Ulla Sandbaeck: Cred că Gregorian Bivolaru va avea parte de un proces corect în Suedia

0
592

„Pentru mine este foarte clar că în cazul lui Gregorian Bivolaru este vorba de o persecuţie politică”

Ulla Sandbaeck
Nu spunem nimic nou afirmând că presa din România prezintă foarte distorsionat situaţia cazului Gregorian Bivolaru. Acesta a cerut azil politic în Suedia în luna martie şi a fost reţinut de autorităţile suedeze datorită unui mandat de urmărire internaţională prin Interpol. Mass-media din România continuă să denatureze realitatea, atât în ceea ce priveşte cazul propriu-zis, cât şi legislaţia suedeză, reacţia autorităţilor şi a presei suedeze. Se urmăreşte să se creeze impresia că presa suedeză îl condamnă în bloc pe Gregorian Bivolaru, dar realitatea este foarte diferită. După primele preluări ale unor informaţii din presa română, presa suedeză a descoperit că cei care îl susţin pe Gregorian Bivolaru sunt mult mai credibili decât acuzaţiile nefondate din presa românească. O notă foarte proastă pentru presa românească este modul în care încearcă să o discrediteze pe ULLA SANDBAECK, fost europarlamentar danez care s-a implicat foarte activ în susţinerea lui Gregorian Bivolaru. Diferite posturi TV i-au cerut interviuri pe care apoi le-au prezentat trunchiat şi însoţite de comentarii care vizau diluarea şi schimbarea mesajului. Presa de la noi a ajuns până la aberaţia de a o prezenta pe ULLA SANDBAECK ca pe lidera unei mişcări care militează pentru căsătoriile homosexuale. Aceasta este o mistificare grosolană. Pentru a lămuri toate aceste aspecte i-am cerut pe 19 aprilie doamnei Sandbaeck un interviu în exclusivitate pentru YOGAESOTERIC.


YOGAESOTERIC:
 Care este poziţia dumneavoastră faţă de MISA şi Gegorian Bivolaru? Aparţineţi acestei organizaţii sau aveţi vreun interes personal?
ULLA SANDBAECK: Nu sunt membră MISA şi nu am nici un interes personal vis-a-vis de MISA. Pe Gregorian Bivolaru l-am cunoscut cu doi ani în urmă când el a vizitat şcoala de Yoga NATHA din Danemarca şi a avut anumite dificultăţi în obţinerea vizei. Pe atunci eram membru al Parlamentului European. Când am aflat că mai multe sute de oameni îl aşteaptă să participe la tabăra de yoga din Danemarca, m-am oferit voluntar să merg cu el la autorităţi şi să îl susţin în obţinerea vizei. Am garantat personal pentru dumnealui astfel încât să i se acorde viza. După aceea Grieg m-a invitat să petrec o săptămână într-o tabără de vară la Costineşti ceea ce am şi făcut. Astfel am avut ocazia să intru în legătură cu MISA şi am văzut ce înseamnă şi că acestea sunt lucruri pe care le accept în totalitate. Deoarece am avut ocazia să văd cum se derulează taberele şi diferitele activităţi yoghine şi să cunosc mai mulţi yoghini, consider că nici una dintre acuzaţiile care sunt aduse acum MISA şi lui Gregorian Bivolaru nu au nici cea mai mică legătură cu adevărul.

YOGAESOTERIC: De ce v-aţi implicat să îl susţineţi pe Gregorian Bivolaru?
ULLA SANDBAECK: Ei bine, pentru că în Parlamentul European lucram în domeniul drepturilor omului. Cred că acesta este cea mai importantă datorie a unui politician, să se asigure că drepturile omului sunt respectate permanent şi pretutindeni. Evident, dacă o persoană pe care o cunoşti şi o apreciezi este persecutată, ca parlamentar te implici cu siguranţă direct, căutând să protejezi drepturile fundamentale ale acelei persoane. Dar să ştiţi că m-aş fi implicat în protejarea drepturilor lui Gregorian Bivolaru şi dacă nu l-aş fi cunoscut personal dinainte. Întotdeauna când am fost contactată de diferite persoane cu rugămintea de a mă implica în chestiuni legate de apărarea drepturilor omului, am făcut-o.
