Cu cărțile pe față – Ep.1 – Adevărul despre viaţa yoghinilor din aşezăminte

29
3989
Vizualizari : 40,701

O emisiune de dezbateri pe teme de actualitate. Primul episod se referă la modul în care presa din România reflectă activitatea şcolii de yoga MISA în această perioadă.

În fiecare an, odată cu reînceperea cursurilor de yoga, presa lansează o serie de emisiuni şi articole care aduc acuzaţii nefondate yoghinilor. De data acesta, subiectul principal al acestor acuzaţii se referă la aşezămintele spirituale.

În cadrul acestei emisiuni veţi putea urmări şi o serie de materiale care reflectă adevărul despre modul de viaţă al yoghinilor din aşezăminte. În contrast, ştirile realizate de Antena 1, fără ca reporterii să vină la faţa locului, se dovedesc a fi complet false.

Purtătorul de cuvânt al şcolii de yoga MISA, Costică Cojocaru, a trimis postului tv Antena 1 o înregistrare pentru difuzarea unui drept la replică. Deşi în mod legal şcoala de yoga ar fi trebuit să beneficieze de un timp de emisie de circa 6 minute, cât au durat ştirile care au afectat imaginea yoghinilor, jurnaliştii antenei au acceptat doar 90 de secunde de replică.

Din acestea, au fost difuzate doar 20 de secunde, care au fost folosite drept pretext pentru a crea o nouă ştire calomnioasă. Primul episod al emisiunii „Cu cărţile pe faţă” îşi propune să spargă zidul de calomnii creat de mass media în ceea ce priveşte subiectul MISA.

Pentru a afla opiniile mai multor yoghini despre acest subiect, citiţi şi:

O mărturie cu adevărat AUTENTICĂ a unui yoghin care a locuit într-un așezământ spiritual (ashram) din România

Opinia unui grup de yoghini mulţumiţi care locuiesc în aşezăminte spirituale

29 COMENTARII

  1. Am sa caut sa mai abordez un aspect si anume – De ce sunt reguli.
    Nici un sistem, indiferent de sistem, nu poate exista fara reguli. In perioada comunista am participat la un curs de istorie din cadrul Facultatii de Petrol si Gaze de la Ploiesti unde am intalnit un veteran de razboi, atunci profesor si ne arata documente cu legi absurde date in timpul razboiului. De exemplu in acea perioada nu aveai voie sa mergi in grupuri mai mari de 3 persoane pe strada. Aparent absurd, dar daca am fi trait atunci sau daca vom gandi putem intelege si de ce.
    Si Scoala de Yoga MISA are reguli si o comunitate de yoghini are reguli. Imi aduc aminte cand am venit prima data intr-o comunitate de yoghini acum 18 ani si ea era foarte mica, atunci nu existau reguli.
    Atunci exista o dorinta aparte de entuziastm, atunci exista o anumita stare profunda de curiozitate si eram foarte fericiti sa ne intalnim cu Gregorian Bivolaru, sa mancam impreuna sa glumim, sa radem sa gasim raspunsuri la nedumeririle noastre. A fost o perioada ce a avut un farmec aparte. Era o intimitate familiara, delicioasa plina de haz dincolo de povestile care apar acum. Noi asa am fost si retraind acele clipe am observat un mecanism oarecum firesc.
    Stiti cand au aparut regulile? Ele au aparut atunci cand oamenii si-au pierdut bunul simt. Regulile au aparut cand oamenii au inceput sa-si manifeste din ce in ce mai mult egoismul.
    Uneori rad in hohote pentru ca imi aduc aminte cum arata casa in care am locuit 6 ani. Avea o poarta ce abia se mai tinea in balamale, si uneori o legam si cu sarma ca pe vremea bunicului. Momentul in care am montat o usa noua la intrare care se si putea incuia cu o cheie a fost ca o mare realizare.
    Va dati seama ca acum acuzatii de genul – erau tinuti cu forta – devin ridicole. Si vantul daca sufla mai tare darama poarta.
    Tot natura umana a dus la reguli. Sistemul cand se mareste are nevoie de reguli pentru ca nu stii la ce poti astepta din partea oamenilor.
    Am citit de curand o stire si care prezenta modul de gandire al unor oameni. O femeie a facut reclamatie la o agentie de turism pentru ca agentia le-a oferit o camera cu pat matrimonial si din cauza acestui fapt ea a ramas insarcinata. Este ridicol nu?
    Evident ca da, dar este trist cand oamenii nu mai vad ridicolul lor personal si usor, usor ei, incep sa ridice pretentii imense. Nimeni nu a obligat pe nimeni sa vina si sa locuiasca intr-o comunitate yoghina. Acum unii dintre indivizii care de la inceput au venit cu tendinte rautacioase au pretentia ca o comunitate de yoghini sa le ofere lor ceea ce ei insusi sunt incapabili sa faca. In astfel de conditii frustrarile personale combinate cu rautatea interioara dau nastere la astfel de manifestari incat sa duci totul in absurd si sa te arunci dincolo de ridicol ( fac referire la minciuna sfruntata cu painea mucegaita ).

