost făcută „o comisie rogatorie expres pentru chestia asta, ca să ia ei binecuvântarea” (de la Gregorian Bivolaru). Este de remarcat sarcasmul plin de sadism al acestei afirmaţii având în vedere că în perioada în care se afla în Suedia ca azilant politic, lui Gregorian Bivolaru i-a fost refuzată audierea prin comisie rogatorie, el fiind apoi condamnat în mod abuziv în România (de către nedreptul judecător Ionuț Matei) fără a fi nici măcar audiat.

Emisiunea a continuat în același mod dezgustător prin alte insulte şi denigrări pline de ură la adresa lui Gregorian Bivolaru, urmărindu-se în final compromiterea meschină, răutăcioasă, a tuturor persoanelor care s-ar fi „integrat” în spirală. Moderatoarea emisiunii a întrebat insinuant, retoric şi totodată instigator „Oare cine mai era în spirală? Poate Macovei, poate Guseth?”.

Din emisiunea respectivă ce a fost difuzată de Antena3 lipseşte complet orice manifestare a spiritului firesc de toleranță și curiozitate față de valorile spirituale ale unei culturi alternative, diferite, deşi moderatorii ar fi putut să folosească implicit ocazia pentru a iniția un constructiv dialog legat de conceptele despre care totuși se discuta și anume „spirală yoghină”, „momentul astrologic de hiatus”, „experienţe meditative transformatoare”. În schimb, realizatorii emisiunii s-au comportat ca nişte persoane mărginite intelectual și răuvoitoare, a căror plăcere perversă își avea sursa în batjocorirea idioată a tot ce depășea nivelul lor de înțelegere, expunând astfel prin atitudinea lor veninoasă la sentimente de ură și intoleranță miile de yoghini participanți la acel eveniment. Cu toate că redactorii de la Antena3 au recunoscut că au accesat site-ul MISA Senzaţional TV şi că au văzut mai multe postări acolo, este semnificativ că totuși ei au ignorat cu desăvârşire toate informaţiile argumentate şi obiective care arată ce este şi ce se face cu adevărat în cadrul şcolii de yoga MISA. Acționând astfel, în mod evident ei au căutat doar o „sămânţă de scandal” şi, chiar dacă respectiva spirală din 27 august nu mai era o ştire de actualitate, ei au decis totuşi că din toate acestea ar mai putea specula într-un mod sarcastic câte ceva.

Maniera de a acţiona a televiziunilor Antena nu ne mai surprinde demult întrucât este deja binecunoscut faptul că trustul înfiinţat de informatorul dovedit al fostei Securităţi comuniste, Dan Voiculescu (alias „Felix”) este și rămâne unul dintre principalele instrumente de propagandă şi manipulare a cripto-securiştilor şi a masonilor din România. Şi pentru că site-ul MISA Senzational TV tot a devenit o sursă de „inspiraţie” pentru aceştia, îi asigurăm că orice om inteligent și cu bun simț poate înţelege care sunt planurile lor criminale urmărind, spre exemplu, conferinţa Dezvăluiri edificatoare despre aşa-zisa noua ordine mondială, susţinută de domnul Gregorian Bivolaru.

Biroul de presă MISA
15 septembrie 2016

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.