Yogaesoteric.net – Vești bune! După 12 ani, vocea Mădălinei Dumitru ajunge în presă (dar numai într-o parte a presei)

0
633
de George Preda

 

Cu 12 ani în urmă, peste 300 de jandarmi și procurori au luat cu asalt 16 locuințe ale practicanților yoga. Au confiscat tot ce se putea din cele 16 locuințe (inclusiv bani, acte și telefoane) și au reținut pentru interogatorii peste 80 de persoane. Așa cum am aflat cu toții de pe toate canalele TV, printre acestea se afla și o minoră – Mădălina Dumitru. Povestea ei este cutremurătoare.

Toate televiziunile i-au difuzat imaginea, întinsă la sol, foarte sumar îmbrăcată, așa cum fusese smulsă din pat de jandarmii cu arme automate. Era minoră la vârsta respectivă, dar imaginea sa nu a fost protejată, ci din contră, difuzată obsesiv. Ea încă nu știa aceasta. Fusese reținută abuziv și anchetată ilegal, fără un avocat, ore în șir. Era speriată, flămândă și singură. Nici măcar nu putea pricepe ce i se petrece și nu știa că are dreptul să fie asistată de un avocat. După ore de presiuni, în care nu au lăsat-o nici să meargă la toaletă, anchetatorii au obligat-o să semneze o declarație cum că ar fi întreținut raporturi sexuale cu Gregorian Bivolaru. Nu era adevărat și tocmai de aceea ea a refuzat să semneze o asemenea declarație, dar în cele din urmă a cedat presiunilor, terorizată de orele de interogatoriu. I-au spus că nu o vor lăsa să plece până nu semnează declarația. Într-un moment de slăbiciune, a cedat. După ce au lăsat-o să plece, Mădălina Dumitru și-a contactat avocata și a aflat că ea fusese în clădire, dar nu i s-a permis să asiste la interogatoriu. Având sprijinul avocatei și cunoscându-și acum drepturile, s-a întors la procuratură a doua zi, pentru a denunța presiunile la care a fost supusă și a declarat că mărturia anterioară îi fusese smulsă prin presiuni și amenințări.

În mod șocant, noua declarație a Mădălinei Dumitru a fost ignorată atât de autorități, cât și de presă. Toate posturile TV au difuzat obsesiv imagini cu Mădălina Dumitru luată de jandarmi înarmați și forțată să meargă la IML să facă un control medico-legal. Ginecologic. De parcă asta ar fi putut dovedi ceva. Televiziunile însă nu au prezentat violența jandarmilor (care au bruscat-o pe avocata Mădălinei Dumitru), ci au pedalat pe „violența” yoghinilor, prietenii Mădălinei, care au venit la IML să îi fie alături și au fost bătuți – unii până la inconștiență – de jandarmi. Mădălina a fost sechestrată apoi de forțele de ordine și în cele din urmă dată în grija familiei, doar pentru a fi din nou sechestrată. În anii care au urmat, viața ei a fost aproape continuu marcată de calomniile aberante ale presei, care a batjocorit-o în toate felurile posibile. În ciuda mărturiilor ei (ea a depus mărturie inclusiv în fața instanței din Suedia care a decis să îi acorde lui Gregorian Bivolaru statutul de refugiat politic), nimeni nu a părut să audă, în România, ce spune ea.