  2. Nu are sens sa mai dam importanta unor persoane care de fapt nu doresc sa vada vreodata ceva bun. Aceste persoane mereu si mereu vor fi motivate de de propriile neimpliniri sufletesti si nicidecum de realitate.
    Sa observam un pic fenomenul yoga in Romania. In comunism stim cu totii ce era, nu are sens sa discutam, dar totusi in presupusa democratie ce s-a petrecut?
    Sistemul comunist nu a picat o data cu moartea lui Ceausescu, el a fost intretinut cu buna stiinta de Iliescu si o scoala de yoga precum MISA a devenit un pericol iminet pentru cei care de fapt doreau sa manipuleze Romania. Trebuie sa studiezi mult si sa faci o analiza foarte complexa ca sa intelegi ce s-a petrecut.
    Revolutia din 1989 a fost imediat acaparata de cei care au preluat puterea in Romania, idealurile, sperantele oamenilor care pentru o clipa chiar au crezut intr-o transformare reala s-au spulberat imediat. Comunismul nu a cazut odata cu disparitia lui Ceausescu, el a fost cosmetizat intr-o pseudodemocratie.
    Frica i-a paralizat pe securistii care au permis aceasta transformare. Acei oameni, indiferent de pozitia lor, ca erau securisti ca erau ofiteri ai armatei, care au permis schimbarea sistemului in timp au fost anihilati, indepartati si adevaratii manipulatori au prins din ce in ce mai multa forta.
    In timp s-au creat bande mafiote care au avut ca scop puterea, sa fie ei cei care conduc. De fapt banul, siguranta materiala, imaginea de sine, dorinta de a conduce mai departe cu orice pret au impins Romania intr-o perioada ciudata a unei asa zise tranzitii.
    Dragilor nu s-a dorit o transformare reala si este greu sa analizezi mai ales daca nu ai participat la evenimente daca nu ai studiat ce era in culise. Cititi cu atentie acest articol –
    http://www.romanialibera.ro/opinii/interviuri/victor-atanasie-stanculescu-lovitura-de-stat-din-decembrie-89-nu-a-fost-data-pentru-iliescu-299162.html – nu reflecta adevarul dar ofera INFORMATII.
    Pe acest fundal de transformare a aparut Scoala de Yoga MISA.
    DAR – SURPRIZA – Nu a fost dorita o astfel de scoala de cei care detineau puterea. Gregorian Bivolaru a fost invitat sa faca parte din Masonerie. Prima data, aceasta invitatie a fost facuta de Gelu Voican Voiculescu si de aici rezulta si povestea pe care multi dintre noi o stim, in care Gregorian Bivolaru i-l refuza elegant pe Gelu Voican si ii raspunde – ” Am o cunostinta la fabrica de caramizi refractare ” –
    Nu este spatiu ca sa povestim aici istoria dintre Gregorian Bivolaru si Gelu Voican, cum inainte faceau schimb de carti, sau cum Gregorian Bivolaru nu l-a turnat la securitate pe Gelu Voican cand el era deja certat cu militia pentru delapidare. Si asa se explica de fapt de ce Gelu Voican apare intr-o emisiune televizata in 1996 sau 97 impotriva lui Bivolaru. Este multa istorie in spatele acestor actiuni.
    Dar hai sa privim fenomenul yoga si Gregorian Bivolaru –
    – yoga ne-a oferit metode simple si inteligente prin care viata noastra s-a imbunatatit. Sanatate, cultura, educatie, succes, optimism. Toate aceste aspecte le regasim la noi si masura este data de practica fiecaruia.
    Gregorian Bivolaru a contrazis sistemul si a fost cea mai mare greseala a lui pe care manipulatorii nu o pot ierta.
    Gregorian Bivolaru a aratat ca se poate trai in armonie, in pace in echilibru, in credinta. Gregorian Bivolaru i-a invatat pe oameni sa iubeasca, i-a invatat sa faca dragoste, a propus un mod de viata absolut transformator, o alimentatie sanatoasa.
    In felul acesta Gregorian Bivolaru a contrazis sistemul si asta a cauzat multa ”suferinta” in Ego-ul acestor manipulatori penibili.
    Acestia nu-l vor putea ierta niciodata pe Gregorian Bivolaru ei nu cunosc ce inseamna iertarea.
    In marea lor iluzie ei vor dori sa manipuleze mai departe, dar fiti siguri ca nu va mai dura mult.
    Gregorian Bivolaru a oferit oamenilor o arma foarte puternica – Credinta.
    Credinta este devastatoare pentru EGO. Au fost nenumarete demonstratii si inchei cu un exemplu din filmul El Greco, cand El Greco ii spune marelui inchizitor si citez : ” Il cautai candva pe Dumnezeu…dar nu ai reusit sa gasesti nimic…Cum poate Dumnezeu sa-ti vorbeasca cand tu, in loc sa iubesti, aprinzi ruguri, distrugi si imprastii ura si moartea peste tot… nu ai acceptat lectia…”. Merita sa fie vazut acest film.
    Nu cred ca am elucidat cazul MISA, nu avem cum asa, dar sper ca cei care cu adevarat sunt inteligenti si au o profunda cautare spirituala vor intelege.

