Vizualizari : 3,684

Realizator: Zoltan Bartha, preşedintele Centrului de Cercetări şi Aplicaţii Astrologice „Helios”.

Hiatusul anual a devenit o adevărată sărbătoare pentru mulți aspiranți, o celebrare a energiilor Soarelui, ale luminii între solstițiul de vară și echinocțiul de toamnă.

Acest moment reprezintă o trecere a Soarelui către o altă frecvență în ciclul său anual, un salt către ceva nou, ca și cum s-ar deschide o nouă poartă. Prin raportarea la acest moment conștientizăm adevăratele noastre potențialități și ne asumăm valorificarea lor.

Soarele „fixează” ceva foarte important în ciclul său – este de fapt o energie de conștientizare a capacităților noastre spirituale, asemenea unei oglinzi prin care putem să ne dăm mai ușor seama ce vrem să facem cu viața noastră – nu pentru că ne-am obișnuit, nu pentru că așa vor ceilalți – este un real „moment al adevărului”. De asemenea, este un fundal ce înlătură foarte multe alte preocupări, ca și cum s-ar face „curățenie”, permițându-ne mai ușor accesul la noi înșine.

Față de anii anteriori, în acest an avem de a face cu o astrogramă foarte simplă a momentului de hiatus – doar 6 conjuncturi fundamentale în această hartă.

Urmăriți emisiunea pentru a afla care sunt acestea și cum le puteți valorifica la maximum din punct de vedere spiritual.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.