YOGAESOTERIC: Care este părerea dumneavoastră despre modul în care este instrumentată acum situaţia lui Gregorian Bivolaru în Suedia? Puteţi estima şansele lui de a primi azil politic sau de a fi extrădat?
ULLA SANDBAECK: Cred că modul în care se derulează acest caz în ansamblu este straniu. Adică, mai întâi există o acuzaţie şi apoi se sare la o a doua acuzaţie din partea autorităţilor române. Cel puţin mă bucur că presa în Suedia pare să-şi fi schimbat punctul de vedere. Sper din tot sufletul că autorităţile din Suedia vor analiza cazul în detaliu, adică nu vor hotărî că, deoarece se consideră apriori că România este o ţară sigură, să accepte cererea de extrădare ca să lase România să judece cazul, pentru că asta ar fi o catastrofă. Cred că dacă sistemul judiciar suedez este cât de puţin corect, atunci nu îl pot extrăda. Mărturisesc că sunt îngrijorată pentru că aceste sisteme nu sunt întotdeauna corecte, adică dacă ei au o regulă specială de genul că oricine poate fi extrădat, fără o nuanţare dacă este vorba de România, într-adevăr avem motive de îngrijorare. Din acest motiv acum urmăresc să contactez cât mai mulţi membri ai Parlamentului suedez şi sper că şi alţi colegi de-ai mei din parlamentul danez vor face acelaşi lucru astfel încât să atragem atenţia asupra acestei situaţii şi să nu se aprobe extrădarea.
YOGAESOTERIC: Este corect cum prezintă presa din Romania situaţia: că Gregorian Bivolaru a fost capturat de Interpol după ce a fost căutat la nenumărate sedii MISA?
ULLA SANDBAECK: Ştiu cu exactitate faptul că acest lucru nu este adevărat. Pentru că ştiu că Grieg a venit direct la autorităţile suedeze şi a cerut azil politic. El chiar a declarat de la început faptul că există un mandat de arestare pe numele lui în propria sa ţară, deci nu a încercat să ascundă nimic, s-a prezentat personal autorităţilor şi a cerut azil politic şi şi-a prezentat situaţia foarte onest.
YOGAESOTERIC: Care este părerea dumneavoastră despre legalitatea şi corectitudinea campaniei împotriva lui Gregorian Bivolaru? Despre primul mandat de arestare şi acum despre al doilea mandat care a apărut imediat după cererea de extrădare?
ULLA SANDBAECK: Desigur că nu există nici un pic de corectitudine aici, pentru mine este foarte clar că este vorba de o persecuţie politică, mai ales pentru că Gregorian Bivolaru a semnalat faptul că democraţia în România era în pericol sub regimul PSD şi autorităţile române au vrut să-l reducă la tăcere. Prin conferinţele pe care Gregorian Bivolaru le-a ţinut şi în alte ţări a semnalat anumite aspecte care pun în pericol democraţia, desigur mult mai acut referindu-se la situaţia din România. Puterea din România ştie probabil că dacă există cineva care să lupte pentru democraţie în România, Grieg cu siguranţă este acela care o poate face şi deoarece nu vor o Românie democrată (ci menţinerea regimului comunist mascat) au încercat să-l reducă la tăcere în acest fel. Şi ei ştiu de asemenea că Gregorian Bivolaru are foarte mulţi simpatizanţi şi de aceea poate influenţa foarte mult situaţia din România. De aceea sper şi mă rog ca Gregorian Bivolaru să nu fie deferit autorităţior române, pentru că sunt foarte preocupată de valorile democraţiei, nu numai în România şi împărtăşesc îngrijorarea lui Grieg în ceea ce priveşte denaturarea şi degradarea democraţiei. Părerea mea este că România nu ar trebui să fie membru al Uniunii Europene dacă nu îşi schimbă drastic sistemul politic.  