  3. Probabil ca faptul ca cineva isi prezinta adevarata identitate ar putea fi o garantie ca isi asuma si raspunderea pentru ceea ce spune si consecintele ulterioare. De regula apar tot felul de indivizi dubiosi care isi pun glugi sau masti venetiene pe fata pentru a juca teatru intr-un mod penibil. Ori pretind ca sunt altceva/altcineva decat sunt cu adevarat. In felul asta tot felul de minciuni si calomnii sunt transformate in bombe de presa de catre cei interesati in influentarea opiniei publice si a justitiei. In timpul asta scoala de yoga MISA sau yoghinii in particular nu ii pot contesta sau da in judecata pentru ca nu pot lupta cu anonimi si fantome.

    Ciudat este si ca unii dintre anonimii astia dupa ce au sustinut patetic „ca se tem pentru viata lor” isi dau apoi numele fara probleme, isi fac bloguri in care continua sa porcaiasca fara nicio jena, deci iata o prima dovada ca au mintit pana atunci cu nerusinare. Ulterior cele sustinute ori nu prea se verifica ori se dovedesc a fi niste razbunari jalnice fara valoare juridica pe care nu le-ar fi bagat nimeni in seama daca nu ar fi fost interesul cuiva de a distruge MISA. Sunt multe cazuri de abuzuri si nedreptati reale, nu ca cele inventate despre MISA, de care nimanui nu ii pasa nici in presa, nici la parchet sau SRI.

    La acesti oameni pe care i-ai pomenit, eficienta si dorinta de a practica yoga a diminuat foarte mult, uneori pana disparitia totala, ca dovada ca multi dintre ei nu mai sunt interesati de practica spirituala decat cel mult formal sau teoretic. Multi au abandonat alimentatia vegetariana si s-au reapucat de fumat, de cafea si bautura. Ba se pare ca unii au trecut la „next level”: marijuana, ecstasy, samd considerand ca MISA i-a „constrans” prin recomandarile facute de a evita toate substantele psihotrope. Majoritatea lor manifesta sentimente, limbaj si actiuni agresive, distructive si rauvoitoare, nu numai fata de fostii lor colegi de curs sau fata de MISA, dar si fata de Dumnezeu, de orice credinta inclusiv cea crestina, de traditiile religioase sau nationale.

    Sunt ei niste ratati din unele puncte de vedere? Personajul Bula din bancuri este un ratat prin definitie care incearca sa se salveze prin smecherii si bascalie. Dupa parerea mea acesti indivizi si altii sunt niste corigenti, repetenti ai domeniului, care nu au trecut clasa la unele discipline si care in loc sa recupereze testele picate au incercat sa se razbune pe profesorul lor, pe colegi si pe intreaga scoala creandu-le o imagine proasta sperand ca astfel ei vor fi vazuti intr-o lumina buna. Tactica asta a functionat oarecum pana acum pentru ca acesti repetenti au primit un urias suport tehnic, mediatic, juridic, financiar si in alte domenii din partea celor interesati de distrugerea scolii. Cred ca este evident … trebuie doar sa te uiti la dovezi.

    Tu crezi ca demersurile acestor indivizi sunt complet straine de actiunile marsave si ilegale ale serviciilor secrete, ale procurorilor si ale francmasoneriei realizate de regula prin interpusi care sa para „de buna credinta”? Tu nu ai avut de-a face cu ei? Daca nu esti si tu in legatura cu autorii acestor actiuni interesate cred ca ar trebui sa-ti fie foarte, foarte clare aceste lucruri.

  4. Publicați pe oricine, atâta timp cât își dă datele personale? Perfect. Aveți numele și prenumele meu, și adresa de mail. Vă ajunge. Dacă vreți să-mi dați telefon, întrebați pe mail.

    Mi se pare normal ca Bulă Ion să nu-și divulge identitatea, exact din motivele pe care le-a dat. Nu v-ați pus problema că cei care scriu, să zicem, „Hahahahahaha! Dupa emisiunea asta, toti romanii vor da navala la MISA, sa fie primiti in ashrame, ca sa primeasca mancarea aia!…” ar putea să nu fie persoane reale. S-ar putea să fie la mișto comentariul. Nu v-ați impacientat nici că un anonim, Liiceanu, se ia de Bulă Ion și își dă cu presupusul că ar fi un ratat.