De ce era Mădălina atât de importantă în circul mediatic și în campania anti-MISA în 2004? Pentru că în urma perchezițiilor din martie 2004 nu s-a găsit nimic incriminator la adresa yoghinilor. Au fost făcute publice cu surle și trâmbițe, prin intermediul presei, acuzații aberante în toate domeniile infracționale posibile, doar pentru că nu s-a putut proba nimic. Pentru că niciun yoghin nu săvârșise nicio infracțiune. Și deși au fost interogați atâția oameni și le-au fost confiscate toate lucrurile din case, nu s-a găsit absolut nimic pe baza căruia să se poată formula o acuzație. Atunci s-a trecut la o nouă strategie. Au fost obligate să vină la interogatorii în București o serie de cursante yoga care erau minore, care au fost și ele presate să dea declarații incriminatoare despre Gregorian Bivolaru. În ciuda eforturilor lor, procurorii nu au mai reușit să smulgă nicio asemenea declarație. Mărturia falsă a Mădălinei, smulsă prin presiune și amenințări în condiții care îi anulează automat valoarea juridică, a devenit unica piesă a acuzării lui Gregorian Bivolaru. Acea declarație falsă, luată sub presiune, este motivul pentru care mentorul MISA a fost condamnat la 6 ani închisoare, deși în cadrul procesului Mădălina Dumitru și-a exprimat ferm poziția și a povestit cum s-au derulat faptele și în ce condiții brutale a fost anchetată. Acea declarație falsă este motivul pentru care Poliția Română a cerut ca Europolul să îl urmărească pe Gregorian Bivolaru. Și de aceea el a fost arestat de Poliția franceză, iar statul român cere să fie extrădat.

Procesul lui Gregorian Bivolaru a fost judecat mai întâi la Sibiu și apoi la Alba Iulia. De fiecare dată, Gregorian Bivolaru a fost achitat pentru că judecătorii au luat în considerare mărturia sinceră a Mădălinei Dumitru. Instanța a constatat că faptele incriminate nu există. În fața instanței corupte a ÎCCJ, adevărul nu a contat deloc. Gregorian Bivolaru a fost condamnat la 6 ani închisoare pentru o faptă pe care nu a comis-o, iar acest abuz a fost posibil în mare parte datorită concursului presei.

Iată de ce aproape nimeni din presă (cu excepția unei emisiuni a TVR) nu a vrut să audă ce are de spus Mădălina Dumitru. Pentru că declarațiile ei arată că toată construcția acuzațiilor împotriva lui Gregorian Bivolaru este o minciună gogonată, grosolană, supradimensionată. Presa a prezentat-o timp de 12 ani pe Mădălina ca fiind victima lui Gregorian Bivolaru, ignorând în totalitate toate declarațiile ei oficiale, date la procuratură și în fața Supremei Curți de Justiție din Suedia. Presa a ignorat interviurile publicate pe yogaesoteric și cele video realizate de MISA Senzațional TV. Încă din 2005, în repetate rânduri Biroul de Presă MISA a oferit jurnaliștilor imagini filmate cu mărturia Mădălinei Dumitru în care demasca abuzurile la care a fost supusă de autorități. Ziariștii nu au fost interesați de mărturia ei, deși scriau în neștire despre ea.

Ei bine, în momentul de față, tocmai în ceasul al 12-lea, după 12 ani de la evenimente, o parte a presei a început să-și dea seama că Mădălina are ceva de spus. Și că a spus răspicat în tot acest timp care este adevărul: ea este o victimă a procurorilor (care de altfel au și furnizat presei informații și imagini de la perchezițiile din 2004), iar Gregorian Bivolaru a fost condamnat deși este nevinovat. De-abia acum, după aproape trei ani de când Gregorian Bivolaru a fost pe nedrept condamnat de ÎCCJ în condițiile în care presupusa lui victimă striga în gura mare că nu are nimic să îi reproșeze, după ce statul român s-a făcut definitiv de râs cerând Europolului să îl urmărească pe Gregorian Bivolaru și după o acțiune de proporții a Poliției franceze, presa română începe să audă ce spune Mădălina Dumitru. Atât ziarul Adevărul, cât și ProTV au publicat acum fragmente din interviurile Mădălinei realizate de MISA Senzational TV și au făcut publică declarația ei că nu a avut niciodată relații intime cu Gregorian Bivolaru. Mai bine mai târziu decât niciodată.

Citiți și:
Declaraţiile Mădălinei Dumitru despre tratamentul la care a fost supusă de autorităţi
VIDEO: Abuzurile flagrante ale Justiției române în cazul așa-zisei părți vătămate Mădălina Dumitru

yogaesoteric
4 martie 2016

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.