YOGAESOTERIC: În România există încă o mentalitate comunistă vizavi de drepturile omului pe de o parte şi prezumţia de nevinovăţie pe de altă parte. Gegorian Bivolaru este considerat apriori vinovat deşi încă nu a fost judecat si, din acest motiv, de ce să i se mai respecte drepturile fundamentale? Vă rugăm, deoarece aţi fost parlamentar european, să ne spuneţi cum consideraţi dumneavoastră că trebuie respectată prezumţia de nevinovăţie ca un drept fundamental? De ce este atât de important să se respecte drepturile omului?
ULLA SANDBAECK: Prezumţia de nevinovăţie, aşa cum există în Uniunea Europeană, înseamnă că o persoană este NEVINOVATĂ până când nu SE DOVEDEŞTE explicit contrariul. Acesta este un drept uman fundamental. Nimeni nu trebuie să îşi dovedească nevinovăţia. Statul trebuie eventual să dovedească faptul că o persoană este vinovată şi până când nu există această probă (nu bănuială, ci probă), fiecare om trebuie obligatoriu considerat nevinovat. Asta este ceva elementar. Fiecare ţară aplică această regulă şi dacă ea nu se pune în practică în România este clar că România nu respectă criteriile necesare pentru a fi membru al Uniunii Europene.
YOGAESOTERIC: Ce ne puteti spune despre conferinţa de presa din Malmo la care aţi participat? Ce impact a avut ea?
ULLA SANDBAECK: A fost foarte limpede pentru mine că această conferinţă a început într-o atmosferă de ostilitate a jurnaliştilor, dar în mod evident această atmosferă s-a schimbat drastic odată ce ne-am prezentat punctul de vedere şi dovezile. La sfârşit, ziariştii ne-au întrebat direct cum este posibil ca o aceeaşi persoană să fie prezentată în două moduri atât de diferite de către noi şi de către presa din România. Aşa că le-am explicat că media din România deja l-a condamnat pe Grieg, aparent media din România este în mâna unor oameni foarte apropiaţi de fosta guvernare. Ei nu sunt deloc interesaţi să afle adevărul, li s-a comandat să prezinte o imagine falsă a lui Grieg şi să răspândească această imagine şi în alte ţări. La început se pare că asta le-a reuşit, dar după conferinţa de presă nu a mai ţinut. Cred că presa suedeză a apreciat că ceea ce noi am spus şi dovezile pe care le-am prezentat sunt mult mai credibile decât varianta mass-media din România şi o dovadă în plus este modul acesta în care autorităţile române au încercat acum să vină cu o nouă acuzare.
YOGAESOTERIC: Deci imaginea lui Gregorian Bivolaru în media suedeză e diferită acum decât înainte de conferinţa de presă…
ULLA SANDBAECK: Da, aşa este.
YOGAESOTERIC: Consideraţi că autorităţile suedeze îl pot proteja pe Gregorian Bivolaru împotriva diverselor abuzuri ale autorităţilor din România?
ULLA SANDBAECK: Da, dacă nu dau curs cererii de extrădare asta înseamnă în mod evident că îl vor proteja. Eu sunt convinsă că dacă vor analiza acuzaţiile vor realiza că ele sunt nefondate fiind vorba de o înscenare şi îl vor achita. Atunci autorităţile române nu vor mai putea vreodată să ceară extrădarea lui din nici un motiv. Deci, dacă nu este extrădat, Gregorian Bivolaru va fi complet protejat şi eu cred că el va avea parte de un proces corect în Suedia.
YOGAESOTERIC: Cunoaşteţi faptul că presa din România încearcă în aceasta fază să vă discrediteze pentru a minimaliza suportul pe care i-l acordaţi lui Greogorian Bivolaru? Un exemplu penibil este că se insistă foarte mult pe faptul că dumneavoastră sunteţi o „susţinătoare ferventă a homosexualilor” şi deja în presă se scrie aberant ca Gregorian Bivolaru „a sodomizat trei minori”!!!