    În schimb, când cineva spune ceva contrar, și o spune ok, imediat îi săriți în cap, dar îi explicați cât de binevoitori sunteți că-i publicați comentariul. Data viitoare să-și dea numele și prenumele, anul de curs, mail-ul și telefonul – că nu pățește nimic, cum n-au pățit nimic nici alții. Doar că despre alții care au comentat ceva s-a aflat că erau securiști, demoniaci, decăzuți, răuvoitori… Vezi cazurile: Mihai Rapcea, Florin Stănescu, Intenselight, Virgil Călin. Eu sunt mai mică, am doar stilul mizerabil, tupeu, sunt instabilă și răuvoitoare. Am aflat chestii noi de pe yogaesoteric.

    Cu astfel de antecedente, Bulă Ion are toate motivele să nu-și dea numele, mai ales dacă vrea să rămână la curs.

    • Domnisoara, Intenselight cine este? E numele lui sau este si acesta o umbrela de anonimat? Mai este la curs sau de ce isi pastreaza anonimatul? 🙂

      Imi place ca acum va pasa de soarta yoghinilor.. dar cu aparitia ta la televiziunea din Finlanda, a trebuit sa am ore in sir discutii cu prietenii. De soarta yoghinilor.. care nu sunt la curs (fara sa fie in ashram) iti pasa? Si sunt si altii ca mine. Suntem singura organizatie unde „ni se spala creierul” cum ca aici „ar fi” spiritualitate si nu ne dam noi seama? Sau sunteti activa in ceea ce priveste si alte astfel de cazuri? Va garantez ca marea majoritare a celor care sunt cu vehementa impotriva cursului nostru au treaba doar cu acest curs si nu le pasa daca se produce ceva similar in alta parte, deoarece… nu este deloc pe agenda lor de lucru acea chestiune si.. nu se face bani din salvarea sufletelor acelor biete fiinte. Deci nu este o chestiune de moralitate pentru ca daca ar fi ati respecta principiul in egala masura!

      Anonimat sau nu, sunt 100% convins ca stii faptul ca acea scrisoare este o facatura, la fel cum este o facatura si scrisoarea anonima din ziua de 14 iunie cand s-a dat verdictul, special ca sa se faca acel melanj de stiri pentru ca publicul sa inghita mai bine uriasa sentinta de 6 ani. Singura concluzie viabila: SECU este inca la putere si sunt bine de tot infipti! Ce se face acum este continuarea, fara niciun dubiu, a anchetei securitatii de pe vremea comunismului! Cum e posibil asa ceva? Simplu: aici inca este comunism deghizat!

      Orice am spune noi tu vei ramane la parerea „ta” pentru ca acesta e job-ul tau, de aceea iti pierzi tineretea pe aici.

      Cat despre Mihai Rapcea: de cand si-a infiintat forumul impotriva MISA si cand a fost dat afara? Iar despre Maestro Virgil.. crezi ca a fost dat afara pentru ca a zis ceva impotriva lui G sau pentru ca deja se considera eliberat in viata si chiar ii sfatuia pe cursantii lui sa faca consacrarea fuctelor fuziunii amoroase catre.. Maestro Virgil? Crezi ca le stii pe toate, dar daca ai afla cate au facut ex tantricii nostri, de-alde Narcis, Eugen, Virgil etc.. te-ai cruci! Si acum se ascund ei si prietenii lor in spatele anonimatului pentru ca daca ar stii lumea ca Narcis zice ceva atunci ar raspunde: Cine zice ma? Violatorul din Rishikesh? Sau cine? Eugen care nu a facut o asana toata viata lui si care invita fetele sa faca meditatie in pielea goala si se trezeau cu el inside? Hai sa fim seriosi! Cine este impotriva lui Grieg? Fiinte cu un inalt nivel spiritual sau niste lepadaturi care au fost inlaturate ca niste gunoaie ce sunt si acum baga tare din furia lor adanca, ptr ca tare bine o duceau inainte in miscare si li s-a urcat la cap?

      Tantra este foarte periculoasa iar daca nu exista o stare de umilinta, de iubire, de aspiratie pura.. te trezesti cu ditamai EGO-ul de eliberat si maestru tantric in viata, stim povesti si despre IntenseLight si stie el de ce e sobolan in ascunzis…

      Si cu alta ocazie mai vb despre anonimat si cine se ascunde cu adevarat…

      Le este teama ca sunt dati afara de la curs sau din ashram?? Aberatie mai mare nici ca am auzit! Si daca nu le convine de ce sa stea aici? Ca n-au unde sa se duca? Dar de fatarnicia lor strigatoare la cer ce ziceti? Stau pe spinarea yoghinilor si le zambesc frumos in fata si apoi cica isi fac programul spiritual si oranduielile din ashram.. dar defapt ei nu vor nimic din toate acestea si stau aici doar ptr ca e mancare si casa gratis? Si mai trebuie sa mearga si la curs.. saracii de ei. Pai sa se duca la manastire daca sunt niste lepadaturi sociale si nu se pot descurca cu o chirie modesta sau si un job decent! Sa se duca inapoi acasa la parinti! Nu sa fie niste fatarnici nu? Dar.. stim prea bine ca aceasta situatie este absurda si aberanta si ea nici macar nu exista! Veniti voi, anti misa, si le „gasiti” scuza, defapt voi ati inventat toate aceste scrisori!

