Energia subtilă sublimă a Iertării Dumnezeieşti

La modul profund, iertarea face cu putinţă să fie anihilate şi arse, în universul nostru lăuntric traumele, tensiunile afective, stresurile şi tot ceea ce ne împiedică să fim puri, deschişi faţă de Dumnezeu şi armonioşi. Întodeauna, fără excepţie, în astfel de situaţii, dacă dorim cu adevărat să ne transformăm, dacă dorim cu adevărat să devenim cu mult mai buni şi profund purificaţi, pentru aceasta este necesar să atragem în noi, în universul nostru lăuntric, energia subtilă dumnezeiească a iertării. Un străvechi proverb al înţelepciunii spune: „A greşi este omenesc, a ierta este dumnezeiesc, a persevera în greşeală este diavolesc sau, altfel spus, diabolic“. În acest proverb al înţelepciunii transpare, cât se poate de clar, că iertarea este dumnezeiască. Dar merită să ne gândim ce este, dincolo de orice aparenţă, iertarea.

Iertarea este o energie dumnezeiească, este un Atribut Dumnezeiesc, care are o frecvenţă de vibraţie care nu se modifică niciodată. Energia subtilă, sublimă, a iertării poate fi captată în fiinţă prin declanşarea unui proces adecvat de rezonanţă ocultă® în universul nostru lăuntric şi, atunci când energia subtilă, sublimă, a iertării este atrasă în fiinţa noastră, se poate spune că efectele ei, care survin aproape imediat după aceea, ne ajută imens, direct proporţional cu atragerea acestei energii în flux neîntrerupt în fiinţa noastră. În final, atunci când energia subtilă, sublimă, a iertării a ajuns să se manifeste în flux continuu în fiinţa noastră, noi iertăm, dar cu o energie dumnezeiască, care se manifestă acum plenar în fiinţa noastră şi care ne este infuzată astfel în fiinţă de la Dumnezeu. Altfel spus, prin intermediul energiei subtile sublime a Atributului dumnezeiesc al iertării, care este atrasă în universul nostru lăuntric, în fiinţa noastră se produc veritabile minuni.

Tocmai de aceea, cheia oricărei anihilări a unei anumite traume, ori a traumelor şi a tensiunilor afective care există în noi, deocamdată este şi rămâne comuniunea intimă, profundă şi plenară cu energia subtilă, sublimă, a iertării dumnezeieşti. Aceasta este cheia de boltă pentru o transformare profundă, pentru purificarea noastră, deoarece numai astfel putem să anihilăm toate traumele, toate stresurile, toate tensiunile, toate resentimentele pe care le avem.

Atunci când reuşim să atragem în noi, prin declanşarea unor procese inefabile de rezonanţă ocultă®, energia subtilă sublimă a acestui atribut dumnezeiesc al iertării, putem spune că suntem mântuiți, putem spune că suntem regeneraţi şi astfel noi devenim o altă fiinţă umană, profund transformată şi purificată prin intermediul energiei iertării dumnezeieşti. Procesul renaşterii apare în noi direct proporţional cu atragerea în microcosmosul fiinţei noastre a energiei subtile, sublime, a iertăririi dumnezeieşti. Tocmai de aceea, nu trebuie să uităm că această energie subtilă sublimă a iertării dumnezeieşti este oricând la dispoziţia noastră, cu condiţia de a o chema sau, altfel spus, de a o atrage în noi. Cu cât atragem mai mult în fiinţa noastră energia subtilă sublimă a iertării dumnezeieşti, cu atât devenim mai iertători, cu atât iertăm tot ceea ce ni s-a făcut rău, tot ceea ce simţim că este traumă şi, în felul acesta, suntem regeneraţi şi complet purificaţi lăuntric.

Aceasta aeste „cheia-cheilor“ în orice situaţie în care ne simţim traumatizaţi, ranchiunoşi sau cu anumite tensiuni afective, care pot să ne chinuie întreaga viaţă. Dacă, de exemplu, astfel de tensiuni au fost acumulate în noi timp îndelungat, ele generează răni sufleteşti care pot să persiste în noi întreaga existenţă. Tocmai de aceea, nu trebuie să precupeţim nici un efort adecvat pentru a intra în stare de comuniune cu energia subtilă, sublimă, a iertării dumnezeieşti. Dacă vom face aceasta vom deveni din ce în ce mai blânzi, din ce în ce mai iertători, din ce în ce mai buni şi totodată vom constata că toate traumele, toate tensiunile, toate resentimentele dispar ca prin farmec. Acesta este esenţa şi tocmai de aceea este necesar să avem în vedere şi niciodată de acum încolo să nu uităm.

Atunci când îi cerem lui Dumnezeu cu umilinţă ajutorul, atunci când îi implorăm sprijinul şi îl rugăm să reverse în fiinţa noastră energia subtilă sublimă, a iertării dumnezeieşti, noi facem deja un prim pas către Dumnezeu în această direcţie şi atunci Dumnezeu face zece paşi către noi şi va revărsa în fiinţa noastră, din abundenţă, energia subtilă, sublimă, a iertării. Însă aceasta se poate petrece doar cu o condiţie şi anume să fim sinceri şi plini de umilinţă atunci când îi cerem lui Dumnezeu aceasta. Prin urmare, o cheie esenţială de a anula traumele, tensiunile, ajutându-i astfel să se transforme şi pe ceilalţi este să devenim mari maeştrii în arta iertării şi să facem astfel primul pas pe calea iertării dumnezeieşti şi să nu pierdem din vedere niciodată că un gram de practică în această direcţie valorează cât tone de teorie.

Citiți și
Să fim deschişi şi să atragem în fiinţa noastră, de fiecare dată când este necesar, energiile divine ale iertării

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.