ULLA SANDBAECK: Mi s-a spus că în presa din România sunt acuzată că sunt liderul unei grupări care protejează homosexualii. Singura asociere care se poate face între mine şi acest subiect este un proiect de lege propus în urmă cu câţiva ani în parlamentul european. A existat în acest sens o iniţiativă individuală şi un raport al unei colege de a propune o lege care să acorde drepturi egale homosexualilor. Deja astfel de legi există în anumite ţări ale Uniunii europene, referindu-se strict la dreptul de moştenire al cuplurilor homosexuale, de exemplu de a moşteni casa în care locuiesc, asemănător cu drepturile de moştenire ale cuplurilor căsătorite (heterosexuale). Nu văd de ce nu li s-ar acorda homosexualilor acest drept de moştenire. Eu consider că homosexualii ar trebui să aibă aceleaşi drepturi ca celelalte persoane. Asta nu reflectă părerea mea personală despre homosexualitate. Indiferent ce cred eu despre ei este evident faptul că homosexualii trebuie să aibă aceleaşi drepturi ca toţi cetăţenii. Sub nici o formă eu nu m-am numărat printre cei care au militat pentru această lege. Eu doar am votat în favoarea acestui raport.
YOGAESOTERIC: Deci a fost doar un vot, nu aţi militat în vreun fel, nu aţi luat cuvântul, nu aţi susţinut acest proiect în faţa altor colegi?
ULLA SANDBAECK: Sub nici o formă. Doar i-am acordat acestui proiect votul meu pozitiv. Un singur vot.
YOGAESOTERIC: Presa din România a insistat asupra faptului că dumneavoastră aţi comis o infracţiune prin faptul că l-aţi întâlnit pe Gregorian Bivolaru în perioada în care era urmărit prin Interpol şi nu l-aţi denunţat. Vă rugăm să clarificaţi acest aspect.
ULLA SANDBAECK: Grieg a venit în Suedia să ceară azil politic. Eu nu locuiesc în Suedia şi nu l-am întâlnit. Am vorbit cu el numai la telefon, şi aceasta înainte ca dumnealui să părăsească România. Nu l-am întâlnit când a venit în Suedia şi nu ştiam că este urmărit prin Interpol. Când s-a prezentat în Suedia la autorităţile pentru imigrare, Grieg a precizat de la bun început faptul că există un mandat de arestare preventivă pe numele lui în România. Trebuie însă să recunosc faptul că mandatul de urmărire prin Interpol a fost o mare surpriză pentru mine.
YOGAESOTERIC: Pe viitor intenţionaţi să faceţi şi alte acţiuni pentru a-l sprijini pe Gregorian Bivolaru?
ULLA SANDBAECK: Voi continua să vorbesc cu parlamentarii suedezi, pentru că eu consider ca aceasta este calea cea mai simplă de a opri extrădarea lui Gregorian Bivolaru. Parlamentarii pot determina ca Grieg să nu fie extrădat, ridicând această chestiune în comisia pentru respectarea drepturilor omului din parlamentul suedez şi voi pregăti de asemenea o interpelare în parlamentul Uniunii Europene şi voi contacta în acest sens toţi oamenii pe care îi cunosc. Ştiu ca Partidul Ecologist din Germania a ridicat de curând anumite obiecţii privind integrarea României în Uniunea Europeană, datorită incompatibilităţii anumitor legi din România cu legile din Uniunea Europeană. Deci voi contacta grupul lor parlamentar şi apoi voi coopera cu ei şi chiar următoarea dată când România va fi pe agenda Parlamentului European, mă voi asigura că se va discuta această chestiune şi va fi dezbătută în Parlamentul European. Desigur că există şi scenariul conform căruia Grieg va fi extrădat şi atunci cu siguranţă că voi face şi mai mari eforturi pentru a-i sensibiliza pe colegii mei din Palamentul European şi a-i convinge să contacteze autorităţile române şi să le ceară să fie pus în libertate conform legislaţiei europene. Pe de altă parte însă, eu cred că probabilitatea să fie extrădat este extrem de redusă. Dar chiar şi în acest caz îmi voi continua eforturile spre beneficiul tuturor celorlalţi cetăţeni români, pentru a fi siguri că România se ridică la standardele europene în ceea ce priveşte respectarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor.
YOGAESOTERIC: Deci, în încheiere, dumneavoastră consideraţi că avem toate motivele să fim optimişti în ceea ce priveşte situaţia lui Gregorian Bivolaru?
ULLA SANDBAECK: Da, eu cred că perspectivele sunt optimiste.

A consemnat pentru YOGAESOTERIC Cătălin Dobrescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.