  5. Draga domn Bula – zambesc evident, suna haios, dar daca tu asa consideri ca este bine sa comunicam nu-i nimic, noi pentru ca practicam yoga suntem flexibili si te intelegem.
    Ai unele carente de memorie si nu doresc sa te jignesc ci doar doresc sa-ti amintesc unele aspecte reale si importante.
    Ai afirmat: ”ca cei care vorbesc nu au locuit deloc in ashram”.
    Fals dragul meu, foarte fals pentru ca Nadia Cojocaru locuieste de 18 ani in ashram si iti spun sigur ca o cunosc cine este. Zambesc din nou, sper sa-ti dai seama de ce o cunosc.
    Si intr-adevar, daca tu ai fost yoghin si ai fi locuit in ashram ar fi trebuit sa stii asta, pentru ca eu impreuna cu Nadia cu Lili Gherasim si cu altii care au mai vorbit ne cunoastem de ani de zile, avem o istorie deja.
    Dar ca sa intelega si cititorii am sa explic pe scurt o mica tactica de manipulare intalnita deseori pe site-uri ce ne calomniaza.
    Unii care nu isi declina identitatea, lasand sa transpara un fel de presupusa teama, ca si cand ceva rau i s-ar putea petrece, sunt de fapt niste indivizi abili in a manipula ce isi iau mai multe identitati anonime si posteaza astfel de comentarii doar ca sa starneasca discutii inutile si penibile. Ei nu au avut nimic de a face cu aceasta scoala. Scopul lor este de a manipula si de a minti.
    Cand planul lor este scos la iveala, ei devin agresivi si vulgari in limbaj.

  6. Eu am dubii foarte mari ca un personaj care chipurile ar fi yoghin ce a practicat mai mult de 15 ani si care se bate cu pumnul in piept ca respecta satya (adevarul) nu si-ar da numele adevarat „de teama colegilor” si in acelasi „spirit al adevarului” si-ar da numele depreciativ de „Bula”. Mai curand este vorba de un troll, un postac profesionist care isi bate joc de voi, oameni buni. Eu nu i-as fi publicat comentariile acestui farsor care a introdus mentiuni manipulatorii precum „stiu ca nu o sa-mi publicati comentariul” sau „nu tin sa mi-l publicati” stiind ca astfel va crea o presiune psihologica pentru aprobarea lor.
    Cum altfel ar putea fi cand acest bula pretinde ca emisiunea „nu se pupa cu realitatea” fara sa spuna exact ce anume ar fi fals (lasand sa pluteasca o urma de indoiala asupra intregii productii) si in acelasi timp evita sa puncteze glosolania minciunilor, a calomniilor si a amenintarilor evidente si violente (!!!) din scrisoarea publicata de rapcea.
    Nu draga troll bula, adevarul nu e la mijloc. Daca ai fi stat 15 ani in ashram si ar fi intrat jandarmii peste tine sa te bata si sa te jefuiasca ai fi mentionat asta. Ai fi mentionat ca desi nimeni nu e tinut cu forta si toti au cheia de la poarta, la televizor casele yoghinilor au fost prezentate ca niste puscarii pentru ca aveau grilaje la geamurile ce dadeau direct spre strada, la parter, intr-un cartier precum Ferentari. Ai fi mentionat si despre abuzurile politiei, ale procuraturii, ale SRI, ale judecatorilor. Tot mai multa lume isi da seama astazi ca justitia este in majoritate si la varf doar o mafie.
    Daca ai fi fost yoghin timp de 15 ani ai fi stiut ca ashramurile nu trebuie sa fie hoteluri de 5 stele pentru ca scopul lor nu este confortul si ca unii yoghini celebri au avut nevoie de foarte putine resurse (uneori doar de o pestera rece si neprimitoare) pentru a atinge o viziune transfigurata.
    Dar nu esti.

  7. Eu am locuit cam tot atatia ani in ashram si zic, mai degraba, ca este locul unde, daca vrei sa inveti ceva poti s-o faci cu mare succes. Poti deasemenea si sa stepti toata viata sa vina cineva si sa-ti bage in traista. Depinde de fiecare. Cei care acum comenteaza pe la colturi, cu gluga in cap, acesti ”revolutionari inchipuiti”, inca mai spera ca cineva sau ceva sa le justifice ”glorioasa ratare”.

  8. Sunt cursant si am locuit mai mult de 15 ani in ashram. Aproape ca i-as crede pe cei care vorbesc si as fi extaziat de cat de roza este viata in ashram, daca nu as stii ca cei care vorbesc nu au locuit deloc in ashram si prezinta doar o situatie idilica asa cum cred ei ca ar trebui sa fie, dar care nu prea se pupa cu realitatea. Stiu ca nu veti publica comentariul. De aceea nu trebuie sa va mire atunci cand nici altii nu va publica drepturile le replica. Ceea ce ma intriga este faptul ca voi nu va dati seama ca faceti anumite lucruri pe care le condamnati la altii, ca si cum la voi este permis dar la altii nu. Eu am mai spus-o: MISA o va duce mai bine atunci cand va respecta yama si niyama in special satya.

    • ATENTIE! Am aprobat acest mesaj pentru a-l lasa pe „domnul” Bula Ion, aici subsemnat, cat si anonima dumisale la evaluarea auditoriului nostru, pentru care noi avem respectul cuvenit, dar pe care nu intentionam sa il intoxicam cu melodrame anonime, de acum inainte.

      Va rugam insistent sa parcurgeti cerintele noastre minimale cu privire comentarii. Nu am scris pagini interminabile cu care sa va plictisim, sau in care sa gasim cu siguranta vreun motiv pentru a va respinge un comentariu, doar pentru ca nu ar conveni cuiva, un anume comentariu. Sunt doar 2 randuri de text! Vom lista din nou regulile noastre:

      Ne rezervăm dreptul de a modera/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conțin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălrea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții. Vă mulțumim!

      Intrucat am inceput sa primim si pe forumul nostru „binevoitoare” anomime de la persoane „de bine” care pretind ca ar avea un statut sau altul, dorim sa respectati urmatoarele conditii de bun-simt, daca doriti sa publicam comentariile dumneavoastra de tip critica sau acuzatie:

      1. Daca trimiteti anonime de pe adresa de email gen „bula@…” si alte asemenea adrese „elocvente” cu pretentia de a vi le publica pe site-ul nostru, in speta cu mesaj calomniator, veti primi BAN (BAN este un cuvant din limba engleza care semnifica interzicere, interdictie). Sunt multe lucruri mai interesante de facut decat sa ne irosim timpul cu asa-zise mesaje „la obiect”, scrise de persoane care cauta sa isi piteasca micimea de caracter dupa o anonima fara valoare. E plin Internetul de astfel de persoane si toate institutiile care mediaza bloguri si forumuri iau exact aceleasi masuri: BAN.

      2. Daca aveti intr-adevar ceva de spus, de semnalat sau chiar replici la materialele pe care le difuzam, sunteti bineveniti sa ni le scrieti, respectand politicile noastre cu privire la comentarii, mai sus mentionate. In cazul in care mesajul are clar o tenta rauvoitoare, DAR TOTUSI ne oferiti DATE CLARE pe care le putem verifica: NUME, PRENUME, AN DE CURS (daca este cazul) ADRESA DE EMAIL VALIDA, UN NUMAR DE TELEFON, alte date care sunt mentionate in mesaj, prin care biroul nostru de presa sa poata verifica identitatea celui care scrie, statutul pe care sustine ca il are, precum si veridicitatea aspectelor descrise in mesaj – asa cum presupune deontologia in cazul reporterilor – aveti promisiunea noastra ca vom publica un asemenea eventual comentariu in cadrul forumului (asa precum am facut si cu acest mesaj, in mod exceptional) si va promitem, de asemenea, ca vom raspunde in mod categoric la situatia pe care o semnalati, astfel incat sa existe un cadru echitabil de prezentare a ideilor, din care cititorul sa isi poata crea o imagine obiectiva asupra subiectului discutiei. Puteti solicita, fireste, sa nu va publicam datele personale pe site.

      3. Pentru situatii care presupun expuneri elaborate, va rugam sa contactati direct biroul de presa MISA. Daca mesajul are date concrete ne vom stradui sa raspundem chiar in cazul unor emisiuni viitoare.
      Va multumim.

      PURA VIDA!

    • Deoarece recunosc valoarea cursului de yoga si doresc sa particip in continuare vreau sa imi pastrez anonimatul ca sa nu fiu privit ciudat de catre colegi.
      Am citit scrisoarea anonima a „celor nemultumiti” si pot sa spun ca sunt unele aspecte mult exagerate dar in acelasi timp sunt si seminte de adevar. Deci, adevarul e undeva pe la mijloc, adica nu e chiar asa cum spune anonimul dar nici asa cum spuneti voi. In loc sa urmariti sa negati totul si sa idilizati viata din ashram mai bine ati recunoaste si ati rezolva unele probleme care exista.
      Nu tin neaparat sa postati acest mesaj, e mai mult pt. voi.

    • Una dintre valorile invatate la acest curs de yoga este aceea de a-ti asuma cu mult curaj propria opinie. Daca esti la acest curs, stii deja ca cei care vor sa denigreze scoala de yoga nu se dau in laturi de la nimic. Cred ca e mult mai cinstit sa vii si sa spui deschis ceea ce crezi, decat sa te inscrii pe linia celor anonimi si plini de ”bunavointa”. Cei care vorbesc in aceasta emisiune, nu fac decat sa reaminteasca, pentru toata lumea, scopul si menirea unui astfel de asezamant spiritual si nu vad nici o ”idila” idilizata in aceasta dezbatere, dar probabil ca ai vrut sa spui idealizare. Oricum iti multumim ca ne urmaresti si te invitam de aici inainte sa procedezi asa cum ar face orice om responsabil si care are ceva de spus!

  9. foarte buna emisiunea. felicitari tuturor! ar merita traduse aceste emisiuni si in limba engleza pt ca sa poata si straini sa afle adevarul despre noi. As dori sa transmit un mesaj dl Cojocaru care a scris multe comentarii la aceasta emisiune.”stimate domn, cred ca functia pe care o detineti nu permite astfel de comentarii chiar daca ele pot sa fie adevarate. exista riscul sa va pierdeti si functia si demnitatea. mai bine va axati pe analiza politica daca stiti atatea lucruri care intereseaza si merita spuse pt binele nostru al tuturor”. mult succes in continuare.

    • Draga Cornelia,
      Este interesanta pozitia ta. Daca adevarul duce la pierderea demnitatii sau a functiei inseamna ca trebuie sa mint probabil.
      Nu inteleg foarte bine ce doresti sa-mi spui, poate ar fi bine sa imi scrii un mail, adresa este tao_costica@yahoo.com.
      Ca om consider ca este timpul sa ne exprimam opiniile indiferent de functie.

  10. Hahahahahaha! Dupa emisiunea asta, toti romanii vor da navala la MISA, sa fie primiti in ashrame, ca sa primeasca mancarea aia!… Dupa shaormele, micii din carne de caine si junk food-ul cu care se hranesc de obicei… :))

    • Ocazional apar probleme de sincronizare între sunet şi imagine. Pentru a remedia această problemă vă recomandăm să apasaţi pe butonul aflat în colţul din stânga jos al playerului. Ne cerem scuze şi sperăm să remediem cât mai curând această problemă.

  11. Apropo de mancare – am fost plecat in luna iulie 2013 din tara prin Europa si cu toate ca am mancat in locuri unde exista mancare vegetariana m-am intors acasa flamand. Primul lucru pe care l-am dorit a fost o ciorba sa ma hranesc. Cu toate ca este la moda vegetarianismul, mancarea bio se gaseste la orice colt de strada totusi nu are energie. O fi bio dar atentie rosia romaneasca de la tara cultivata de taranul roman cu ingrasaminte organice mai precis cu balega bate de departe orice rosie bio.
    Nu trebuie sa va conving eu de acest aspect – mancati si vedeti singuri diferenta.

  12. Violul legallizat – asta este presa – violatori cu drepturi intr-o tara fara legi.
    Intra in viata ta, iti terfelesc viata in numele unui asa zis adevar si din pacate ei sunt niste perversi ce isi exprima propriile neimpliniri.
    Ar trebui sa existe legi contra acestor violatori care culmea se definesc ca fiind presa libera. Libera la ce ? Libera la minciuni, la discriminare, la manipulare, la distrugere samd.

  13. Nu este o experienta trista – este un fenomen de manipulare ce necesita un studiu stiintific.
    Cei care doresc sa studieze ce inseamna manipularea si linsajul mediatic, au un material foarte bun. MISA este deja un fenomen mondial. Asta ii deranjeaza pe masoni, Adrian Nastase si gasca lui vor face eforturi uriase sa distruga MISA.

  14. Nu ne-am obisnuit – nu suntem obisnuiti – Suntem abuzati, suntem violati, suntem discriminati – acesta este adevarul.
    Este un abuz ceea ce se petrece dar nimanui nu ii pasa. Nu exista legi care sa ne protejeze.
    Este un viol pentru ca ei au depasit de multa vreme spatiul intim in virtutea aparenta a adevarului.
    Acesti indivizi neputinciosi in loc sa se educe ei pe ei, ei ne critica pentru ca de fapt ei nu pot.
    Este discriminare pentru ca daca un eveniment este facut de un om el este un eveniment, dar daca acelasi eveniment este facut de un practicant yoga atunci este o problema mare.
    Deci deja trebuie sa punctati si aceste aspecte.

  15. Avocatul Rapcea ar trebui dat in judecata pentru fals si folosirea informatiilor impotriva clientului lui. Baroul ar trebui sesizat pentru incalcarea deotologiei profesionale.

  16. Ce documentare reala man? Am discutat cu ei fata in fata le-am explicat si cui ii pasa? Imi aduc aminte de 2004 cand l-am invitat pe Adelin Petrisor sa vada ce este intr-o sala de yoga si mi-a zis : Nu ma intereseaza.
    No comment.
    Si el nu este singurul jurnalist cu care am discutat.

  17. Vad ca ati luat interviu Nadiei, privesc cu un usor amuzament situatia. De ce? Pentru ca in spatele actiunilor noatre este o istorie personala foarte frumoasa ce reflecta de fapt transformarea noastra in bine, indiferent de greutatile pe care si noi le-am avut in acest drum ce deocamdata are o varsta de 18 ani. Locuim de 18 ani intr-o comunitate de yoghini si este anormal sa ne justificam astazi pentru modul nostru frumos de viata si este ciudat ca astazi trebuie sa ne justificam pentru ca intr-o astfel de comunitate te autogospodaresti.
    Suna atat de ciudat ca le explicam telespectatorilor ca intr-o casa faci curat, sau speli vase. Fratilor intr-o casa normala se mananca, se spala, se gateste, se face curat, se platesc facturi de curent de apa de gaz. Este o viata normala.
    Ciudateniile exprimate de jurnalisti se bazeaza pe dorinta procurorilor de a-l termina pe Gregorian Bivolaru. Pe ei nu ii intereseaza adevarul, ei au o tinta si tinta e Gregorian Bivolaru.
    Presa este un instrument in mana celor care detin controlul Romaniei. Poate ca pare halucinant, atentie priviti Rosia Montana. Deja este implicat Guvernul, Presedintele Romaniei, SRI-ul deci nu este o afacere normala. Este o afacere politica la nivel international. Cine are interes aici?
    La fel si cazul lui Gregorian Bivolaru – este deja un fenomen la nivel international.
    De ce este atat de vanat Gregorian Bivolaru chiar si in Italia unde trupele speciale antimafie s-au dus la yoghini cu poza lui Gregorian Bivolaru in mana si ii intreba daca il cunosc, in conditiile in care Gregorian Bivolaru nu a calcat vreodata in Italia?
    Deci iata ca instrumentul presa, creaza o poveste socanta, negativa si de fapt tinta principala este Gregorian Bivolaru. In rest observam o manipulare groteasca, slinoasa, ce de foarte mult timp a depasit stadiul normalitatii.
    Tinta este Gregorian Bivolaru asa ca ce spune jurnalistul de tip sluga este o minciuna penibila. Am cautat sa discut cu acesti jurnalisti si nu am ramas deloc surprins cand un jurnalist mi-a spus – maine am treaba merge Primul Ministru in locul cutare si e ordin trebuie sa facem stiri. Am si dovada, mai precis inregistrarea si imi pot sustine aceasta afirmatie.
    Asa ca dragi romani, asistam la un proces de exterminare – aceasta este realitatea. Yoga i-a facut pe oameni inteligenti si de fapt tovarasii jurnalisti sunt cei care au spalat pe creier poporul roman.
    Unii se trezesc si pot spune ca Rosia Montana este o prima reactie.
    Romania a fost deja vanduta ce mai dorim acum? Circ si paine – citat din Brucan.
    Trebuie sa gandesti un pic si sa corelezi actiunile.
    In concluzie noi suntem fericiti si nimeni nu ma tine cu forta sa faca ceea ce fac. Imi pare rau ca nu sunt in tara ca as fi vorbit si eu, dar de aici din strainatate va urmaresc cu placere si emotie. Aici oamenii vor sa practice yoga am fost deja invitat de 2 academii sa prezint yoga ca metoda de dezvoltare personala.
    Am fost deja supus unor teste computerizate si cei care ma testau erau socati – Nu am vazut asa ceva pana acum organismul dumneavoastra lucreaza 100%. Niciodata nu am vazut asa ceva. Eu zambeam pentru ca imi dadeam seama de efectele yogai. Ma intrebau ce faceti de sunteti asa sanatos. Ma intrebau in ce domeniu de cercetare lucrez pentru ca activitatea creierului era similara cu activitatea unui cercetator. Erau socati de sensibilitatea mea pentru ca eu reactionam emotional spontan la reactiile oamenilor pe o arie de cel putin 5 m. Deci acesti oameni care m-au monitorizat si care m-au cunoscut pentru prima data nu aveau niciun motiv sa fie partinitori.
    Dar asta este in strainatate din pacate. Romania va mai avea nevoie de mult timp sa inteleaga ca isi arunca valorile la gunoi nu ca eu as fi o valoare, dar hai sa privim istoria – Brancusi, Coanda si ma opresc aici.
    Succes.

    • Foarte interesant comentariu. Ar mai trebui adaugat faptul ca in Italia dupa acele actiuni impotriva yoghinilor a izbucnit un scandal imens iar o serie de activisti si juristi italieni au dezvaluit modul ocult si ilegal in care au actionat acolo anumite asa zise organizatii antisecta, strans legate de Vatican si francmasonerie, in colaborare cu agenti ai serviciilor secrete din Romania.

  18. Da, interesant! Yoghinii sunt oameni ca toti ceilalti si cred ca va fi interesant de urmarit in continuare punctul lor de vedere.
    Toata lumea are dreptul sa-si traiasca viata asa cum considera de cuviinta!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.